Fotbal judetean

Victoria juniorilor: Unirea Sîntana – Șoimii Șimand  3-0

Surpriza plăcută a începutului de an în Liga a 4-a a avut un start bun de meci în „fieful” fruntașei Sîntana. Rus a tras în bara laterală din lovitură liberă, dar după minutul 15, gazdele s-au trezit și au pus stăpânire pe meci. Două ocazii semnate Capătă, dar mai ales golul de 1-0, marcat de juniorul Josan (foto) cu un șut cu efect de la 25 de metri, au stat mărturie acestui fapt.

Lucrurile păreau că se simplifică și mai mult pentru Unirea după 57 de minute, când Rus a fost eliminat de pe teren, dar câteva minute mai târziu a venit și „roșul” lui Topac. Totuși, în minutul 69, un alt junior, Cătălin Martin, a făcut 2-0 din interiorul careului. În fine, showul a fost completat de golgheterul Capătă, care a înscris și el chiar în utimul minut de joc.

„Exceptând primele minute, când am fost puțin surprinși de replica Șimandului, cred că am dominat meciul și am meritat victoria. Sigur, știam că nu va simplu, fiindcă am întâlnit o formație mult schimbată în bine de Mihai Roșca, dar ne-au interesat mult punctele și suntem mulțumiți că le-am obținut. Rămânem în lupta la vârf și asta e cel mai important”, a punctat antrenorul „alb-negrilor”, Dinu Donca.

Formații:

Sîntana: Dulhaz – Topac, Paven (46 Cl. Popa), Peia, Lanțoș – Josan, Mateiu, Vuin, Martin (78 R Varga) – Cos. Popa (90 A. Ginghină), Capătă.

Șimand: Vaida – Malancu, V. Rus, Ruska, Burlacu – Țigan, Pantea, Fl. Rus, D. Rus (71 Cuc) – Mărcuș (85 Albei), Hadăr (44 Anghel).

Arbitri: Tudor Jurcă – Cristian Coroban, Andreeas Junger. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Iosif Lovas

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close