Fotbal judetean

Bariera a rămas jos la Graniță: Frontiera Curtici – Crișul Chișineu Criș  1-1


În numai două săptămâni, Crișul pare să-și fi compromis definitive șansele la un prim loc ce îi permitea participarea la barajul de promovare în Liga a 3-a. La Graniță, formația de pe Crișul Alb a plătit tribut intrării de roșu a lui Covaci, gazdele fiind apoi „vioara” întâi, deși – la rândul lor – avut destule probleme de ordin medical.

Prima parte a fost echilibrată, fără ocazii importante de gol, cu excepția șutului frumos prins de Modan de la marginea careului, ce s-a dus – însă – pe lângă. La mijlocul mitanului, însă, Iosif Covaci l-a atacat dur pe Nedea, iar după ce l-a văzut pe jucătorul Frontierei zvârcolindu-se de durere pe gazon, „centralul” Gornic a transformat „galbenul” în „roșu”.

Omul în plus al curticenilor s-a simțit doar după pauză, când la rampă a ieșit Adrian Piț. Acesta a hărțuit în permaneță apărarea adversă, iar în minutul 58 a deschis și tabela. Avrămuțiu a centrat de pe dreapta și fostul mijlocaș al Romei a trimis din demi-voleu, de la 11 metri, în plasă. Gliguța și Parlapan au avut și ei situații bune, dar principalul pericol a venit tot de la Piț, care a mai lovit o bară și a finalizat puțin pe lângă printr-o foglia secca rar văzută pe terenurile județului.

Și, în loc de 2-0, pe final de meci, s-a făcut 1-1. „Ne-am lăsat surprinși la o minge lungă, a ieșit un corner, din care – practic – ne-am dat gol singuri. Faur era și el acolo, dar nu el a atins mingea înainte de a intra în poartă.  Ne pare rău pentru cele două puncte pierdute, căci sunt de părere că la numărul de ocazii create meritam să câștigăm. Sigur, dacă nu aveam și noi jucători care au tras de ei pe teren, ca Piț, Pleșca, Prică și mai ales Avrămuțiu, pe care l-am băgat doar fiindcă nu aveam cu cine să-l schimb pe Nedea, poate că s-ar fi simțit mai mult omul în plus, atât în joc cât și pe tabelă. Sperăm ca în etapele ce vin să dăm atacul final la poziția a 5-a, dar pentru asta trebuie să fim în primul rând sănătoși”, a precizat Dinu Maghici, tânărul tehnician al Frontierei.

Formații:

Curtici: Potoreț – Gavriș, Don, Pleșca, Morariu – Parlapan, Hanc, Nedea (28 Avrămuțiu), Gliguța – Piț, Prică (85 Roza).

Crișul: Mucha – Pantea, Toseschi, Lung, Jude – Deloreanu (64 Faur), Petrescu, O. Ghilea, Covaci – A. Drăgan (79), Modan.

Arbitri: Alexandru Gornic – Daniel Bondar, Silviu Mocanu. Observatori AJF: Răzvan Cadar, Iosif Lovas








Articole de la JOHNNYBET



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button