Liga a 2-a

Bona: „Meciul era câștigat în minutul 90, arbitrii trebuiau să fie imparțiali!“





Antrenorul Tărlungeniului a fost un car de nervi după ultimul fluier al disputei de sâmbătă dimineață. Desfășurarea partidei și a scorului din ultimele minute l-au scos din minți, acesta făcând un adevărat show în fața vestiarelor, înainte să vină la conferința de presă după insistențele lui Pavel Piroș.

„Sunt extrem de supărat, a fost un meci câștigat de noi în minutul 90! La golul doi al lor, am văzut foarte bine de pe banca de rezerve faptul că jucătorul nostru a fost lovit de unul de la Pîncota, dar jocul a continuat. Asistentul a stat cu fanionul sus pentru a-i arăta centralului că a fost fault, dar nu s-a întâmplat nimic, ba mai mult asistentul era tot cu fanionul ridicat și după ce s-a dat golul, dar nu s-a luat nicio decizie. Golul trei a fost reușit după terminarea timpului regulamentar și minutele de prelungire, nu pot să îmi dau cu părerea dacă mingea a trecut sau nu linia porții, nu aveam cum să văd de acolo. Dar, jucătorii  mei au recunoscut la prima reușită că mingea a trecut de linia porții, acum însă au spus că portarul nostru a respins dinaintea liniei! Arbitrii trebuiau să fie imparțiali la acest meci! Nu am vrut să vin la conferință ca formă de protest pentru arbitraj, am fost suspendat după un meci acasă doar pentru că am spus două cuvinte!”, a  tunat și fulgerat antrenorul Unirii la finalul disputei din Podgorie.

„Într-adevăr, și noi trebuia să gestionăm altfel finalul de meci, dar e păcat. Mă bucur că am debutat un copil de 16 ani în poartă, un puști cu un viitor mare în fotbal dacă rămâne serios. Noi asta vom face în continuare, vom promova juniori și vom da totul din noi cu fiecare echipă, încercăm să luăm puncte, indifferent că mai avem șanse sau nu. Felicit Pîncota pentru această victorie!“, a adăugat Daniel Bona la finalul partidei de la Pâncota.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button