UTA Arad

Gligor: „Am terminat în picioare acest meci doar cu ajutorul publicului”





În condiții normale, adică cu variante la nivelul defensivei, Alin Gligor nu ar fi trebuit să joace ieri, în returul barajului de promovare cu Dunărea Călărași. Experimentatul fundaș central făcuse doar trei antrenamente la intensitate maximă de la revenirea în circuit după acea ruptură fibrilară din finalul partidei cu Gaz Metan, dar a dus la bun sfârșit cel mai important meci al sezonului. „Nici eu nu știu cum am terminat cele 120 de minute, cred că datorită publicului. Adrenalina e cea care m-a ținut în viață, ca să spun așa. Am avut crampe din minutul 60, ne-a fost și mai greu după eliminarea lui Manea și pentru că am întâlnit o echipă foarte bună de la mijloc în sus. Nu cred Dunărea ne-a subestimat, la fel au jucat și acolo, pe contre, dar astăzi, cu ajutorul publicul, ne-am autodepășit“”, a spus „Tsunami” imediat după ultimul fluier al partidei cu Dunărea Călărași.

Gligor este, poate, printre puținii utiști care au mai avut parte de o asemenea susținere din tribune, dar a ținut să sublinieze importanța spectatorilor. „Am mai evoluat împotriva lui Poli, pe vechiul stadion, cu o atmosferă asemănătoare. Am retrăit-o astăzi, publicul  chiar ne-a împins de la spate, l-am simțit mereu alături de noi și am crezut în noi că putem obține un rezultat bun”, a adăugat arădeanul.

UTA a ajuns la 180 de minute de o promovare nesperată în primul eșalon fotbalistic, acolo unde Alin Gligor nu a ajuns să joace în cariera sa. „Din punctul meu de vedere, cred că se putea juca pe un teren neutru barajul cu Voluntari, de exemplu la Cluj. Acolo, am fi avut câteva mii de arădeni și cred că și clujenii alături de noi, dar asta este decizia Federației Române de Fotbal și trebuie să ne conformăm. Sperăm într-un rezultat bun, mai ales că nimeni nu ne dădea șanse după meciul tur de la Călărași. Dar, alături de acest public frenetic, am crezut în noi și acum ne bucurăm”, a încheiat utistul.









5 comentarii

  1. Cred că-i foarte stresant să joci cu spectatorii echipei gazdă în ,,cârca „fotbaliștilor oaspeți. N-am mai văzut așa ceva la acest nivel de aproape 40 ani de când urmăresc meciurile de fotbal. Poate prin cupa României cu vreo echipă de județeană mai vezi așa ceva…Acum înțeleg secretul acestor victorii ,,minune” ale echipei din Arad, care în deplasare este ,,mielușel” iar acasă datorită vacarmului creat de acești suporteri gălăgioși intimidează adversarul, prin factorul psihologic și de aici consecințele acestor scoruri drastice pentru echipele adverse…
    Este și asta o tactică de-a câștiga cu orice preț un meci.

    0
    0
    1. In Anglia pe majoritatea stadioanelor suporterii sunt aproape de terenul de fotbal.Deci si acolo sunt echipe din judet?Noi nu suntem suporteri galagiosi care intimideaza adversarul ci SUNTEM SUPORTERII UTA ARAD SUNTEM FAMILIA UTA ARAD SI NU DOAR PELUZA SUSTINE ECHIPA CI TOT STADIONUL CANTA SI SCANDEAZA asta inseamna sa susti echipa favorita si se vede ca suntem echipa de traditie si nu echipa comunala care nu stie sa sustina echipa

      0
      0
    2. Aici nu au venit numai oaspeti „saraci cu Duhul”. Au fost si echipe care ne-au dominat. Nu publicul joaca in teren, ci Curtuius, Man si…Rus !

      0
      0
    3. Fenomenul UTA este unic,nu stiu ce cauti pe acest site. Publicul este patimas si isi iubeste echipa,de accea striga si canta tot timpul,dar e greu ptr multi sa inteleaga asa ceva.Te rog prieteneste numai intra pe acest site ne strici ziua!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button