Fotbal judetean

Șepreușul a promovat în premieră în Liga a IV-a, dar: „Depindem de Consiliul Local pentru a putea începe campionatul”





Dacă Lunca Teuz Cermei este aproape de o promovare în Liga a 3-a, vecinii de la Șepreuș sunt pe cale să reprezinte zona în primul eșalon județean. După succesul de ieri (6-3 cu Podgoria Ghioroc), Viitorul a promovat în premieră în Liga a 4-a, însă greul de abia acum începe. „Noi ne-am făcut treaba pe teren. Am făcut două achiziții importante și în iarnă, pe Cati și Fărcuțiu, care s-au dovedit foarte importanți pentru noi. Am început să credem în această promovare încă din tur, când ne-am văzut pentru prima oară pe primul loc și, în afara câtorva sincope, eu zic că am demonstrat că merităm să jucăm mai sus. Dar, lucrurile nu sunt deloc simple. Depindem de votul noilor consilieri locali, de bugetul pe care ni-l pun la dispoziție, dar și de fondurile private pe  vom reuși să le strângem. În momentul de față, pot spune că șansele sunt egale, 50-50% între Liga a 4-a și Liga a 5-a. Probabil, spre finalul săptămânii viitoare, vom știi exact ce vom face”, spune Cristian Pintean, președintele clubului din Șepreuș.

pinteancr

Probabil, un cuvânt greu de spus îl va avea și noul primar, care este nimeni altul decât tatăl șefului celor de la Viitorul, Ioan Pintean. Totodată, contează și prezența în Consiliul Local  al comunei a lui Andras Mako, unul dintre vicepreședinții Asociației Județene de Fotbal. „Prezența sa lângă noi e importantă, dar în afara unui vot în Consiliu și niște sfaturi, domnul Mako trebuie să rămână imparțial. Dacă mergem mai departe în Liga a 4-a, pornim de la grupul unit, familia creată la Șepreuș. Suntem prieteni între noi, nu am jucat pe bani până acum, rămâne de văzut cum vom păstra acest spirit aprins. Cu siguranță, în realizarea unor transferuri, vom ține cont de disponibilitatea fotbaliștilor de a se încadra în acest grup. Avem nevoie de cel puțin trei jucători care să intre rapid în primul <<unsprezece>>. Poate, dacă promovează Cermeiul, poate doi-trei dintre localnicii din lotul lor vor veni la noi.  Cu siguranță, nu vor putea face cu toții față în Liga a 3-a și i-am putea ține la un nivel bunicel. Mai avem în vederi și jucători de la Apateu, unde s-a cam destrămat echipa. Eu cred că putem face o echipă bună, dar un cuvânt greu de spus în acest sens va avea și antrenorul Gheorghe Jurcoi”, a adăugat Pintean.

sepreusmako

Mai trebuie spus că cel mai bun marcator al echipei este Sebastian Mako, fiul lui „Boandi”, autor a 22 de goluri. Acesta s-a și fotografiat ieri cu diploma și trofeul cuvenit campionilor Seriei B a Ligii a 5-a. Deși a avut un golavreaj ceva mai slab decât Socodorul, Șepreușul a terminat prima fiindcă a avut rezultate mai bune decât Vulturii.

Totodată, Șepreușul intenționează să investească și în grupe de copii și juniori.  „Am vorbit cu secundul Bogdan Purtan și și-a oferit disponibilitatea să ne ajute în acest sens. Totul depinde, însă, de voturile din Consiliu, apoi putem vorbi mai la concret pe toate planurile”, a încheiat președintele proaspetei promovate.









3 comentarii

  1. Succes prima data in demersul de a va inscrie in div d ,partea grea vine dupa aceea in formarea unei echipe competitive pt ca in div d echipe mai de nivelul de mijloc ca felnac care se intaresc dupa ce a luat malita primaria un zabrani paulis va vor invinge si atuncea punctele sunt greu de facut .daca nu faci un 3 antrenamente pe saptamana si sa fie jucatori de calitate vezi cazul simand cu tot ca au adus in retur 3 4 jucatori fara folos

    0
    0
  2. Tu cred k esti portaru de la tarnova care ai luat gol la sepreus de la 30 de metri.sigur il visezi si acum pe ignat cum te-a executat.dc te-ai pricepe si la fotbal pe cum povestesti ar fi tare bine

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button