Fotbal judetean

„Detaliile fac diferența”: Voin și Petrică, în „iarbă” pentru Cermei la Cluj





Inițial, delegația celor de la Lunca Teuz Cermei s-a deplasat pe Someș, la returul barajului de promovare cu Viitorul Feleacu, fără staff medical, dar ajutorul a venit de la unul dintre apropiații echipei. Silviu Turc i-a rugat pe medicul Florin Voin și maseurul Călin Petrică, componenți ai staffului celor de la Șoimii Pîncota în ultimele sezoane, să-i asiste pe „alb-roșii” în Dealul Gruia, iar contribuția lor a fost destul de importantă.

După 120 de minute disputate pe o căldură infernală, jucătorii au avut nevoie abilitățile celor doi. Petrică a fost dușmanul numărul unu al crampelor, pentru ca Voin să fie mult responsabil cu hidratarea și vitaminizarea. „Le mulțumim mult, atât lor cât și prietenului nostru Silviu. Sunt profesioniști, a contat enorm pentru noi că au venit și ne-au ajutat cu ce au putut, mai ales că am fost nevoiți să jucăm și prelungiri. Detaliile fac diferența. Poate vom colabora și pe viitor, dar sunt multe lucruri de pus la punct în această vară. Noi am dus corabia la țărm, am ancorat-o în siguranță, rămâne să vedem care va fi căpitanul și echipajul pentru sezonul următor”, a menționat Mircea Aslău, antrenorul Cermeiului.

Nu e exclus ca Florin Voin și Călin Petrică să aleagă o altă cale sportivă în această vară, mai ales că veștile ce vin dinspre Podgorie nu sunt dintre cele mai optimiste.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button