UTA Arad

UTA nu mai are adversar în Austria și pleacă joi de la Mallnitz





SV Villach, o altă formație din eșaloanele inferioare ale Austriei, a declinat inivitația „Bătrânei Doamne” pentru un amical, ultimul pe care arădenii ar fi trebuit să-l susțină în perioada de cantonament. Meciul ar fi trebuit să se dispute joi, astfel că delegația „alb-roșie” și-a anticipat cu o zi plecarea de la Mallnitz. „Cei de la Villach au invocat probeleme de ordin financiar, din câte am înțeles s-ar putea nu se înscrie în campionat.  În acest condiții, joi suntem pe drum, iar vineri vom face refacere la Gemi Sport”, ne-a transmis Codru Grădiariu, directorul general al UTA-ei.

Prin urmare, doar azi și mâine, Gligor et. comp. vor mai transpira la munte în Țara lui Mozart, urmând ca de luni să reia pregătirile pe plan local. Deocamdată, nu există certitudinea amânării primei etape a noului campionat de ligă secundă, așa că participarea la turneul de verifcare de la Ancona este incertă.

10 comentarii

  1. Bai, frate, se intampla ceva la echipa asta? La cum arata lucrurile nici nu o sa mai ajungem sa ne luptam la promovare. Nu s-a facut nici o achizitie, cantonamentul s-a facut in acelasi loc scump unde nu s-au putut efectua destule amicale de testare, la Motorul nu s-a miscat un deget desi sunt atatea promisiuni si asa mai departe. Si cu toate astea UTA asteapta un rezultat cu privire la o eventuala participare in Liga 1. Voi va dati seama unde s-a ajuns? Cum naiba sa nu aduci nici un jucator toata vara asta? Incepe sezonul in 10 zile!! Pana si echipamentul in care joaca echipa e acelasi de doi ani deja!! Treziti-va ca e grav!

    0
    0
    1. Si in iarna nu s-a facut niciun transfer si am reusit sa terminam la egalitate de puncte cu Gaz Metan, plus sa castigam barajul cu Calarasi. Deci ,mai bine taci!

      0
      0
      1. Nu s-au dus jucatori pt ca nu s-a dorit promovarea, dar baietii au dat 130 ℅ din ei si au incurcat puțin socotelile. Cu 3-4 juctori calumea probabil terminam pe 1 la distanta confortabila.

        0
        0
  2. Fraților aveți răbdare aa vedem in ce divizie jucam si apoi vor veni ai 3-4 jucători asa ca stați liniștiți vor veni si jucătorii experimentați.

    0
    0
    1. Da sigur, vin mercenarii si ciurucurile libere de contract. Mai bine fara decat cu din ăștia, ca stiti bine unde ne-au dus loturile pline de mercenari si de jucatori nedoriti de altii.

      0
      0
    2. Riscanta abordare,nu credeti d-le ” Uta”?Timpul scurt nu ne va ajuta nici in cazul unei evolutii in Liga I nici in Liga II DACA s-ar dori promovarea la anul.Mai degraba as marsa pe declaratia d-lui Meszar:”Aradul va avea echipa in Liga I atunci cand va fi pregatit. „Cand o fi asta…Odata cu inscrierea in Liga III ,mie mi-e cam clar ce se urmareste.
      HAIDE UTA!!!

      0
      0
  3. Toate rezervele de la uta 2 au fost promovate la prima echipa și titularii cei care au câștigat cupa româniei și supercupa romaniei nu au acces la prima echipa….ii împrumută la Pecica la cercei sau își cauta echipe în alta parte…..vezi Dinculescu…Copaci….Lazăr….etc……și titulari care nu au loc….Sava…Aldan…Petrache… Moza…..fundașul stânga….etc…..principiul competivitati..cine plătește…. ajunge.?si cine muncește…. Sa mai munceasca

    .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button