Gloria LT Cermei

Aslău: „Nu știu dacă să mă bucur că am câștigat un punct sau să mă întristez că am pierdut două”





După două eșecuri consecutive, Cermeiul era chemată să-și revină chiar pe terenul unei pretendente la promovarea în Liga a 2-a. Și, chiar s-a deplasat în județul Alba în ziua meciului, a reușit să facă un meci bun, iar rezultatul este și el unul pozitiv, deși: „Nu știu dacă să mă bucur că am câștigat un punct sau să mă întristez că am pierdut două. Am întâlnit o formație bună, mult diferită față de a noastră, în sensul în care doar patru fotbaliști de-al lor câștigă cât tot lotul nostru. Pe undeva, e și normal, din moment ce ei au un obiectiv, iar noi un altul. Și, totuși, în partida de azi nu s-a văzut nicio diferență. Dimpotrivă, în multe momente ale jocului am fost peste ei și puteam chiar să închidem meciul dacă am fi înscris la 0-1, la ocazia mare a lui Aldan. Una peste alta, a fost un meci foarte spectaculos, între două formații preocupate de fotbal ce se putea termina cu orice rezultat. Eu îi felicit pe băieți pentru evoluție, s-a confirmat faptul că meciul cu Pandurii II a fost doar un accident. Cu Sebișul și Ighiul, formații cu pretenții, am jucat bine, doar că doar azi am cules, să spunem, ceea ce am semănat”, a menționat Mircea Aslău.

Deși nu s-a antrenat aproape toată săptămâna, Norbert Varga a strâns din dinți și s-a implicat activ în remiza de la Galda (2-2) timp de 68 de minute. „E un fotbalist de mare caracter, care dă sută la sută pe teren când contezi pe el. A jucat un rol important și astăzi, mai ales la pauză și după aceea, când echipa putea acuza șocul primirii a două goluri pe final de repriză. Dar, el și ceilalți jucători experimentați nu au permis echipei să cadă și am revenit în joc, repet, împotriva unei formații bune, cu mulți fotbaliști care vin din Liga a 2-a. Sper ca Norbi, dar și ceilalți fotbaliști să fie sănătoși până la etapa viitoare, căci vrem să strângem cât mai multe puncte. Sunt convins că putem fi una dintre surprizele plăcute ale campionatului”, a adăugat antrenorul principal al Cermeiului.

Ursu: „Doar arbitrii au făcut că astăzi să nu câștigăm”

Antrenorul echipei din Ighiu, Vasile Ursu, pune remiză de astăzi pe seama fluierașilor, acesta criticând vehement, la final, prestația brigăzii de arbitri. „Am fost dezavantajați clar, doar arbitrii au făcut că astăzi să nu câștigăm având în vedere penalty-ul acordat oaspeților si penalty-ul care nu ni s-a acordat nouă. Am făcut un joc bun și felicit pe băieți pentru modul cum s-au dăruit. Pe viitor echipa va arăta altfel”, a spus „Profesorul” pentru ziarulunirea.ro, în primul unsprezece utilizat de acesta aflându-se <<surprizele>>: Vlădia, Circov, R. David și Toma. Referitor la obiectivul echipei de a promova, Vasile Ursu a anunțat că acesta a fost schimbat pe parcurs: „Întrebați pe domnul președinte despre obiectivul echipei. De mine depinde doar pregătirea echipei să câștigăm meci de meci. Nu cred că a spus nimeni să vrem să promovăm, știți că pentru a promova în Liga a II-a îți trebuie un buget considerabil”, a încheiat Ursu.

FOTO: absport.ro

2 comentarii

  1. Nici nu stii ce sa mai crezi dupa asemenea declaratii ,cert este un lucru nici Aslau nu este modest de loc! ARBITRAJUL ETERNA POVESTE A fotbalului romanesc, doi antrenori cu declaratii cred ca de la meciuri urmarite individual, care insa erau atat de aproape pe gazon incat nu stii ce sa crezi ,poate s-au uitat la alt meci ! Sau poate nu stiu sa-si evalueze si sa-si recunoasca evolutia propriilor jucatori ! La unii mai iese din decor si presedintntele, care se evidentiaza prin declaratii de lemn Tanase si doar ATAT si asta nu este ptr.prima data! Atat poate atat culege, poate altadata vor avea mai mult noroc! Sau vor fi mai expresivi si mai sinceri in declaratii! Bafta!

    0
    0
  2. Sincer ești cel mai penibil personaj care tastează aici pe site . Atâta invidie și ura nu am văzut la nimeni . Sau o fi vorba de prostie . Ma întreb unde erați voi pe harta fotbalului dacă nu era acest Bulza de care vad ca nu ai loc . Iti spun eu nu erați nicăieri. Erați o comuna fără istoric . Stiu imi vei povesti ca pe vremea lui Matusalem Cermeiul avea echipa de fotbal si vezi doamne era vestita . Bancuri tata bancuri .Cu ce te deranjează băieții aia ca ii tot lovești indirect ? Își rup picioarele pt comuna voastră . Sincer un circar ca tine eu nu l-aș primi la stadion la meci . Citeam și săptămâna trecută comentariul tău după meciul cu Sebis și ma intrebam omul asta oare e sănătos ? Ura și invidia te roade rău de tot .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button