UTA Arad

UPDATE: A fost căutat și Ciobotariu, dar fostul fundaș are ofertă din Qatar! Laurențiu Roșu, ca și „uns” antrenor principal la UTA

Clubul fanion al Aradului schimbă „macazul” la nivelul băncii tehnice. Roland Nagy și-a pierdut încrederea conducerii după cele trei eșecuri consecutive  în meciurile oficiale și s-a căutat rapid o variantă de antrenor. Din informațiile noastre, „oficialii” arădeni s-au oprit la un fost internațional al României, care a jucat nu mai puțin de 7 sezoane la Steaua, iar apoi a îmbrăcat tricourile echipelor spaniole Numancia, Recreativo de Huelva și Cadiz.

Laurențiu Roșu, căci despre el este vorba, face pe 26 octombrie 41 de ani și până acum a avut doar experienţe ca secund la FC Vaslui, Petrolul şi Steaua. Ultima aventură i-a adus şi cele mai mari satisfacţii. Alături de Costel Gâlcă, Roşu a reuşit să ia toate cele trei trofee interne. Gâlcă a plecat însă la Espanyol, după ce Gigi Becali nu a mai dorit să-i prelungească înţelegerea, iar fostul mijlocaș ofensiv a rămas şomer. Actualmente este în Spania, iar negocierile cu UTA se poartă prin niște impresari, care nu pot fi decât colegii de generație Sorin Paraschiv, Vali Badea sau, de ce nu, Ana Maria Prodan, cea care a lucrat recent cu conducerea clubului pentru transferul lui Dennis Man la Steaua.

Tot din informațiile noastre, Roșu va prelua echipa arădeană alături de un „secund” și un preparator fizic, urmând ca antrenorul de portari să și-l aleagă din România. Cel puțin deocamdată, fostul internațional nu o costă mult pe Campioana Provinciei și asta pentru că prioritatea lui este să intre în circuit ca și antrenor principal.

Contactat telefonic, Laurențiu Roșu nu a confirmat informațiile noastre, cerându-ne, totuși, să revenim mâine cu un…telefon. Pe de altă parte, s-a arătat deschis la o colaborare cu orice grupare din primele două ligi din România.

ciobi

UPDATE!

În încercarea de a opta pentru cea mai bună variantă, „oficialii” clubului l-au contactat și pe Liviu Ciobotariu. Fostul antrenor al lui Dinamo, Iași, Vaslui sau ASA Târgu Mureș este, însă, foarte tentat să accepte o ofertă din Qatar, ceea ce ne-a confirmat și nouă. „E adevărat că m-a sunat cineva de la UTA (n.a. Claudiu Drăgan) și mi-a propus postul de antrenor, dar eu sunt pe cale să accept o ofertă de la o echipă din Golf. Nu spun că sunt zero șanse să vin la Arad, dar e greu de crezut la ora asta”, a menționat fostul fundaș al reprezentativei României în vârstă de 45 de ani.

Comentarii Facebook

0
0

37 comentarii

  1. Bun venit Laurentiu Rosu,sper sa o readuci pe UTA. cat mai repede pe podium in lupta pt. promovare . HAI UTA.

    0

    0
  2. O parere personala……de care ar trebui sa tina seama orice antrenor ar veni…
    Dan Tapos TREBUIE sa ramana.Este de departe el mai bun antrenor cu portarii din Romania!Din pacate pt el, nu s-a nascut in Bucuresti…

    0

    0
  3. Cheia e in alta parte:
    1. domnul Sani urmareste sa-si umple bine buzunarele,sa vanda sub brandul UTA tinerii jucatori
    2.jucatori vanduti, in cel putin un caz pe bani multi, si paradoxal, multe restante salariale la jucatori. Despre stadion ce sa mai vorbim, poate prin 2018.
    3.in 2014:,, Alexandru Meszar, din partea clubului UTA B.D., care în prezentarea proiectului a fost susţinut şi de către edilul Gheorghe Falcă, care a venit cu promisiuni de amenajare terenuri pentru copii şi juniori, modernizarea stadionului UTA şi sprijin financiar pentru echipă.”

    0

    0
    1. Asa si ? Ce tot ii dai inainte cu placa asta ? E clar ca Meszar este sustinut de Falca , daca Meszar ar pleca de tot acest proiect UTA BD ce se vrea sa devina UTA noastra a aradenilor s-ar alege praful , iar atunci vei merge sa vezi meciuri la Siria la fete , sau tragi o fuga la Sebis . Ce e asa greu de inteles ?

      0

      0
      1. In 2014 era o echipa UTA in liga a 2-a. S-au si asezat la discutii cele 2 parti, asa e? Cand Martian era dispus sa cedeze contra unei sume clubul , Sani&comp s-au retras. Trebuia sa aiba propria jucarie? E o umila intrebare.
        Si s-a venit cu telenovela ,,Cu aradeni , pentru aradeni” . Rosu e cumva aradean? Eu stiu ca e nascut la Iasi!

        0

        0
  4. Dl Soani Meszar se repliaza rapid,. Vazandu-se criticat si facut raspunzator incearca sa arunce toata vina pe Nagu. Nu este corect. parerea mea este ca Dl Soani trebuie sa plece si dansul !

    0

    0
  5. A fost bai pt voi ca atletico isi promova jucatorii pe spatele utei, noa las ca acum o sa-si promoveze ana maria jucatorii care nu-si gasesc angajamente, si daca o sa ,,puste” vreunul il ia ciobanul din pipera gata revigorat..

    0

    0
    1. Apropo….nimeni-galeria-clubul- nu a mai iesit sa spuna care este situatia coadei”BD”.Care este situatia falimentarei UTA?Cand o sa avem UTA curata?
      Manager-ar fi interesant sa facei un material pe tema asta….nu crezi?
      Inca ceva…..din conducere chiar nimeni nu isi da demisia de onoare?(cel care pozeaza cu ranjet fortat).Acolo totul este perfect?

      0

      0
      1. pana nu dispare prin radiere societatea UTA SA nu se poate lua numele scurt UTA … poate mai dureaza citiva ani …

        0

        0
        1. Fals! Vorbesti sa nu taci. Era vorba de Fotbal Club Municipal UTA, nu de S.A.
          Adica de societatea aia de pe vremea lui Sandu Ion.

          0

          0
          1. numele unei asociatii sau club sportiv este cel inscris pe Certificatul de Identitate Sportiva
            acum, la Ministerul Sportului, pe lista cu CIS-uri exista 4 structuri sportive care au si UTA in nume:

            cert. nr. 1528 din 15 de. 2001 cu numele CS UTA, sediu str. Frunzei
            cert. nr. 1682 din 19 dec. 2001 cu numele FC UTA Arad, sediu A. Vlaicu nr.36
            cert. nr. 75382 din 4 dec. 2013 cu numele ACS UTA Bătrâna Doamnă, sediu Bd. N. Titulescu nr.3
            cert. nr. 75155 din 24 sep 2013 cu numele S.C. Fotbal Club UTA S.A., sediu str. Poetului 1C, societate pe actiuni care are număr de identificare din 2008 și este clubul aflat în faliment al lui Gio și Marțian

            primele două sunt asociații și nu mai funcționează iar ultima este societate comercială pe acțiuni și există încă în acte din păcate și încurcă luarea numelui scurt …

            dacă astea sunt false, ai tu Marius alte informații mai adevărate, întreb și eu ca să nu tac?

            0

            0
          2. la nume depinde si la ce sectiune esti … asociatiile sunt la sectiunea A1, societatile pe actiuni la A3 … daca UTA vrea sa ramana asa, o asociatie, cu care sa joace si in Liga 1, forma de organizare cam dificil de folosit in prima liga, atunci are treaba cu schimbarea numelui la Tribunal unde sunt inregistrate asociatiile … se verifica doar daca mai sunt alte asociatii cu nume similar … asa a fost si la Beliu de exemplu, fiind una veche Dacia Beliu, alta noua care sa aiba in componenta cele doua cuvinte plus altceva nu s-a putut pâna nu se radiaza cea veche …
            pentru o societate pe actiuni e clar ca trebuie sa se radieze prima data UTA S.A. a lui martian si gio …

            0

            0
  6. daca tot se schimba antrenorul de ce se face cu un antrenor fara rezultate,iar o luam de la capat?Nu gasim antrenori cu experienta?

    0

    0
  7. Nu sunt de -acord cu schimbarea, insa daca este in interesul si in folosul clubului o voi accepta ca atare! Mentionez ca R.Nagy a fost un tip calcucat care a mai facut si greseli,oameni suntem,nimeni nu este perfect, insa clubul trebuie sa-i multumeasca ptr.cea facut bine si mai putin bine si poate sa ramana la dispozitia clubului ,eventual o grupa de juniori, deoarece el este artizanul saltului din divizia D pana la un meci de liga 1! Nu trebuie uitat ca oricine ar fi fost nu cred sa fi realizat mai mult ,poate doar promovarea era chiar un tel prea maret la lotul si posibilitatile actuale ale clubului fanion a Aradului! HAIDE UTA,CAMPIOANA PROVINCIEI!

    0

    0
  8. La UTA exista un antrenor cu experienta ca principal si cu rezultate in liga2: Dan Oprescu! De ce nu se face rocada Nagy la UTA II si Oprescu la UTA BD???

    0

    0
  9. 1. Multumim Domnule Nagy pt. drumul ascendent al UTA-ei cu jucatorii antrenati de Dvs. Ne-ati adus multe bucurii…Nu uitati ca putini antrenori cu faima au avut o continuitate atat de indelungata la acelasi club. Succes in continuare in cariera de antrenor! 2.Cu actualul lot de jucatori, UTA poate termina in prima jumatate a clasamentului, dar nu poate avea pretentii la promovare. 3. Consolidati echipa, completati-o cu jucatori de valoare si cand veti avea stadion (nu actuala arena numita ,,StadionulMotorul”) si finantarea asigurata, atacati Liga intai cu pretentii justificate! 4.Haide UTA!

    0

    0
  10. De nu l schimba pe Nagy sefii UTAei,nici nu mai vroiam sa aud de UTA !!!!! Sa mearga la judeteana,la cei ce au 1 punct ,,ca Pacala,,,dar el…nu a fost de UTA cum nu s eu presedinte de SUA !Te durea capul de jocul incalcit si la nimereala al UTA ei,niciodata nu spunea ca maine o sa castigam precis,ci numai palavre de tipul ca toti trag pe UTA si arbitrii sunt vinovati…!Sa vina Laurentiu Rosu,ca acesta baga material in jucatori si cine rezista la ritmul impus de el ramane la echipa,altfel afara cu ei!Succes Rosule cu UTA !

    0

    0
  11. vindeti jucatorii buni si nu faceti inlocuiri si puteri lunar schimba antrenorul
    fie el lucescu,petrescu,etc

    0

    0
  12. De urmarit ce se va intampla . am vazut ca se poarta negocieri cu falub si ganea .Important e sa aducem cativa jucatori si sa incepem sa jucam fotbal . Pana in fond si urma trebuie ca toti sa fie constienti ca joaca la UTA , nu la o echipa no name cum sunt cativa in liga 1 . Hai UTA , hai Aradul !

    0

    0
      1. Cel mai important e sa duci ceva jucatori peste nivelul celor care sunt acum daca vrei sa joci fotbal si sa ai si rezultate . Cred ca e nevoie de o schimbare , e nevoie poate de alt stil de joc . Eu vreau sa vad ca echipa joaca fotbal , sa ma pot bucura de asediul atacurilor la poarta adversarilor si bineinteles , sa renasca acel spirit la toti jucatorii UTA-ei , spiritul de a juca la un club cu mare traditie in fotbalul romanesc si sa deie totul din ei fiindca a juca la UTA e o mare onoare ! Asa ca hai UTA , hai Aradul !

        0

        0
        1. corect in ceea ce ce zici de asta se simte lipsa lui Botis care venea cu atitudine (Rus la fel) si ii facea pe jucatori de multe ori sa se autodepaseasca. Eu in comentariu scriam ca decat sa il vad din nou pe acest Falub( sa nu uitam ca in timpul sau eram suspectati rau de tot de pariuri ) atunci sa ramana Roly

          0

          0
          1. Am inteles ca erau jucatori care vroiau sa vina la UTA , dar nu s-ar fi inteles cu ei . Ok , am inteles si lucrul acesta . Dar daca il dai afara pe Nagy si nu duci jucatori iara nu ai facut nimic . Oricum eu sper sa fie bine , sper ca oricine ar veni antrenor sa faca o schimbare in bine si ca la urmatoarele meciuri sa vedem un fotbal pe cinste . Pacat de ceea ce se intampla in Arad , pacat ca de atatia ani ne chinuim sa ajungem in liga 1 . Intrebarea e : Cand o sa o vedem pe UTA jucand in cupele europene ? Cand putem avea satisfactia sa umplem noua arena ce se construieste la un meci al UTA-ei in cupele europene ? Locul UTA-ei e acolo , nu aici printre Balotesti , Afumati si alte echipe ” no name ” !

            0

            0
  13. la UTA pe linga antrenor e mare nevoie de jucatori si astis peste ce avem, ei sunt cei care joaca. Este adevarat ca partitura o stabileste antrenorul, dar degeaba vrei sa faci treaba cu jucatori care au o anumita limita si potential, pentru ca nu vor da rezultate, indiferent de numele de pe banca….

    0

    0
  14. Roland Nagy nu este nici primul, nici singurul care trebuie să plătească facturile eliminării din Cupa României și înfrângerii cu Juventus. El a făcut echipa din lotul pe care l-a avut la dispoziție și, până la urmă, ceea ce i se poate reproșa după meciul de sâmbătă e că n-a știut să le spună jucătorilor să nu mai abuzeze de centrări și să încerce să intre cu mingea la picior în careu. Dar asta ar fi trebui să știe și jucătorii sau măcar unii dintre ei…

    Problema reală e în zona managerială: când, prin diferite decizii luate, transmiți, intenționat sau nu, că promovarea nu e o prioritate, atunci de ce ar trebui să se zbată jucătorii, mai mult decât se dorește până la urmă?

    Fotbalistul profesionist joacă pentru un obiectiv și pentru o recompensă: cum recompensele nu-s prea mari, nici obiectivul nu trebuie să fie prea înalt, iar jucătorii știu să e adapteze la situație mai repede decât conducătorii clubului. Se pot vinde jucători tineri, aflați încă în creștere, și de pe locurile 5 sau 9 ale ligii secunde… Drept e că la un preț sub cel meritat măcar pentru talentul și vârsta lor. Rămâne de văzut, după ce va pleca și Petre, cine ar mai putea fi vândut…

    Roland Nagy putea duce foarte bine acest campionat, devenit unul de rutină, la bun sfârșit. Posibila sosire a lui Laurențiu Roșu seamănă cumva cu descălecarea catastrofală a lui Ilie Stan la Arad, dacă o mai țineți minte, momentul după care au venit toate relele peste UTA. Probabil că unii, mai slabi la istorie în școală sau având pene de memorie, vor neapărat să o repete și să pună și această echipă într-o situație mai dificilă…

    Așa că, domnilor din conducere, dacă n-ați decis încă, lăsați-l pe Nagy să ducă această ediție de campionat până la capăt și din vară veți mai vedea! Discutați onest cu jucătorii și staff-ul, analizați-vă realist șansele și construiți o echipă temeinic, nu după cum bate vântul. Până la Nagy, problemele mult mai mari sunt cu stadionul, identitatea sportivă și susținerea financiară a echipei. Faceți ceea ce trebuie pentru club și oraș!

    0

    0
  15. Ce sà caute doi bisnitari la UTA ARAD ? Falub sau Ganea…..primul e papa lapte iar al doilea needucat ! Uta are nevoie de un antrenor cu personalitate ,in primul rind pt. imagine (uta nu e orice club din tarà) , in al doilea rind pt. rezultate ! Nagy e din familia UTA , dar l-a tràdat ,,rezultatele,, Vrem un antrenor gen Panduru de ex. un bun cunoscator al fotbalului (cel putin oral) modern .

    0

    0
  16. …al doilea lucru care i se poate reprosa lui Nagy este faptul ca nu are nici o idee de joc (bubuieli nimic mai mult) tactic e praf ! Falub la fel e sub nivelul lui Nagy…

    0

    0
  17. Vad ca unii sunt in extaz ca nu mai e Roly antrenor si ca o sa vina Rosu,Falub sau Ganea. Dar intreb cu ce sunt mai buni cei trei decat Roly?Ce au demonstrat ca antrenori?Cel putin Roly asa cum e el sa inhamat la a aduce echipa din liga4 pana la baraj.Care din cei trei sau altul lua echipa din liga4?Mai spune cineva ca la UTA trebuie adus un antrenor cu nume intreb ce antrenor cu nume vine in acest moment la UTA ca sa antreneze in liga 2 fara obiectiv promovarea deoarece NU EXISTA MOMENTAN CONDITII DE A JUCA IN LIGA 1 DIN LIPSA UNUI STADION NORMAL.Roly intradevar are si el pacatele lui dar asta nu inseamana ca trebuie aruncat cu noroi in el dupa tot ce a facut pentru UTA din partea mea are un MULTUMESC pentru tot ce a facut pt UTA.Si sa fim seriosi pna cand nu o sa se stie exact cand va fi gata stadionul pana atunci nu o sa avem jucatori de calitate .Da si eu imi doresc sa vad ca echipa joaca cu mingi pe jos combinativ in viteza sa fie 20 de suturi pe poarta dar ca sa joci astfel iti trebuie fotbalisti nu doar antrenor.Cat tot comentam pe aici toti sa plece Falub acum ce facem ne bucuram ca revine?Sa fim seriosi

    0

    0
  18. Ganea needucat !!! Nu dl. Calin, Ganea este un antrenor foarte bun care stie fotbal si stie ce vrea de la echipa ,chiar daca este el mai slobod la gura dar sa sti ca va scoate untul din jucatori si sa vezi atuncea ce frumos va juca UTA. pe teren de or sa vina lumea la meci de nu o sa ai loc in tribuna !!! Ar fi extraordinar sa vina la Arad !!!

    0

    0
  19. Sa stiti d lor utisti ca Ionel Ganea e foarte bun antrenor,el nu se lasa calcat in picioare de orice jucator,are mandrie si nervi la nedreptati…!Sa nu uitam cum l a luat de gat pe un tusier,el striga la jucatori,trezandu i din amorteala nu e papalau si molatic….!Seamana la fire cu Cartu raposatul Manea,Hizo,Leo Grozavu…nu acepta infrangerile si joc in dorul leli ca..(fostul)..Si acum ca e Rosu antrenor,trebuie ca si conducerea sa l ajute cu jucatori cand se mai poate,dar Rosu v a scoate untul din cei care nu alearga si joaca doar inapoi ori lateral si nu joaca dintr o atingere….Hai UTA !!!!!

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close