Fotbal feminin

Au aflat și fetele că ocaziile se răzbună: Piroș Security – Atletic Onix  0-1

Derby-ul de la Șiria, din cadrul rundei a cincea a Ligii II feminin la fotbal, a adus față în față două formații extrem de echilibrate valoric. Liderul, Piroș Security, spera într-un nou succes și, după câte ocazii și-a creat după pauză, chiar era îndreptățit să-l obțină. Dar, ceea ce fotbaliștii au băgat demult bine la cap, au aflat azi și tinerele jucătoare ale lui Cameniță și anume că, de obicei, ocaziile se răzbună.

După o primă repriză echilibrată fără situații clare de poartă, arădencele au apăsat pe accelerație și au avut patru ocazii limpezi de a trece în avantaj. Însă, Liheț, A. Balaș și Olariu au nimerit doar barele porții adverse, iar Danciu s-a pierdut în situație de unu la unu cu apărătoarea buturilor celor de la Râmnicu Sărat. Și, a venit minutul 86, când la o greșeală în lanț a defensivei gazelor, Atletic Onix a dat lovitura pentru trei puncte mari, ce ar putea conta în economia promovării.

Totuși, Gigi Cameniță e convins că nimic nu e jucat încă, mai ales că în iarnă echipa va primi trei-patru întăriri importante. „Nu am ce să le reproșez fetelor, au jucat cât au putut de bine la această dată și în această formulă. Dacă aveam puțin noroc la acele bare, nu am fi pierdut niciodată acest meci, ba chiar, zic eu, l-am fi câștigat. Dar, acesta e fotbalul, te pedepsește când te aștepți mai puțin. Oricum, campionatul se joacă, nu trebuie să uităm că echipele de lângă noi au cel puțin un an în față în această formulă. Dar, în vacanța de iarnă, avem timp să remediem multe lucruri, iar de la primăvară vom arăta și mai bine. Dar, până atunci, trebuie să câștigăm cele două meciuri din acest an”, a menționat antrenorul fetelor de la Piroș Security.

Meszaroș – C. Balaș, Porcescu, Liheț, Kolop – Dobrea, Mladin, Olariu – Mihăilescu, Danciu (83 Muscă), A. Balaș a fost formația aliniată azi de arădence, pe terenul Otto Greffner din Șiria.

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close