Fotbal judetean
Fotbaliștii Sântanei, sensibili la nevoile semenilor

14 familii nevoiașe din Sântana și Caporal Alexa au avut parte de surprize plăcute din partea clubului ACS Unirea Sântana. În preajma Sărbătorii Crăciunului, președintele Cătălin Puia și câțiva dintre fotbaliștii din localitate (Matiș, Josan, Bolba, Toader și Stanciu) au încercat să le aducă un zâmbet și speranță semenilor ocoliți de soartă. S-au împărțit pachete cu produse alimentare, iar copiii, poate viitori componenți ai grupării din oraș, au fost răsfățați cu dulciuri.
Totodată, conducerea Unirii nu i-au uitat nici pe juniorii clubului, care, la rândul lor, au primit pachete cu dulciuri din mâna antrenorului primei echipe, profesorul Dinu Donca.




