Arhivă articole

Alarmă pentru Roșu: Tănase ar putea rata cantonamentul din Spania după ce și-a fracturat două degete în vacanță


Unul dintre titularii „Bătrânei Doamne” a încheiat nefericit un an care, din punct de vedere fotbalistic, i-a adus satisfacții importante. Ionuț Tănase și-a câștigat un tricou de titular în „alb-roșu” ca și mijlocaș central, dar începutul stagiunii de primăvară l-ar putea găsi pe bancă sau în tribună.

În penultima zi a lui 2016, aflat acasă, la Bascov (județul Argeș), juniorul UTA-ei a alunecat și a căzut pe mâna dreaptă. Medicii de la Urgență au constatat fractura deschisă la două dintre degete, i-au băgat tije, l-au cusut și l-au pus în ghips. Inițial, i-au spus că de abia după o lună de zile va putea da ghipsul jos, însă, după un control efectuat la Arad în această dimineață, Tănase a aflat că ar putea scăpa mai repede de chin.

„A fost consultat și s-ar putea ca la începutul săptămânii viitoare să i se scoată firele. Prin urmare, va putea începe alergarea, însă la joc nu se va putea băga doar după ce i se scot și tijele. Data acestei operațiuni e incertă acum, cum, de altfel, și includerea fotbalistului în lotul ce va pleca în cantonamentul din Spania la finalul lunii. Încercăm să  fim optimiști, dar trebuie să luăm în calcul orice variantă”, ne-a mărturisit Zsolt Nagy, șeful staffului medical al echipei fanion a Aradului.

Dacă nu va putea efectua stagiul de pregătire alături de colegii săi, începând cu 28 ianuarie, Tănase ar putea rata debutul campaniei de primăvară. Pentru Laurențiu Roșu, „închizătorul” era unul dintre punctele fixe ale echipei ca și junior, așa că va trebui să „coacă” din timp o altă soluție pentru primele meciuri pe puncte în 2017. Jorza e varianta cea mai la îndemână, având în vedere că fotbalistul de 17 ani joacă exact postul lui Ionuț Tănase, cu valențe ceva mai ofensive.

FOTO: Ciprian Petcuț

0
0


2 thoughts on “Alarmă pentru Roșu: Tănase ar putea rata cantonamentul din Spania după ce și-a fracturat două degete în vacanță

  1. Din presa inteleg ca Tanase are fracturate doua degete ( probabil, la nivelul falangelor) si ca, cel putin una din fracturi, este deschisa. Asta se opereaza , relativ simplu,si usor, daca se face imediat, se pun brose cu filet, mai rar surubele,nu tije ( tijele sint asemanatoare, dar mai groase) Se imobilizeaza pe atela, ca sa poti pansa des,si sa supraveghezi, se dau antibiotice. Firele se scot la aproxomativ 10 zine, brosele , la 2-3 saptamani, dar imobilizarea se tine 3-4 saptamani. Spun toate astea pentru a se intelege ca aproximativ 1 luna nu va putea face flotari, haltere, (efort cu mana respectiva), dar, poate alerga,poate face abdomene, chiar inot. Exista orteze care se poarta usor dupa 3 saptamani. deci nu cred sa piarda prea mult din pregatirea fizica, insa nici pregatirea luinu va fi completa. Probabil ca va fi apt , pentru 10. 02. sa joace, protejat de orteza.

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.