Fotbal judetean

Invincibilitate încheiată de o divizionară secundă: Luceafărul Oradea – Crișul Chișineu Criș 4-1





A fost nevoie o divizionară secundă pentru a încheia seria de invincibilitate a celor de la Crișul Chișineu Criș începută în vara lui 2016, odată cu demararea meciurilor pe puncte. A existat – totuși – o paranteză nefericită în Cupă, cu ocazia succesului celor de la Viitorul Satu Nou, 5-2, în fața unei echipe secunde a Crișului.

Revenind, azi, în amicalul de pe sinteticul de la Salonta, formația bihoreană s-a impus cu 4-1, după ce la pauză conducea cu 1-0, după reușita semnată Țegle, dintr-un penalty comis de Ciornei, în minutul 10. Nicu Modan a avut șansa egalării în fața fostei formații, dar a irosit două bune oportunități.

Arnăutu a făcut 2-0 imediat după pauză, pentru ca Modan, câștigător în duelul corp la corp cu Bactăr, să readucă liderul Ligii a IV-a Arad în joc printr-un lob de efect (min. 69). Pătroi a reușit apoi să pareze o lovitură de la 11 metri în fața lui Arnăutu, dar Constantin Roșu a „înghețat” tabela la 4-1, cu golurile din minutele 85 și 87.

„Diferența de trei goluri pe tabelă a fost făcută de abia pe final, în rest partida fiind destul de echilibrată. Să nu uităm – totuși – că ne despart două eșaloane de cei de la Luceafărul, care a început demult pregătirea și care a avut posibilitatea să alinieze două echipe echilibrate pentru fiecare repriză. Dar, eu sunt mulțumit de angajamentul băieților, de antrenamentul făcut, în fața unei formații bune”, a spus Mihai Roșca, antrenorul Crișului.

„Alb-albaștrii” și-au anulat amicalul de sâmbătă cu Unirea Sântana, iar de duminică se va cantona la Hotelul Nicoleta de la Băilea Felix.

Formații:

Luceafărul (prima repriză): Goia – Drăgan, Hlinca, Cordoș, Ursu – Bedea, Țegle – Balla, Miholca, Costea – Chiștoe

Luceafărul (repriza a doua): Began – Balea, Bactăr, Feher, Ban – Roșu, Cuc, Codoban, Predescu – Arnătu, M. Matei.

Crișul: Mucha – Ciornei Teședan, Pavel, Jude – Borșa, Turcuș, Jichici, Gâlcă  – Al. Mihai, Modan. Au mai jucat: Pătroi – Marinescu, Lavrincsik, Lung, Asandului, Todincă, Chiș, Horga.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button