Figură marcantă a fotbalului românesc, singurul antrenor ce a adus o Cupă a Campionilor Europeni în țară, cu Steaua, în 1986, Emerich Jenei a sărbătorit pe 22 martie împlinirea venerabilei vârste de 80 de ani. Ca și jucător, Jenei primea sărutul fotbalului în tricoul UTA-ei, într-o generație în care străluceau Petschovsky, Farmati, Mercea sau Coco Dumitrescu. Județul Arad, prin autoritățile locale din Șiria, dorește să-i fie recunoscător marelui fotbalist și tehnician născut în satul Agrișu Mic, iar partida de duminică, dintre UTA și Luceafărul creează prilejul perfect pentru acest lucru.

Surpriza a devoalat-o primarul comunei lui Slavici în cadrul conferinței de presă premergătoare „duelului” dintre arădeni și orădeni. „În ședință de Consiliu Local am decis decernarea titlului de cetățean de onoare al comunei Șiria pentru cel mai titrat antrenor român, domnul Emerich Jenei. Lucrurile se leagă, deoarece dânsul a împlinit recent o frumoasă vârstă, ocazie cu care județul în care s-a născut trebuie să-și aducă recunoștința pentru calitatea sportivă și umană a lui nea’ Imi. Știm că marele antrenor nu are o legătură directă cu Șiria, atâta timp cât s-a născut la Agrișu Mic și a jucat la UTA, dar mi-a povestit odată că obișnuia să tranziteze deseori comuna noastră. Își vizita rudele de la Pîncota, iar săgeata verde trecea bineînțeles prin Șiria. Ca și gazdă a UTA-ei în această primăvară, am crezut că e oportun să-i oferim această distincție domnului Jenei. Îl așteptăm duminică la meci, probabil în pauză îi vom da acest titlu, sper ca și pentru suporterii UTA-ei să fie un eveniment frumos. Din punctul meu de vedere, nea’ Imi rămâne unic în fotbalul românesc, e greu de crezut că un alt antrenor de fotbal din România va reuși ceea ce a reușit dânsul”, a punctat Valentin Bot.

Mărturisindu-ne faptul că a fost debutat la Steaua chiar de către Emerich Jenei, Laurențiu Roșu se declară nerăbdător să-l revadă pe antrenorul său, într-un cadru festiv. „Până una alta, doresc să-i transmit multă sănătate și bucurii pentru ziua sa de naștere și să-l felicit pentru imensa carieră în fotbal. Nea’ Imi m-a debutat la Steaua la 18 ani, am avut foarte multe lucruri de învățat de la dânsul. L-am mai avut antrenor și în 1999, dar și selecționer la Euro 2000, iar relația noastră a fost mereu excelentă. Mă bucur să-l revăd după atăția ani și să-mi exprim personal aprecierea pentru dâsnul”, a menționat antrenorul „Bătrânei Doamne”.

„Emerich Jenei a dat dovadă de multă loialitate și integritate morală în lunga sa carieră în fotbal. Din punctul acesta de vedere, cred că este unic în România, ne-am bucura să-i producem un zâmbet cu ocazia inițiativei domnului primar Bot”, a completat și Codru Grădinariu, directorul general al „roș-albiulor”.

Mai jos puteți citi paragraful rezervat lui Emerich Jenei din volumul în curs de apariție (semnat Radu Romanescu și Ionel Costin): ”Zoltan Farmati – Cavalerul de la Brațul Bătrânei Doamne”

Jenei și UTA

Primăvara lui 1955 a fost plină de lumină pentru un tânăr de 17 ani. Era aproape maturizat, liniștea pe care o copilărie trăită într-un sat idilic, ca Agrișu Mic, ar fi trebuit s-o implice fusese întreruptă de coloana sonoră a războiului. Familia lui Emerich Jenei s-a mutat pentru o vreme în Ungaria, apoi s-a întors în România și s-a stabilit în cartierul Gai. Acolo a simțit prima dată fiorul fotbalului, o reprezenta pe Găiana în meciurile dintre echipele cartierelor. Ochit de Francisc Dvorzak, puștiul de-atunci pătrundea printre copiii UTA-ei, atracția irezistibilă a Aradului. În amintitul ’55, antrenorul Coloman Braun îi deschisese ușa vestiarului de la prima echipe. Un prim apogeu pentru adolescentul care visa cu ochii deschiși la clipa în care emblema triunghiulară de pe piepturile marilor campioni va fi și a lui.

Jenei apare în echipa arădeană în prima etapă a campionatului din 1955. UTA (Flamura Roșie, pentru conformitate), campioana en-titre a României, începea sezonul în deplasare, la CFR (pe atunci Locomotiva) Timișoara. Era luna martie. Meciul s-a încheiat 2-2, cu golurile arădene purtând semnăturile lui Nicolae Dumitrescu și Andrei Mercea. Formația din acel joc: Kiss – Szucs, Dușan, Lupeș – Kapas, Jenei – Dudaș (70 Don), Mercea, Birău, Serfözö, Dumitrescu.

Au trecut mai bine de șase decenii de atunci, timp în care elegantul Jenei a avut un drum strălucitor. E clipa în care amintiri zugrăvite în cromatica sepia de odinioară se colorează iar. „E un sentiment absolut, mă cutremur când mă gândesc cu ce jucători am jucat și ce ajutor am primit de la ei… În general, se spune că <<bătrânii>> nu îi ajută pe jucătorii tineri, dar, probabil că eram mai aproape de sufletul lor și prin comportamentul pe care l-am avut. Noi, cei tineri, eram foarte dornici de a pătrunde în echipa mare. Era o cinste să joc între acei jucători, cum a fost și mai apoi la CCA. Am încercat să mă pregătesc în așa fel încât să nu se pună problema dacă sunt titular. Am dorit să îmi punctez prezența în echipă”.

Eroul nostru i-a fost aproape de suflet, la propriu și figurat, fotbalistului de altădată: „Când am promovat în echipă, Farmati era fundaș stânga și îi plăcea să mă tachineze: << Pe tine te scrie cu litere mari în ziar (n.n. remarcații fiecărui meci erau trecuți în formație cu majuscule) pentru că eu joc în spatele tău!>> Eu eram tânăr și entuziast, iar cu el în spatele meu jocul era bun. Aveam 16 ani și jumătate, ce timpuri erau! Am dorit foarte mult să joc în echipa I! Cu Mercea, Serfözö, Vaczi, Petschovsky și ceilalți aveam o echipă bună. A fost perioadă frumoasă și a mea, ca tânăr jucător, și pentru UTA, care a avut performanțe. Eram dornic să joc în echipă, am făcut totul pentru a promova și a juca. Am și reușit, alături de acești jucători”.

Emerich Jenei privește înapoi și reconstituie portretul unui prototip. „Farmati era un jucător de o forță extraordinară, avea viteză bună, era un stângaci-stângaci. Încă nu se juca așa ofensiv, dar el venea foarte mult în atac. <<Când joci în fața mea, să fii liniștit, am eu grijă de tine>>, îmi spunea. Juca în Națională, impunea respect tuturor. Avea o plăcere să îi sprijine pe tineri. A fost frumos, dar demult…”, zâmbește bărbatul care, după ce a plecat de la Arad, avea să trăiască Everesturi din istoria fotbalului românesc. A ajuns la CCA București în anul 1957 și s-a impus într-o linie de mijloc din care făceau parte consacrații Onisie și Bone. În prima rundă a campionatul 1957-1958 (se revenise la sistemul toamnă – primăvară), arădeanul a făcut cuplu cu Bone, 3-0 cu Energia Ploiești. În chiar a doua rundă s-a întors exact în locul pe care-l știa atât de bine, pentru un UTA – CCA 1-1 (goluri Petschovsky respectiv Constantin). De-acum era adversar al Aradului, un Arad pe care l-a purtat în inimă peste tot. Iar Aradul s-a bucurat la fiecare triumf al său.

Bornele lui nea’ Imi

Emerich Jenei s-a născut pe 22 martie 1937 în Agrișu Mic. A jucat la UTA (1955, 1956), Steaua București (1957-1969, de trei ori a fost campion și tot de atâtea ori a ridicat Cupa României deasupra capului) și Kayserispor (Turcia, 1969-1972). * De 12 ori a fost selecționat în prima reprezentativă a României. * Ca antrenor al Stelei a câștigat cinci titluri naționale și patru Cupe ale României (în două rânduri a fost event). * Cu echipa roș-albastră a reușit o performanță neegalată în fotbalul românesc – câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986, 2-0 în finala cu FC Barcelona de la Sevilla, finală rămasă în istorie după ce arădeanul Helmut Duckadam a apărat toate loviturile de departajare executate de spanioli. * Între 1986 și 1990 a fost selecționerul României, pe care a condus-o la Campionatul Mondial din Italia. * A mai antrenat CS Târgoviște, FC Bihor, Universitatea Craiova, Fehervar (Ungaria), Pannionios (Grecia) și echipa națională a Ungariei. Secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, director tehnic al Federației Române de Fotbal.