Rămân în cursă pentru event, dar „vameșii” se consideră nedreptățiți: Șoimii Lipova – Frontiera Curtici 1-0

Pentru a treia oară în acest sezon, Șoimii Lipova a trecut de Frontiera Curtici, miza fiind de această dată un loc în finala Cupei României (faza județeană). După 3-1 și 2-1, a urmat un 1-0, semnat de fundașul Pașcu, cel care deschisese scorul și în derby-ul campionatului cu Crișul.
Până ce Sabău a reparat eroarea tactică ce și-a asumat-o, cu Pantea fundaș stânga, Frontiera Curtici a avut ceva oportunități la buturile liderului Ligii a 4-a. „În prima repriză, am fost clar echipa mai bună. Ne-am creat și patru ocazii bune de gol, dar Bujor a scos în fața lui Măgulean și Prică, iar Avrămuțiu și din nou Măgulean au tras puțin peste poartă. Ocazia meciului am avut-o tot noi, prin Măgulean, care s-a trezit singur, la 10 metri de poartă, dar i-a dat pur și simplu mingea lui Bujor, el crezând că e offside. Apoi, domnul arbitru, Alin Deac, care a fost mereu departe de faze, de joc, a dat gratuit lovitura liberă din care s-a născut golul Lipovei. Chiar sunt curios cum acest arbitru își ia testele fizice. În fine, la 1-0 pentru ei, a trebuit să riscăm apoi și ne-am descoperit în apărare, astfel că – într-adevăr – adversarul a avut și alte ocazii. Însă, rămân la părarea că am fi meritat să conducem pe tabelă după cum au decurs lucrurile timp de 50-55 de minute. Dacă în precedentele meciuri, am recunoscut superioritatea lor, astăzi nu meritam să pierdem sub niciun fel. Dar, cu toate astea, țin să le doresc baftă la baraj celor de la Lipova”, spus Dinu Maghici, antrenorul Frontierei, care nu i-a avut la dispoziție pe Parlapan, Gavriș și Don.
Dincolo, Flavius Sabău recunoaște că și-ar fi dorit un meci ceva mai simplu în fața Curticiului, dar: „În dorința de a-l menaja pe Tomuț, l-am trimis pe Pantea în stânga defensivei. Nefiind obișnuit cu postul, acesta a întors mereu balonul în spate și s-a cam jucat cu baloane lungi, previzibile. Chiar și așa, ne-am creat două-trei ocazii destul de mari, prin Filimon și Piț, pentru ca în partea a doua, după ce am corectat greșeala tactică pe care mi-o asum, am început să controlăm destul de clar meciul, iar după gol am avut și alte ocazii clare, prin Vasinc și mai ales Trabalka. Aș fi dorit să schimb mai repede unii jucători, în perspectiva meciului cu Sântana, dar scorul nu mi-a permis. Apoi, Calvin a simțit o durere la tendon și am decis să nu riscăm cu el. Suntem în cărți pentru event, deja toate gândurile noastre se îndreaptă spre meciul de la Sântana”, a punctat tehnicianul „șoimilor”.
Formații:


Dinule, cum nu l-ai avut la dispoziție pe Parlapan? Omul cu cei mai mulți neuroni de pe teren. Rușine Dinule!!
Cum va puteti numi antrenor atata timp cat dumnevoastra spunea-ti cand sa autoaccidentat Kalvin…….”am mai scapat de unul pentru meciul de sambata”. Imi pare rau dar nu cred ca jucati cu Lipova sambata. Sau poate stiti dumneavoastra mai multe . Lipova va invins de 3 ori anul asta si tot cautati scuze !!!!! PENIBIL ……
Mai mascariciule la ce meci te-ai uitat tu ? Care au fost cele 4 ocazii ma ? Ce numesti tu ocazie ? Ati avut o singura ocazie prin Magulean si aia dintr-o pozitie mare de ofsaid . Ce ati mai avut voi ma ? Ati fost tot pe jos ca p…… . iar daca este adevarat ce a scris Strainu atunci esti un nenorocit . Nu pot sa-ti spun altfel decat asa cand te bucuri de necazul altuia . Esti un mare frustrat tovarase maghici . Pacat ca ai oameni minunati pe langa tine care te sustin . Unul ca tine trebuie alungat din fenomen . Cum poti sa te bucuri de necazul cuiva mai ticalosule
Azi cineva a zis o chestie tare . Se intreba daca maghici ar lua un test psiho . Un test facut pe bune . Cred ca am avea o surpriza mare mare de tot . E rau frustrat omul asta . Ba pe echipele adverse ba pe cei din primaria Curtici, pe toti cei care nu-i fac mofturile marelui antrenor. Vesnica victima .