Fotbal judetean

Lipova – Sântana, finala Cupei județene, a fost anticipată pentru 6 iunie! Trofeul se dă la Pîncota





În ultimul act al fazei județene a Cupei României au ajuns două echipe cu program încărcat pe acest final de sezon. Dacă Șoimii Lipova va avea, cel mai probabil, baraj de promovare în Liga 3-a în dublă manșă, Unirea Sântana are „zona” la juniori A1, unde sunt angrenați 4-5 dintre jucătorii pe care Dinu Donca s-a bazat constant în acest sezon la prima echipă.

Prin urmare, combatantele au căzut de acord să mute finala, de pe 11 (așa cum a prins-o inițial AJF-ul în calendarul inițial), pe 6 iunie, în așa fel încât să abordeze meciul cu cele mai bune formule și nici să nu acumuleze oboseală în preajma meciurilor decisive de pe fronturile amintite. Trofeul va fi pus în joc, deci, peste 5 zile, pe arena „Șoimii”, din Pîncota, acolo unde elevii lui Sabău câștigaseră precedenta ediție în fața celor de la Crișul Chișineu Criș.

Partida va începe la ora 17, 30, iar dacă egalitatea va persista după 90 de minute, se va trece la prelungiri și, eventual, lovituri de departajare.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button