Gloria LT Cermei

Anca și Nagy vor 6-7 întăriri la Cermei și neapărat păstrarea lui Varga: „Conducerea e la curent cu solicitările noastre, în curând le va și concretiza”





Locul 8 la finalul primului an de Liga 3-a din istoria clubului Lunca Teuz Cermei este unul bun, însă e normal ca toată lumea să-și dorească mai mult de la stagiunea următoare. Tonul îl dau antrenorul Radu Anca și directorul tehnic, Roland Nagy, care nu sunt obișnuiți să lucreze cu jumătăți și măsură, iar asta se traduce mai ales printr-un lot de jucători competitiv în noua stagiune.

Din  „garnitura” ce a încheiat campionatul trecut, este clar că, pentru cel puțin 4-5 luni de zile, dispare Dani Bulza. Operat la genunchi, atacantul va reveni, cel mai probabil, pe gazon de abia prin luna noiembrie sau, poate, de abia la anul. Situația lui Călin Șiclovan este și ea incertă, polivalentul fotbalist manifestându-și intenția de a pleca în Germania. În plus de asta, Petrache, Coșa și Aldan nu vor mai fi juniori și la anul, revin automat la Atletico Arad, iar în acest moment viitorul lor la Cermei e nesigur. Tot cu UTA sau Atletico, conducerea divizionarei a treia mai trebuie să discute pentru Cotoc, Suslak, E. Varga și Morar, cum și contractele celorlați seniori trebuie reînnoite. „Din punctul nostru de vedere, al meu și al lui Roli, lucrurile sunt clare. Pe lângă jucătorii care sunt acum în lot, minus unul-doi, poate, am mai cerut 6-7 întăriri. Vorbim despre trei-patru seniori și trei juniori. Bineînțeles, ni-l dorim neapărat și pe Norbi Varga alături de noi, practic de la el plecăm în formarea echipei pentru la anul”, ne-a mărturisit Radu Anca.

În condițiile în care, Federația Române de Fotbal nu a fixat o dată oficială pentru începerea noului sezon de Liga 3-a, teoretic, șefii Cermeiului au timp la dispoziție să bifeze numele de pe lista înaintată de stafful tehnic. Pe de altă parte, Anca și Nagy ar dori să știe din timp pe cine contează în noua stagiune și pentru că: „99% ne-am înțeles să continuăm la Cermei, acel 1% depinde și de lotul cu care ar trebui să pornim la drum în noul campionat”, a adăugat tânărul „principal” al echipei din Țara Sămădăilor.

Un comentariu

  1. Are de unde,doar sa vrea conducerea Cermeiului.(Bulz).
    Cat despre Varga,este de notorietate faptul ca Norbi a iesit „din joc”,dupa blaturi la care el si Diarra nu stiau!Diarra a fost mai bland!Dar Varga a reactionat cum ar fi trebuit!A parasit corabia!
    Dupa demiterea lui Nagy,de la UTA,relatiile dintre parti nu au fost prea cordiale,dar acum au revenit,cat de cat la normal.Deci este de asteptat ca vor veni jucatori de la UTA/Atletico.U 17,U 19.Are balta peste!
    Norbi Varga,alaturi de Sorin Botis,antreneaza grupa UTA 2006.
    Diarra antreneaza grupa Atletico 2008.
    Deci legaturi si relatii exista!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button