„Vladi” își ține „piesele grele” și i-a readus pe Ruja și Gornic! Cresc și pretențiile?

„Vladi” își ține „piesele grele” și i-a readus pe Ruja și Gornic! Cresc și pretențiile?

Profitând de vecinătatea cu municipiul, dar și de stabilitatea financiară, CS Glogovăț ar putea deveni una dintre echipele importante ale Ligii a 4-a. Aseară, „roș-albaștrii” au demarat pregătirea în vederea noului sezon, iar semnalele sunt bune. „Din câte mi-au spus băieții, nici unul dintre ei nu vor să plece de la echipă. Mulți au primit telefoane, oferte, dar, din ceea ce mi-au spus, le-au refuzat. În plus de asta, s-a întors la echipă și Andrei Gornic, care plecase inițial la Zăbrani. Și Ruja e din nou jucătorul nostru, după scurta paranteză la Livada. Îl mai așteptăm și pe Bubuș, dacă nu pleacă în străinătate și încă una-două surprize. În principiu, o să avem un lot de 20-21 de jucători, destul de crescut din punct de vedere calitativ, așa că ar putea crește puțin și pretențiile, adică un loc în primele 8 echipe ale Ligii a 4-a”, ne-a mărturisit Călin Dehelean, antrenorul celor de la „Vladi”. În special, foștii utiști, Blănaru și Cornea, au atras atenția majorității echipelor din primul eșalon, dar au rămas, cel puțin pentru moment, pe „baricade” la Vladimirescu

Fiind perioada concediilor, până la 1 august, unii jucători vor mai lipsi de la pregătire. Săptămâna aceasta e cazul lui Ciornei, Negrea și Mariș, după care vor pleca alții, inclusiv tehnicianul echipei. „Am vorbit cu Cristi Man și, din câte mi-a spus, va fi acasă săptămâna viitoare și va conduce el cele două antrenamente. El a rămas mereu cu sufletul alături de noi, doar că, după transferul lui Dennis la Steaua, stă mai mult la București”, a adăugat Dehelean.

Cum terenul din Vladimirescu trece printr-un proces de refacere complet, Glogovățul s-a reunit la Mândruloc și tot acolo ar putea juca și meciurile de acasă în stagiunea de toamnă. Dar, există și varianta Horia, un alt teren bun și omologat pentru Liga 4-a. „Roș-albaștrii” vor începe seria amicalelor pe 1 august cu Pecica, după care urmează să le mai întâlnească pe: Păuliș, Ineu și – probabil – Mîndruloc.

Facebook Comments
1
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.