Fotbal judetean

Jurcă, lângă Gornic și Nicoraș în lotul „centralilor” de Liga 3-a





Județul Arad va avea patru arbitri la nivelul eșalonului trei al fotbalului românesc. Sebastian Pantea în rândul asistenților și Alexandru Gornic, Ionuț Nicoraș și, mai nou, Tudorel Jurcă. Fostul fotbalist al Ineului a fost înscris pentru al doilea an consecutiv în Programul de Dezvoltare „Tinere Talente” din cadrul CCA și, conform notelor, a absolvit al șaptelea (din doisprezece) în această vară. Jurcă va susține în curând și testele la Cluj, alături de ceilalți divizionari terți, urmând să intre în programul de delegări începând cu prima etapă a Ligii a 3-a, de pe 25 august.

„Am crezut în calitățile și ambiția lui Tudor, dovadă că l-am susținut doi ani la rând să promoveze prin Programul de Dezvoltare <<Tinere Talente>>. Nu putem decât să ne bucurăm că mai avem un arbitru arădean la dispoziția Comisiei Centrale, sperăm ca și vara viitoare să mai avem un absolvent prin acest program. La prima vedere, cel puțin asistentul Lucian Berariu are mari șanse să fie acceptat, dar nu doresc să anticipez nimic până nu e oficial”, ne-a declarat Răzvan Cadar, președintele Comisiei Județene a Arbitrilor Arad.

Vă reamintim, că județul nostru se poate lăuda cu cel mai bine cotat „fluieraș” român al momentului, Ovidiu Hațegan, iar la nivelul Ligii a 2-a conduc meciuri „centralul” Mircea Ardelean și asistenții Casian Bălă și Alina Mihoc.









2 comentarii

  1. Sincer, nu mi se pare o surpriza, a aratat de atatea ori ca este printre cei mai buni arbitrii din judet, f serios si cu capul pe umeri, bv Jurca!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button