Record bătut când se așteptau mai puțin: CS Glogovăț – Șoimii Șimand 8-1

Record bătut când se așteptau mai puțin: CS Glogovăț - Șoimii Șimand 8-1

Un duel aparent echilibrat, poate chiar cu un mic plus de partea oaspeților, s-a transformat într-un galop de sănătate a celor de la „Vladi”. Mai mult, Glogovățul a obținut cea mai clară victorie a sa la nivelul Ligii 4-a și nu au făcut-o în fața „cenușăresei” din Curtici, ci a unei echipe șimăndane cu pretenții de prima parte a clasamentului. Dar, fără Rafila, Faur, Balogh, Ujoc sau Mărcuș și cu portarul Vaida pe teren, „șoimii” avea să fie victime sigure.

Totuși, prima parte a fost destul de echilibrată. Borteș a deschis tabela în minutul 26, printr-un cap lobat peste Dagău după centrarea lui Ardelean, dar oaspeții au egalat rapid. Pantea a faultat în careu și Ghergar a egalat la 1 după exact o jumătate de oră de joc. Remiza nu a rezistat decât 4 minute, căci Gornic a pus latul de la colțul lung după o centrare venită de pe dreapta.

Scorul pauzei a fost 2-1 și nimic nu anticipa „galopul” gazdelor. Dar, golurile au curs unul după altul, autori Gornic (52 și 66), Negrea (54), Palcu (63), E. Varga (70) și din nou Borteș (73). La „goleada” gazdelor a contribuit și Balint, care a fost eliminat de pe teren după ce l-a lovit pe Ardelean fără minge.

În absența antrenorului Călin Dehelean, plecat în concediu în străinătate, pe bancă a luat loc managerul clubului. „Nu ne așteptam o victorie atât de clară, dar băieții au jucat fotbal din primul până în ultimul minut și au prisn și un adversar puțin demotivat de absențele câtorva jucători importanți, dar și de eliminarea lui Balint. Într-adevăr, acest scor e un record pentru noi, dar ne interesează mai mult punctele și faptul că nu  mai pierdem de patru etape. Și să nu uităm că ne-au lipsit și nouă doi jucători importanți, Cornea și Blănaru”, a menționat Ovidiu Tănasă după disputa de azi.

Formații:

Glogovăț: Mitrea – Danciu (58 Palcu), Mariș, Pantea, L. Avram –  E. Varga, S. Popa (66 Doboș), R. Ardelean,  A. Gornic (71 Magdi) – Borteș, Negrea.

Șimand: Dagău – Balint, Tolan, I. Ruska, S. Dema – Vaida (65 Jurj). Engelhardt, Țigan, Noaică – Ciubăncan, Ghergar,

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Gabriel Hărduț, Zoltan Nagy.

Observatori: Leontin Buda, Marcel Vida.

Facebook Comments
0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.