Stranieri aradenizTOP ARTICOLE

Arădeanul Man nominalizat la „Golden Boy”, alături de fotbaliști precum Mbappe, Cutrone sau Pulisic





Arădeanul Dennis Man, component al echipei FCSB și al naționalei, a fost inclus pe lista de 100 de nominalizări pentru premiul „Golden Boy”, acordat celui mai bun jucător sub 21 de ani din primele ligi europene. Atacantul crescut de Atletico și UTA a avut un an excelent pentru un jucător de vârsta sa, debutând la naționala mare la doar 19 ani și înscriind 12 goluri în toate competițiile pentru FCSB.

Man nu este singurul român de pe listă, printre cei 100 aflându-se și colegul său de la naționala de tineret, Ianis Hagi, de la Viitorul Constanța. Marele favorit pentru a primi premiul este însă francezul Kylian Mbappe, care în aceste zile este una dintre vedetele CM din Rusia, după cele două goluri din optimea cu Argentina.

Mbappe ar fi primul jucător care ar lua titlul doi ani la rând, după ce l-a primit și în 2017. Printre câștigătorii acestui premiu se numără nume imense ale fotbalului mondial, precum Lionel Messi, Sergio Aguero, Paul Pogba sau Wayne Rooney.

Trofeul „Golden Boy” a fost acordat pentru prima oară în 2003, la inițiativa ziarului italian Tuttosport, iar între timp s-au alăturat votului și alte publicații importante din Europa, precum Marca (Spania), Bild (Germania), L’Équipe (Franța) sau The Times (Marea Britanie).

Iată întreaga listă a nominalizaților la trofeul Golden Boy 2018:

Trent Alexander-Arnold, Liverpool

Carles Alena, Barcelona

Jose Maria Amo, Sevilla Atletico

Angel Gomes, Manchester United

Mirko Antonucci, Roma

Houssem Aouar, Lyon

Giorgi Arabidze, Shakhtar Donetsk

Joaquin Ardaiz, Royal Antwerp

Ismail Azzaoui, Willem II

Musa Barrow, Atalanta

Fabian Benko, Bayern Munich

Sander Berge, Racing Genk

Justin Bijlow, Feyenoord

Bilal Boutobba, Sevilla

Brahim Diaz, Manchester City

Lorenzo Callegari, Paris Saint-Germain

Lazar Carevic, Barcelona

Daniele Collinge, Stuttgart

Patrick Cutrone, AC Milan

Dani Olmo, Dinamo Zagreb

Tom Davies, Everton

Matthijs De Ligt, Ajax

Abdou Diakhate, Fiorentina

Krepin Diatta, Club Brugge

Javairo Dilrosun, Hertha Berlin

Diogo Dalot, Manchester United

Moussa Djenepo, Standard Liege

Ritsu Doan, Groningen

Mamadou Doucoure, Borussia Monchengladbach

Odsonne Edouard, Celtic

Marcus Edwards, Tottenham

Sergei Eremenko, Spartak Moscow

Zackarias Faour, Osters

Francisco Feuillassier, Real Madrid

Phil Foden, Manchester City

Mamadou Fofana, Alanyaspor

Timothy Fosu-Mensah, Crystal Palace

Juan Foyth, Tottenham

Dennis Geiger, Hoffenheim

Giorgos Giannoutsos, AEK Athens

Ianis Hagi, Viitorul Constanta

Achraf Hakimi, Real Madrid

Amadou Haidara, Red Bull Salzburg

Kai Havertz, Bayer Leverkusen

Callum Hudson-odoi, Chelsea

Nanitamo Ikone, Montpellier

Alexander Isak, Borussia Dortmund

Arnel Jakupovic, Juventus

Dejan Joveljic, Red Star Belgrade

Herbie Kane, Liverpool

Yann Karamoh, Inter Milan

Teun Koopmeiners, AZ Alkmaar

Han Kwang-Song, Cagliari

Alban Lafont, Toulouse

Leandrinho, Napoli

Dimitris Limnios, PAOK

Justin Kluivert, Roma

Lincoln, Gremio

Jordan Lotomba, Young Boys

Davor Lovren, Fortuna Dusseldorf

Sandi Lovric, Sturm Graz

Mikhail Lysov, Lokomotiv Moscow

Arne Maier, Hertha Berlin

Dennis Man, Steaua Bucharest

Manu Garcia, Manchester City

Faitout Maouassa, Rennes

Mauro Junior, PSV Eindhoven

Stephy Mavididi, Arsenal

Kylian Mbappe, Paris Saint-Germain

Weston McKennie, Schalke

Jan Mlakar, Maribor

Nikola Moro, Dinamo Zagreb

Reiss Nelson, Arsenal

Lukas Nmecha, Manchester City

Martin Odegaard, Heerenveen

Abdulkadir Omur, Trabzonspor

Matej Oravec, Spartak Trnava

Reece Oxford, Borussia Monchengladbach

Pedro Pereira, Genoa

Pietro Pellegri, Monaco

Alejandro Pozo Pozo, Sevilla

Christian Pulisic, Borussia Dortmund

Jeff Reine-Adelaide, Arsenal

Panagiotis Retsos, Bayer Leverkusen

Rui Pedro, Boavista

Yusuf Sari, Marseille

Ismaila Sarr, Rennes

Malang Sarr, Nice

Borna Sosa, Dinamo Zagreb

Moussa Sylla, Monaco

Antonio Moya Vega, Atletico Madrid

Idrissa Toure, Werder Bremen

Dayot Upamecano, Red Bull Leipzig

Moussa Wague, KAS Eupen

Chris Willock, Benfica

Ben Woodburn, Liverpool

Rafik Zekhnini, Rosenborg

Andi Zeqiri, Lausanne

Baris Zeren, Galatasaray

Luca Zidane, Real Madrid









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button