Fotbal judetean

Turnu, la drum în Liga 4-a cu Dani Tambor pe banca tehnică! Radița cere seriozitate și muncă





Una dintre cele două echipe promovate din Liga 5-a s-a urnit puțin mai greu în această vară. De fapt, Speranța Turnu ar fi trebuit să se reunească săptămâna trecută sub comanda lui Lucian Ciba, care – însă – a fost deturnat de Victoria Felnac. Plecat în concediu, președintele Arsenov Radița a trebuit să se replieze și i-a oferit cârma lui Dani Tambor.

Fostul fotbalist de bandă stângă al Telecomului a pus umărul la promovarea teamului de la Graniță, iar acum o va conduce și de pe bancă. „Am reușit să ne înțelegem cu toți jucătorii din lotul care a promova, mai vrem să ducem și alții pe care i-am identificat și încercăm să facem față împreună în Liga 4-a. Antrenor interimar va fi Dani Tambor, personal am mare încredere în el. Suntem o echipă sărăcuță pentru primul eșalon județean, dar jucătorii și noi cei din conducere vrem să arătăm că se poate face treabă cu seriozitate și multă muncă”, ne-a mărturisit președintele Radița. Stagiunea trecută, cea a promovării istorice în Liga 4-a, a fost împărțită de doi tehnicieni, Dani Sule (în tur) și Dani Cap (în retur).

Zilele de antrenament al celor de la Speranța Turnu sunt marți și joi, iar primul test al verii e programat duminică la Aluniș. Deocamdată, obiectivul nou promovatei nu poate fi decât menținerea în Liga 4-a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button