Baschet

ICIM-ul, tot cu FCC Environment alături pentru: „Un loc în primele patru echipe ale campionatului”




FCC ICIM Arad și-a prelungit contractul de sponzorizare cu FCC Environment pentru încă un sezon. Semnarea actelor a avut loc în cadru protocolar, în Sala în Sala Ferdinand a Primăriei, oficiile de gazdă făcându-le chiar Gheorghe Falcă.

Primarul, reprezentantul celuilalt pilon important pe care se bazează baschetul arădean feminin, respectiv administraţia locală, a adus din nou în discuție schimbarea legislației în sport. „În primul rând, vreau să felicit clubul pentru că a reuşit să atragă şi apoi să menţină un sponsor privat. După cum s-a văzut în ultimii ani nu se poate face sport de performanţă doar cu ajutor bugetar din domeniul public, este nevoie şi de un sprijin destul de puternic din domeniul privat. Dar, mai sunt necesare și unele modificări legislative pentru ca sponsorii privaţi să se implice în sport”, a punctat edilul.

La rândul său, Marcel Urban a ţinut să mulţumească reprezentanţilor companiei arădene pentru sprijin, dar şi autorităţilor locale. „Acest moment este foarte important pentru noi, deoarece semnăm contractul cu sponsorul privat, iar pe această cale vreau să îi mulţumesc domnului director Florian Pop. E o onoare să continuăm colaborarea începută anul trecut. Ţin să-i mulţumesc şi domnului primar, care sprijină sportul şi în special echipa noastră de foarte mulţi ani, dar şi pe domnul vicepreşedinte al CJ (n.a. Sergiu Bîlcea), pe care sper să-l sensibilizăm să se apropie și mai mult de echipă. Dacă domnul Pop este optimist şi aşteaptă un titlu, eu sunt mai realist şi îmi doresc un loc în primele patru. Este un obiectiv greu de atins pentru că avem concurenţă foarte mare. Avem datoria să avem încredere, să avem speranţe şi să le oferim suporterilor meciuri cât mai spectaculoase în sezonul ce urmează”, a explicat președintele grupării „galben-albastre”.

În final, Falcă a abordat și problema Sălii Sporturilor Victoria. „Guvernul României a trimis o solicitare către Consiliul Judeţean în legătură cu Sala Polivalentă. Acum 6 ani am cerut această sală pentru a o reamenaja, iar astăzi, când vedem ce probleme financiare are Ministerul, e clar că nu se poate ocupa de asemenea locaţii. Transferul spre administraţia locală ar fi o variantă mai bună pentru modernizarea acestei baze sportive. Aşteptăm în continuare răspunsurile pozitive din această direcţie”, mai consideră primarul.

Nagy nu va mai juca în „galben-albastru”

Arădeanca Ildiko Nagy Mîrne nu va mai evolua pentru FCC ICIM Arad. Pivotul de 34 de ani are a semnat cu Basket Club Franconville PB, liga a patra din Franţa. Nagy are la activ 17 sezoane în primul eșalon din România, notează totalbaschet.ro, majoritatea la în tricoul clubului din Arad, dar a jucat şi pentru Biandra Târgovişte, LMK Sf. Gheorghe sau CSU Alba Iulia.

În stagiunea precedentă, Nagy a evoluat în 25 de meciuri din Liga Națională, cu medii de 8.6 puncte, 5.6 recuperări și o pasă decisivă în 24:26 minute, pentru 11.2 eficiență medie. În Cupa României a jucat patru meciuri, cu 27:28 minute, 8 puncte, 6.3 recuperări și 1.8 pase decisive pentru 12.8 eficiență medie.








Articole de la JOHNNYBET



2 comentarii

  1. Un obiectiv realist dar obligatoriu de atins(in opinia mea)este locul 4 la finalul viitorului sezon.In mare masura va depinde de valoarea celor 5 straine pe care le va avea ICIM ARAD in viitorul sezon.Sper ca s-a invatat din esecul starturilor de sezon din ultimele campionate si nu vom mai porni cu 5 sau infrangeri consecutive in noul sezon.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button