Liga a 2-a

Derby-ul FC Argeș – Petrolul se joacă fără galerii, care acuză televiziunile că-și urmăresc doar propriile interese! UTA a „inspirat” o decizie a CEX-lui pe această temă





Aşteptarea aproape a luat sfârşit, însă meciul nu va putea fi urmărit! Derby-ul FC Argeş – Petrolul, unul al fotbalului românesc, nu doar al Ligii 2, a fost programat joi, de la ora 17:00, de FRF şi televiziunile care deţin drepturile să transmită din această competiţie. Ziua şi ora au atras o mulţime de reacţii negative din partea suporterilor celor două echipe, iar galeriile celor două cluburi de tradiţie au anunţat, printr-un comunicat comun, că vor boicota acest joc şi nu vor merge pe stadionul „Nicolae Dobrin”.

Suporterii Peluzei I Ploieşti şi cei ai Peluzei Nord Piteşti acuză DigiSport şi TelekomSport, două dintre cele trei televiziuni care au dreptul să transmită meciuri din Liga 2, că ”urmăresc propriile interese lipsite de principii în programarea” jocurilor şi, totodată, contribuie la distrugerea fotbalului românesc. Cele două galerii nu se vor prezenta la meciul programat să aibă loc joi la Piteşti, ”pentru o cauză mult mai importantă, şi anume ca fotbalul românesc să renască, cu ajutorul nostru, bineînţeles”. Fanii sunt nemulţumiţi că meciurile favoriţilor, în special a echipelor de tradiţie, cu suporteri, sunt programate la ore la care abia se iese de la serviciu şi nu poate ajunge nimeni la stadion.

Iată comunicatul comun al suporterilor ploieşteni şi piteşteni:

„NU VĂ MAI BATEŢI JOC DE SPECTACOLUL FOTBALISTIC PRIN PROGRAMAREA MECIURILOR DOAR PENTRU A VĂ UMPLE GRILELE

“Lethal Gang”, “Hooligans”, “Young Hooligans”, “Contrasens”, “Ultras Nord” şi “Zona Vest” dar şi Peluza Nord Piteşti nu vor fi prezente la meci!

Cine a urmărit din faţa televizorului cel puţin o dată un meci din primele două ligi naţionale a observat, cu siguranţă, remarcile comentatorilor despre stadioanele de fotbal din România care mai mereu sunt goale.

Aceiaşi comentatori sunt angajaţi la televiziuni precum Digi sau Telekom, considerate de noi, suporterii care încă mai merg pe stadion, principalele vinovate pentru programarea meciurilor la ore şi în zile care fac imposibilă participarea pentru suporteri.

Unul dintre cele mai frumoase meciuri din Liga 2 din sezonul 2018-2019, FC Argeş – Petrolul Ploieşti, este programat joi, pe 04.10.2018, la ora 17:00. Ora 17:00!!! Oră la care mulţi nici măcar nu ies de la serviciu, de ajuns pe stadion la timp nemaipunându-se problema. Programarea complet nepotrivită, în această zi şi la această oră, vine ca urmare a faptului că Digi Sport trebuie să transmită întreaga etapă a Europa League al cărei prim meci începe la 19:55. Dacă ne întrebaţi pe noi, preferăm să mergem pe stadion, fie pe frig, fie pe ploaie, să ne susţinem echipele aşa cum se cuvine, decât să stăm în casă şi să ne uităm la nişte meciuri total neintersante într-o competiţie în care oricum nu va mai ajunge vreo echipă din România prea curând, din cauza, în primul rând, A LIPSEI ACUTE DE SUSŢINERE A ECHIPELOR DIRECT DE PE STADION!

Din sezonul acesta s-a decis că echipele ce contestă programarea meciurilor riscă să fie depunctate şi amendate. Digi Sport şi Telekom Sport ar trebui să susţină atragerea suporterilor la stadion prin stabilirea unor intervale orare rezonabile de disputare a jocurilor, fără sa îşi urmărească propriile interese lipsite de principii în programarea acestora.

Numai în felul acesta spectacolul fotbalistic va fi unul complet!

Din punctul nostru de vedere, meciul ar trebui încadrat în grila din weekend, grilă din care probabil mai face parte şi meciul Voluntariului sau al Chiajnei, fără a jigni aceste echipe, cele două sunt totuşi lipsite de orice fel de tradiţie şi nu se pot compara cu FC Argeş sau Petrolul Ploieşti.

Este inadmisibil să fim trataţi în acest mod! Cum putem noi să fim acei nebuni ai peluzelor, când meciurile sunt programate doar ca televiziunile să fie în câştig? Cum putem noi să salvam fotbalul românesc, dacă ni se pun beţe în roate?

Credem că toată lumea ştie, fie copil, mămică, tătic, pensionar, că fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic! Trebuie să tragem un semnal de alarmă!

Astfel, noi, Peluza I Ilie Oană cât şi Peluza Nord Piteşti, am decis de comun acord să nu ne prezentăm la meciul pe care îl aşteptam cu atâta drag, pentru o cauză mult mai importantă şi anume ca fotbalul românesc să renască, cu ajutorul nostru, bineînţeles!

Nu vă mai bateţi joc de fotbalul din România care şi aşa este la pământ!”

Înfrângere la „masa verde”, penalizare cu alte şase puncte şi amendă, sancţiunea pe care o primeşte o echipă dacă refuză să joace când vrea FRF sau televiziunea

La începutul acestui sezon, FRF introducea în regulament un punct prin care le „băga pumnul în gură” cluburilor din Liga 2 şi le făcea un mare favor televiziunilor.

În şedinţa de pe 4 iunie a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, membrii acestuia au aprobat cu unanimitate de voturi completarea articolului 83 din Regulamentul Disciplinar al FRF cu un nou aliniat, 15.1. În acesta se specifică sancţiuni dure pentru cluburile care refuză să permită transmisiunea meciurilor de pe teren propriu. Noua regulă a fost publicată pe site-ul FRF, în articolul în care s-au anunţat deciziile CEx din 4 iunie, mult mai târziu decât celelalte subiecte mai puţin importante de pe ordinea de zi avute la şedinţa respectivă.

Astfel, un club căruia nu-i convine data sau ora la care i-a fost programat meciul de pe teren propriu, după bunul plac al federaţiei sau al televiziunii care alege să transmită acel joc, nu mai poate refuza transmisia. Dacă face acest lucru, atunci se alege cu pierderea meciului la ”masa verde”, i se scad alte şase puncte din cele acumulate până atunci şi va suferi şi o penalitate financiară.

Iată decizia adoptată în CEx: ”15.1 Refuzul transmisiei televizate a jocului în conformitate cu dispoziţiile ROAF coroborate cu prevederile contractelor încheiate între FRF şi partenerii media ai acesteia se sancţionează cu pierderea jocului prin forfait, scăderea a 6 puncte şi penalitate financiară conform prevederilor art. 83 alin. 15 de mai sus.”

„Inspirați” de Juventus București (Dac-Getica) și UTA

Acum două sezoane, Juventus Bucureşti, actuala Daco-Getica, nu a permis televiziunii care deţinea drepturile tv să transmită vreun meci de pe teren propriu, nefiind de acord cu banii obţinuţi de FRF şi modul de împărţire al lor.

La începutul sezonul trecut, UTA a refuzat, la rândul ei, să i se transmită jocuri de acasă, fiind nemulţumită de banii puţini primiţi de la FRF după vânzarea drepturilor din campionatul precedent. Arădenii au ajuns apoi la o înţelegere cu federaţia, însă, chiar şi aşa, de la Şiria s-a televizat foarte rar.

ASU Politehnica Timişoara a fost un alt club care a refuzat în mai multe rânduri să se transmită jocuri de pe propriul stadion, fie pentru că nu voia să organizare partida pe ”Dan Plătinişanu” sau nu-i convenea ora sau ziua de televizare.

Noua regulă poate fi considerată un „pumn în gură” dat cluburilor care nu se înclină în faţa programărilor făcute după bunul plac de către FRF şi televiziunea care va cumpăra drepturile de transmisie din Liga 2. În dese rânduri, echipele s-au plâns faţă de datele şi orele la care au fost stabilite jocurile, dar şi de faptul că nu sunt consultaţi în această privinţă. Acum, cu noua regulă, nu mai au ce face, dacă ţin la puncte şi bani.

Marius Anghel (liga2.ro)

3 comentarii

  1. Fiindca este vorba de suporteri si de spectatori prezenti la jocurile de fotbal in Romania e bine sa stim

    Hoffenheim este un sat in Gemania.cu 3272 locuitori Da e bine, 3272 locuitori Clubul TSG 1899 Hoffenheim a fost infiintat in 1899.Rhein Neckar Arena are capacitatea de 30.164 locuri Este plin la fiecare joc din Bundesliga.
    Din 1899 pina astazi satul din Germania nu a avut un primar ca Falca sau ca Popa pe care i a avut Aradul.
    Si in Germania meciurile se televizeaza
    La Munchen sunt 70.000 spectatori, la Dortmund peste 84000, la Gelsenkirchen peste 60000 la fiecare joc
    Si in Bundesliga 2, stadioanele sunt pline meci de meci.
    Nu cred ca stadionul Nicolae Dobrin din Trivale va fi arhiplin la acest joc Nu vor fi 20000.poate 200 sau 500..A fost pe vremuri cind juca Dobrin sau cind Argesul juca in cupele europene.Au fost niste echipe mari la Pitesti ,o data,pe timpuri
    Noi romanii suntem buni de gura si de scandal Ne place sa facem din tintar,armasar !
    Un meci de fotbal e un spectacol
    La meci mergi ca la teatru opera sau orice altfel de spectacol sau concert
    Sportul spectacolul sportiv nu e pentru amaritii de romani
    E pentru americani,englezi nemti
    Acolo salile si stadioanele sunt pline Pentru un bilet se dau uneori sute de dolari sau euro
    Nu 5 lei sau 15 lei
    Hoffenheim este un sat in Gemania.cu 3272 locuitori Da e bine 3272 locuitori .Rhein Neckar Arena are capacitatea de 30.164 locuri Este plin la fiecare joc din Bundesliga
    puteti sa ma injurati
    puteti sa ma scuipati
    dar aveti curaj si scrieti va numele
    nu pseudonimul
    fiti barbati

    0
    0
  2. Hoffenheim are acces la autostrada asa ca vin la meci de la sute de km distanta din heidelberg heilbronn sau in general din baden wuertemberg!oricum la ce ne putem colpara cu germania la nimic…!

    0
    0
  3. Stadionul parca mu e in Hofenheim. Iar referitor la bundesliga, se tramsmite, dar parca e pay-per-view. Nu ca la noi, gratis. Am inteles ca operatorii vor sa perceapa un tarif suplimentar si la noi de 1 euro, telekom si upc. Unde vor baga.un pachet cu canalele de sport. La noi totul s-a dus de rapa cand au inceput sa mute meciirole, tot cate unul. Nu e o regula. Pe vremuri etapa era toata la aceeasi ora si se tranitea un meci. Toti ascultam la radio. In spatele blocului ori eram pe stadion. Nu aveai alta alternativa
    In germania e un meci vineri, grosil sambata, la aceeasi ora de ani de zile, mai un meci seara si doua duminica. Tin minte ca ma uitam la eurospprt 2 lunea, la 2/bundesliga si spumeau comentatorii ca e scandal cu programarea meciurilor luno, ca mu ppt suporterii oaspeto sa ajunga la meci. La moi e harababura. Liga 1 de vimeri pana luni, iar liga 2 de joi pana marti. Nu e ok. Adevarul e ca the tv killed the radio star sau cum era? Banii de la tv sunt mult mai multi decat din nilete si abonamente.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button