UTA Arad

Cubleșan, despre revirimentul juniorilor: „Deși am fost criticați, Mister ne-a spus că are încredere în noi, iar azi i-am arătat că se poate baza pe noi”





Paul Cubleșan a înscris cel de-al doilea său gol într-un meci oficial la UTA în victoria cu 2-1 contra celor de la Pandurii.

Intrat pe teren la mijlocul primei părți în locul accidentatului El Hasni, mijlocașul de bandă e de părere că succesul din deplasare contează mult pentru moral, dar cea mai importantă e continuitatea. „E foarte importantă această victorie după cele trei înfrângeri consecutive, patru dacă o luăm în considerare și pe cea din Cupă. Ne bucurăm astăzi, dar de mâine începem să ne pregătim pentru meciul cu Metaloglobus, unul de asemenea foarte important pentru că vrem să legăm cât mai multe victorii și să ajungem acolo sus, unde ne e locul”, spune fotbalistul de 20 de ani.

Nefiind un jucător cu talie, fostul mijlocaș al Brăilei nu înscrie foarte des cu capul, dar astăzi a făcut-o din centrarea unui alt junior, David Popa: „Nu am mai înscris cu capul în Liga a II-a, doar la juniori, nu e specialitatea mea. E important că noi, juniorii, am realizat ceva în acest meci. Deși am fost criticați, <<Mister>> ne-a spus că are încredere în noi, că ține cu noi și că vom ajunge fotbaliști. Astăzi i-am arătat domnului profesor că poate să se bazeze pe noi în continuare și că merităm să jucăm cât mai mult, iar dacă intrăm de pe bancă ne putem ajuta echipa”.

UTA a dominat în mare parte primul mitan pe sinteticul de la Târgu Jiu, iar la vestiare Ionuț Popa nu a avut prea multe de spus elevilor săi. „La pauză, <<Mister>> ne-a încurajat să jucăm cum am făcut-o în prima repriză, pentru că eram peste ei și nu aveam cum să pierdem acest meci. Ne-a spus să ne mobilizăm și să câștigăm meciul, iar până la urmă asta s-a și întâmplat” a încheiat Cubleșan.

Dacă reușita de astăzi a fost o formalitate, primul gol al mijlocașului clujean în tricoul UTA-ei a fost poate cel mai frumos marcat de arădeni în acest sezon. Pe „Dan Păltinișanu”, contra lui ACS Poli, Pop a lobat o minge, fostul său coleg de la Brăila a săltat la rându-i balonul peste Basic și a înscris în poarta lui Curileac.

FOTO: UTA Media Design









11 comentarii

  1. Cuble…..Bravo!Un gol exact la momentul potrivit,oportun!
    Sper sa faci diferenta intre critici si injurii…Criticile sunt si constructive uneori…!
    Na,cum ar fi…il iertam din nou pe tanarul gazetar Bogdan M.,ca ai fi marcat cu o minge saltata peste portar…
    Eram in peluza timisoreana….Eu am vazut-o sutata in pamant si sarita peste portar…
    Sa fie de vina Alzheimer?Posibil!

    0
    0
    1. Scuze va rog,m-a luat valul…cum sa fi fost eu in peluza timisoreana?Normal ca eram in peluza rezervata aradenilor…ca si mereu!Imi cer scuze!Doamne fereste….
      Mea culpa!

      0
      0
  2. Baieti, exersati pana va amortesc picioarele sutul din alergare de la 16-20 de m.Azi am vazut niste tehnici de lovire-sut a balonului si niste traiectorii de m-au luat si nervii si rusinea. Uitai-va la televizor la meciuri de afara. Cine ajunge cu mingea la picior la 20 de m de poarta nu discuta. Rupe mingea, iar mingea cam merge pe poarta. La cornere nu reusim sa atingem mingea. Daca nu o lovesc adversarii, mingea cade pe pamant. Daca nu va pune Mister la asa ceva, cereti-va voi. „Uite Mister, nu stiu ce naiba cand is in sprint si rup mingea, nu stiu cum dracului ca se duce 5m peste. Ma las eu pe ea da nicio sansa; decoleaza 6m, Mister. Pot sa exersez separat chestia asta pana nu mai pot umbla bine? Si dupa ce mi trece amorteala sa mai incerc iar? Ca maine vreau sa fac centrari , ca vreau sa dau pe lung si cade pe scurt in primul fundas si invers. Dau pe scurt si dau pana dincolo de iese din careu mare.”

    0
    0
  3. Daca este adevarat ca Janos a mai dat jos din kilograme,vreau sa-l vad la treaba!Pentru ca am vazut ce poate si potentialul sau…Hai tinere….Arata ca poti!Stie cu lopta.Il asculta mingea…
    Succes!

    0
    0
  4. Am o întrebare. Care este logica următoare, că eu nu o găsesc: Cum se face că, acasă, tu, echipa gazdă, nu poți câștiga cu cu Baloteștiul, Ba mai mult, ești învins (cota buna la pariuri) și dupa, te deplasezi pe terenul unei echipe care nu a fost bătută pe teren propriu și mai mult decât atât, intorci un rezultat la pauză și învingi, în minutele de prelungiri. Hmmm (voi știți ce cota generează acest tip de meci? 64 poate mai mult). Ideea este că….ceva nu se leagă sau cum spunea cineva…Ceva este putred in Danemarca.

    0
    0
    1. ce rezultat a intors? un 0-0 la pauza? despre ce vorbesti? mai termina cu speculatii, jucam corect, nu ne jigni!!!

      0
      0
      1. Fratica…iti mai ofer un exemplu….Roland Nagy, cat timp activa la UTA, era vazut des, la casa de pariuri de pe Metianu si despre ,,d-lul prezent,, prietenii stiu …..de ce ( ca in reclama).

        0
        0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button