Liga a 3-a

Dumbrăvița, ocrotită de șansă cu Crișul! Bălu: „Victorie grea, obținută împotriva poate celei mai bune echipe a campionatului”





Exceptând episodul „horror” de la Pîncota, 2-7 cu liderul Lipova, ACS Dumbrăvița a avut noroc cu divizionarele terțe arădene. La Sebiș, timișenii au egalat la ultima fază a meciului, de la Cermei au plecat cu toate punctele la singurul șut sănătos pe spațiul porții gazdelor, iar, astăzi, în duelul pentru locul 2, au fost ocrotiți de Zeița Fortuna la cele trei bare ale Crișului și ocaziile imense ale lui Budur și Mihai.

Altfel, în decurs de 4 minute, Silgahi-Perju (70) și Nanu (74) au anulat reușita lui Modan din debutul actului secund. „O victorie grea, obținută împotriva poate celei mai bune echipe a campionatului. Am întâlnit o formație foarte bună, bine antrenată, cu jucători experimentați și de valoare, care își propune și chiar joacă fotbal. Azi, însă, am fost însă echipa mai norocoasă și am obținut cele 3 puncte. Cu excepția gravului accident de la Pîncota, 2-7 cu Lipova, suntem bine de tot în grafic. După acel eșec am reușit patru victorii consecutive, ceea ce demonstrează că jucătorii au caracter, merită toate felicitările din lume. Au dovedit putere, capacitate de luptă, deci mental stăm foarte bine!”, a spus Sorin Bălu. „Dan Silaghi e un jucător valoros, care în mod normal e titular, dar azi așa am gândit eu jocul și a ieșit”, și-a mai motivat lăsarea pe bancă a autorului golului de 1-1 antrenorul viceliderului campionatului.

Deși e la doar 3 puncte în spatele liderului Șoimii Lipova, nou promovata timișană rămâne, deocamdată, fixată pe țelul fixat în vară. „Obiectivul rămâne păstrarea locului obținut în Liga 3. Pe de altă parte, ne-am propus, atunci când am început campionatul, să ne batem cu oricine, iar dacă suntem în lupta pentru promovare nu ne dăm la o parte. Dacă facem o medie de puncte bună, ne asumăm din iarnă încolo…”, a adăugat Bălu.

 









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button