UTA Arad

Rus, după prima eliminare din carieră: „Am fost vânați și tratați cu aroganță de arbitri, dar nu trebuie să găsim alibiuri pentru înfrângere”





Spre deosebire de partida cu Universitatea Cluj, când nu a contat deloc și a pierdut fără drept de apel: 0-4, în deplasarea de la Bacău, UTA nu a arătat tocmai rău. A avut inițiativa 65-70 de minute în fața unui adversar foarte disciplinat tactic după venirea pe bancă a lui Florin Bratu. Dar, golul lui Căinari direct dintr-o lovitură liberă de la 19 metri avea să trimită punctele în contul Aerostarului, în timp ce „roș-albii” rămân cu regretele, dar și cu frustrările legate de un arbitraj potrivnic. Și nu ar fi primul în acest sezon.

De altfel, arădenii au și încheiat în nouă jucători de câmp confruntarea din Moldova și asta pentru că Rus a fost eliminat în minutul 89. E primul cartonaș roșu încasat de căpitanul UTA-ei în cariera sa, explicațiie sale fiind următoarele: „Primul cartonaș galben l-am luat pentru proteste după o fază la care și cel mai înflăcărat suporter al Bacăului era împăcat cu ideea ca va fi penalty pentru noi. Am pătruns pe dreapta, am centrat din afara careului la semi-înaltime, iar un fundaș advers a băgat efectiv mana și a respins în corner. Mâna era foarte depărtată de corp, ca într-un procedeu de volei. Ne-am dus cu toții la arbitru pentru a cere explicații, dar am fost tratați cu o aroganță ieșită din comun. Ba, mai mult, eu m-am ales un avertisment. Al doilea <<galben>> nu mi-l pot explica deloc. Am sărit la cap cu mâinile pe lângă corp, am și deviat mingea, după care un adversar intră în mine, cade la pământ și urlă de durere. Nici nu a stat pe gânduri domnul mare arbitru și a scos al doilea cartonaș galben și apoi pe cel roșu. Pur și simplu am fost vânat, am fost vânați cu toții ca echipă, maniera generală de arbitraj fiind incredibilă la acest nivel. Și mai frustrant a fost că la final, când i-am mai cerut explicațiile domnului arbitru, acesta a recunoscut că a fost henț în careul gazdelor, doar că nu putea da…Trebuie să înțeleagă toată lumea că nu am ajuns să cerșim, doar vrem să primim ce e al nostru, nimic în plus. Cred că UTA e singura echipă din Liga 2-a ce a primit doar un penalty și cred că am avut cel puțin 10-12 faze în care se impuneau lovituri de la 11 metri pe tot parcursul turului”.

Pe de altă parte, căpitanul „roș-albilor” recunoaște că nici echipa nu se află în cel mai bun moment, pe ambele faze ale jocului. „Meciul de la Bacău l-am controlat, zic eu, cap-coadă, dar cu unele nesincronizări în apărare, în prima repriză. Altfel, echipa a arătat atitudine, toți am luptat, am pus piciorul, iar durerea cea mai mare este că de două etape nu reușim să înscriem. Și, spre deosebire de meciul cu U. Cluj, ne-am și creat destule ocazii de gol, cu toate că Bacăul s-a apărat cu toate liniile în special în repriza a doua. Arbitrajul ne-a fost potrivnic, dar nu trebuie să găsim alibiuri pentru înfrângere. Principala vină pentru acest al doilea eșec la rând e noastră. Trebuie să ridicăm capul pentru meciurile pe care le mai avem de jucat până la finalul turului și sa încercăm să scoatem maxim din fiecare meci. Din păcate, suntem trei jucători suspendați pentru meciul cu Argeșul, dar suntem convinși că băieții care ne vor înlocui vor fi la înălțime”, a adăugat Rus.

După „roșul” văzut ieri, atacantul de 28 de ani va fi spectator etapa viitoare, când la Arad vine fruntașa FC Argeș. Dar marile probleme de efectiv vor fi în apărare, atâta timp cât ambii fundași centrali seniori, Manea și Benga, vor și ei suspendați pentru cumul de „galbene”.

FOTO: Ionuț Brânzei

14 comentarii

  1. Motivul acestei ,, vanatori” in conditiile in care UTA nu intra in cursa pt promovare, prin urmare nu deranjeaza pe nimeni e greu de priceput. Sa nu-mi spuneti ca avem o conspiratie la nivel de liga a 2-a impotriva aradenilor sau ca fiecare echipa castiga cu ajutorul arbitrilor exact in meciurile impotriva echipei UTA. Totdeauna cei care pierd dau vina pe arbitraj . Si cum UTA mai mult a pierdut….

    0
    0
  2. Neputinta trebuie justificata cumva. E mai simplu sa dai vina pe arbitri decat sa-ti recunosti incapacitatea.

    0
    0
    1. si cand te gandesti ca Braila a fost echipa de retrogradat…bine ca stam noi linistiti, acuma intra si banii si uite asa unii isi fac sarbatorile mai fericite, desi nu credeau mai in urma cu doua luni asta…si noi suporterii induram in continuare umilintele, cu fotbalul de doi lei .

      0
      0
  3. Poate is eu prost, dar sa iti recunoasca arbitru ca a fost hent si ca nu a putut sa iti dea penalty, asta sincer, chiar nu o pot crede! NU CRED ca acel arbitru ar fi spus asa ceva… nu contest, nu am de unde sa stiu daca a fost sau nu, dar asta e prea de SF sa iti zica asa ceva arbitru.

    0
    0
  4. Arbitrii sînt foarte aroganți,obraznici, avem exemplu Haidiner! Daca hentul era pt Bacauani sigur dadea 11 m. Eu îl cred pe Rus dar purtatorul de haina neagra nu poate sa te facă daca Uta dadea gol . Uta nu are jucători iar Popa nu poate scoate mai mult de la ăștia . Ce poate sa facă Rus sau Enescu singuri ?

    0
    0
  5. Adunați punctele pierdute pe mâna fluierașilor și vedeți unde am fi fost azi in clasament…să nu mai spun că, probabil, alta ar fi fost atitudinea jucătorilor in alte meciuri, știind că suntem acolo, sus, cu șanse la promovare.
    Alooo, Codrule, Drăgane, hibernați liniștiți băieți? Demisia dacă vă simțiți depășiți, nu se poate să fim călcați in picioare in halul ăsta. Băi, repet, plecați fraților la un job liniștit, fără stres, dacă nu sunteți in stare să vă faceți auziți.

    0
    0
    1. Aduna mai bine punctele pierdute pe greselile jucatorilor: sa nu bati la Braila, pe care toti au batut-o, sa pierzi la Snagov dupa ce ratezi penalty la 1-1, sa iei gol cu Academia, la singurul lor sut din a doua repriza…etc.

      0
      0
  6. Vad ca multi cer demisia lui Popa pentru rezultatele dezastruoase ale jucatorilor deoarece fotbalisti nu-i pot numi.. Dar oare cand o sa vad ca cere cineva ” demisia” jucatorilor? Si a conducerii??Acum au bani de salarii si joaca mai prost decat o faceau inainte…

    0
    0
  7. Intradevar suntem ,,ciupiti de fluierasi hapsani,,dar unii jucatori utisti lasa de dorit.Am vazut pe mediesanul Greab ajuns portar la Chiajna,cu aliura,talie,interventii sigure ….fata de Bodea ce a fost descalificat de acea scarita lui Ralf Stanescu-vizigotul;de golul de la gara Arad primit de la unul din Clinceni Bg. Barbu,etc.Dar si austriacul Orlic a incasat un gol al neputintei sale de la GAVRA….Tapos cauta portari ca astia-s de liga 3-a sau mai jos…Apoi e submarin acest Enescu care trebuie lasat la plece ca doar lateral si inapoi joaca mingile,ne asumanu-si suturi la poarta adversa…..Ar fi multe de spus,dar sa vedem ce puncte vom mai duna din viitoarele meciuri,unde Pop si Cublesan ar trebui reintrodusi in locul mainilor moarte de la UTA .Foarte slabi si usor de depasit sunt fundasii nostrii centrali,care doar prin liga 6 fac fata,auzi Popica !Hai UTA !

    0
    0
    1. același lucru am zis și eu Enescu este catastrofa am zis că cublesean și pop nu trebuia trimis la echipa a doua vine arges Ploiesti și Mioveni mie frică de zero puncte sper sa batem tot dar greu

      0
      0
  8. Pe Rus îl obligă meseria sa ridice capul Așteptăm de la el mai multă implicare pozitivă. Asta și pt. că a rămas cam singurul din ceea ce ne doream sa fie UTA !! La un sezon tensionat se mai întîmpla sa fie greșit vreun gest. Arbitrajul. Vedem cum în Anglia ,un capitan de echipa este lămurit de arbitru asupra unei faze in detrimentul timpului de joc Ambii pleacă satisfăcuți . La noi sunt antrenori, jucători ,conducători care de la început exclud discutarea arbitrajului. Oare de ce? Contesti întreg eșafodajul și asta nu convine la nimeni. La noi vor fi pb. și la VARelectronic ,dar la un arbitraj tendențios !!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button