Baschet

„Galben-albastrele” încheie seria de patru deplasări la rând sub Tâmpa





FCC ICIM Arad se va deplasa pentru a doua partida a returului din Grupa Rosie a Ligii Naționale de Baschet feminin, la Brasov. „Galben-albastrele” vor întâlni duminică, de la ora 17:00, în sala Dumitru Popescu Colibași, Olimpia CSU.

Cele două echipe sunt despărțite de 3 puncte în clasament, cu gazdele de duminică pe pozitia a 4-a și ICIM, ocupantă a locului 5. Din 2009 și până în prezent, cele doua formații s-au întâlnit de 27 de ori, iar bilanțul este favorabil trupei din Arad, cu 17 succese, față de doar 10 ale formației de sub Tâmpa.

Cele mai prolifice baschetbaliste din cele două echipe sunt Carla Bartee, cu o medie de 18.1 puncte pe meci, respectiv Bankica Hadzovic, cu 17.3. Bartee este si cea mai bună recuperatoare din tabăra brașoveană, cu 9.7 în fiecare meci, în vreme ce Destiny Williams a adunat, în cele 3 meciuri disputate pentru arădence, o medie de 13 recuperări în fiecare partidă. La capitolul pase decisive, Brankica Hadzovic conduce pregătită de Bogdan Bulj, cu 5.1, în vreme ce Alina Podar a adunat 6.1 în acest sezon.

Deplasarea de la Brasov va fi ultima din seria de 4 pe care ICIM le-a disputat în ultimele trei săptămâni. După înfrângerile de la Satu Mare și Constanța, aceasta din urmă venind la pachet cu demisia lui Miljan Medvedj, arădencele au strâns rândurile pentru un spectaculos succes în El Classico, la Târgoviște, 70-52!

Bogdan Bulj va redebuta în fața publicului arădean săptămâna viitoare, când pe Mureș ajunge Universitatea Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button