Fotbal judeteanzTOP ARTICOLE

”Familie, tradiție, valoare” – cuvinte tari rostite răspicat de arădeni, organizatorii primului meci de fotbal din România!





Primul fluier s-a auzit pe 15 august 1899 în zona Pădurice – fosta arenă „Vagonul-CFR”. Ne referim la primul meci de fotbal din România, între o selecționată a Aradului și una a Budapestei, de la care – iată – au trecut aproape 120 de ani. Asociația Județeană de Fotbal Arad, în parteneriat cu Consiliul Județean și Primăria municipiului, pregătesc câteva surprize, probabil sub forma unor competiții adresate, conform liniei apucate deja, sportului de masă și în special copiilor și juniorilor.

Inițiatorii evenimentului au recunoscut că finalizarea măcar parțială a arenei „Francisc Neuman” le-ar da o mână de ajutor în punerea în aplicare a proiectului legat de cei 120 de fotbal în România, dar au și planul B la dispoziție. Mai multe detalii au oferit părțile implicate în cadrul unei conferințe de presă, organizată azi la sediul CJA.

Bîlcea: „Este important să lucrăm la piramida fotbalului arădean”

În calitate de principal amfitrion și partener important al AJF Arad în calitatea sa de vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea a pomenit de o piramidă a fotbalului arădean, ce are strânsă legătură cu competițiile de masă, dar și bazele sportive din municipiu și județ. „Este o nouă provocare pentru Arad, pentru sportul arădean. Pe linia parteneriatului demarat autoritățile locale cu AJF Arad în anul 2016, continuăm în acest an sub egida ARAD – 120 de ani de fotbal în România. În luna august vom sărbători 120 de ani de la prima partidă oficială de fotbal din România ce s-a desfășurat în orașul nostru. Având în vedere că preocuparea noastră, îmreună cu AJF Arad, a fost creșterea fotbalului de masă și a celui juvenil, suntem alături de arădeni și venim cu un proiect pentru ceea ce înseamnă un moment important în fotbalul arădean. Consiliul Județean este partener de doi ani partener pe ceea ce  înseamnă zona de finanțare, vom continua și pe partea de competiții. De exemplu, anul trecut, de Zilele Aradului, am avut Cupa Aradului ediția întâi și am văzut că avem accesabilitate în zona fotbalului juvenil. Mă bucură și creșterea numărul echipelor afiliate la AJF și sunt convins că vom produce efecte și în perioada următoare. Într-adevăr, depindem și de infrastructură, așteptăm și noi finalizarea ei, respectiv a stadionul <<Francisc Neuman>>, dar avem și alte facilități care funcționează și le folosim. Ele toate fac parte din infrastructura arădeană, care va mai crește, dar, dacă nu avem competiții, cu ce le vom umple? Vrem să fie ocupate 100%. Mă bucur că a crescut numărul de cluburi care cresc copii, încercăm să le ajutăm și pe ele, Aradul are nevoie de echipe care să joace pe stadioanele ce sunt și vor mai fi la Arad. Repet, toți așteptăm finalizarea stadionului UTA și ne creionăm programul manifestărilor din august în funcție de ce vor face constructorii. Dacă vom reuși să finalizăm stadionul o vom face din resurse proprii și asta va fi o palmă pentru guvernați. Infrastructură eu spun că există și acum, suntem parteneri cu clubul UTA, eu nu mi-aș face probleme decât că orașul Arad nu are echipe în ligile trei și patru. Toți ne-o dorim pe UTA în Liga 1, clubul e finanțat în proporție covârșitoare din bani publici, dar este important  să lucrăm la piramida fotbalului arădean. Și, din punctul meu de vedere, asta ar însemna să avem grupe puternice de copii și juniori și eventual și echipe de seniori în ligile trei și patru”, susține Bîlcea, care cheamă spre CJA și alte ramuri sportive: „Administrația locală și județeană sunt principalii finanțatori ai fotbalului și cu această ocazie chem și celelate sporturi spre noi. Dacă vin cu organizări și proiecte de acest gen, putem să le ajutăm și pe ele. Mă uit la ce face AJF, la cât de implicată e în dezvoltarea sportului rege. E un exemplu pentru celelalte asociaţii judeţene pe fiecare ramură de sport. Împreună, încercăm să construim piramida în mod sănătos, de la bază şi nu de la vârf. Vrem să creștem numărul celor care fac sport, nu doar fotbal, dar pentru asta e nevoie de implicarea sub forma unor organizații, asociații și a celor care practică sau îi învață pe tineri handbalul, baschetul și celelalte sporturi în general”, mai crede vicele CJA.

Lucaci:La trecutu-ți mare, mare viitor”

De când a preluat șefia Asociației Județene de Fotbal Arad, Adrian Lucaci a introdus, an de an, în calendar competiții variate, rezervate diferitelor categorii de practicanți, amatori sau profesioniști, ai sportului rege. Iar împlinirea a 120 de fotbal la Arad atrage de la sine un nou proiect îndrăzneț. „AJF-ul are datoria de a crea cadrul necesar pentru ca toți practicanții acestui sport, alături de antrenori și toți cei implicați, să facă pasul de la sportul de masă către performanță. Mi se pare extraordinar ca în orașul unde s-a jucat fotbal în mod oficial pentru prima oară în România, să putem sărbători 120 de ani de la acest eveniment. Am citit despre acest eveniment și mi-a rămas în minte ceva extraordinar. Atunci când arbitrul fluiera, jucătorii, care erau îmbrăcați cu sacou și șapcă pe cap, luau poziția de drepți și căpitanul de echipă le explica colegilor ce a fluierat arbitrul. Era frumos, era disciplină, vă dați seama cât a evoluat fotbalul de atunci și până acum? Eu m-am născut în Arad, vreau să fiu îngropat în Arad și mă voi zbate mereu să facem ceva pentru fotbalul arădean. Pe roll-up avem imaginea celui mai mare jucător care a evoluat la Arad, Iosif <<Ceala>> Petchovschi, iar mai jos sunt trei cuvinte care mie mi s-au părut extraordinare: familie, tradiție, valoare. Faptul că la noi s-a desfășurat primul joc oficial de fotbal din România, a făcut ca fotbalul să fie asimilat în familia Aradului, și, astfel, Aradul să devină, prin fotbal, mai puternic, mai valoros. Încetul cu încetul, fenomenul fotbal a crescut, am început să avem cluburi și oameni angrenați în acest fenomen, ne-am format o tradiție frumoasă, bogată, pe care nu trebuie să o uităm nici un moment. Să recunoaștem trecutul, să fim bucuroși că am avut așa ceva în Arad și să construim un viitor la fel de frumos. Închei cu versurile lui Eminescu. De fapt,  asta doresc eu Aradului și României: <<La trecutu-ți mare, mare viitor>>”, a punctat Lucaci, care a enumerat și competițiile pe care AJF-ul dorește să le pună în practică și în 2019: Cupa Aradului, turneul internațional regional, sub forma celei de-a doua ediții a Turneului Selecționatelor, un Festival al Fotbalului Arădean, cu cât mai multe grupe de vârstă participante, competiții pentru școlari și preșcolari, pentru grădinițe, dar și o întrecere Old boy’s. Campionatul străzilor, Campionatul cartierelor sau Junior Cup Fotbal Grassroots, făcut în colaborare cu IJȘ, rămân și ele în picioare. „În fiecare lună vor avea loc două competiții în care este angrenat AJF-ul prin cei doi responsabili, vicepreședintele Andras Mako și Ionel Iovescu, membru în Comitetul Executiv” , a fost concluzia președintelui AJF Arad.

Cadar: „Proiecte pentru mingi, echipamente și plata baremurilor de arbitraj”

În calitatea sa de consilier județean, dar mai ales de președinte al Comisiei Județene de Arbitri, Răzvan Cadar e parte importantă a proiectelor demarate de AJF. „Pe lângă cele spuse de domnul președinte Adrian Lucaci, noi, la AJF, am desfășurat o activitate de dezvoltare și la nivelul ligilor 4, 5 și mai ales 6. Prin proiectele depuse la centrul Cultural Județean am reușit să mărim semnificativ numărul de echipe, mai ales în ultim eșalon. Au apărut nu mai puțin de 12 echipe noi și i-am ajutat pe toți afiliații cu plata parțială a baremelor de arbitraj, cu echipament și mingi  de joc și vom continua să îi sprijinim și în acest an. Ca și președinte al Comsiei de Arbitri, m-am implicat împreună cu Adrian Lucaci la organizarea competițiilor și pot să spun că am dus multe evenimente spre sportul de masă, competiții pentru amatori”, a menționat Cadar.









3 comentarii

  1. Nu va e rusine, nesimtitilor, sa mai aveti si tupeul sa discutati despre 120 de ani de fotbal in Arad dupa ce ati distrus locul unde s-a jucat primul meci, iar de 5 ani va bateti joc de stadionul UTA, singurul simbol al acestui fotbal?

    0
    0
    1. Shame, shame, shame!!! Cum are striga plebimea catre Regina corupta si condusa de propriile interese din G.O.T.

      Sa distrugi stadionul pe care s-a discutat primul meci international de fotbal din tara si sa construiesti un Mall pe acest teren istoric este un gest absolut incalificabil!

      Nu inteleg cum nu a fost deschisa nici o ancheta officiala din partea DNA sa se afle cum acest „incest” impotriva unui patrimoniu national a fost cu putinta!

      Sa speram can viitorul va dezvalui adevarul si ca „virgula” karma ii lovi pe cei responabili !!!

      Hai Vagonul!!!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button