Gloria LT Cermei

Cermeiul, chemată să alunge criza în compania Dăeștiului lui Florin Costea: „Sper că am învățat din greșeli și trebuie să fim mai pragmatici!”





Roland Nagy, Flavius Moisă, Adi Sas și Sebastian Huțan au o misiune mult mai grea decât se anticipa la Cermei, în încercarea de a reconstrui echipa ce  și-a pierdut mai mult de jumătate dintre titularii stagiunii trecute. Chiar dacă au venit ceva nume importante la nivelul Ligii a 3-a, precum Iuga, Burlă sau Rosenblum, relațiile de joc suferă, însă, cel puțin la jocul de Cupă de la Chișineu Criș, au existat și destule probleme de atitudine.

Pe lângă toate astea, echipa „roș-albă” ratează cam mult și sfârșește prin a fi taxată cu vârf și îndesat, așa cum s-a înâmplat miercuri, la 0-6 pe terenul Crișului, dar și în prima rundă, în „fieful” Ghirodei. La 1-0 pentru ei, „sămădăii” au irosit alte două situații mari de a înscrie și la final aveau să piardă cu 3-1.

După trei confruntări pe terenuri străine, aici incluzându-l și pe cea din turul doi al Cupei, câștigată cu 2-0, Cemeiul debutează și în fața propriilor fani în noua stagiune. O face în compania primului lider stagional din C4, Dăeștiul fostului stelist, Florin Costea. „După înfrângerea grea de la Criș trebuie să ne uităm mai întâi la noi, să punem la punct aspectele ce nu au mers – și sunt destule – și de abia apoi să ne gândim și la adversari. Evoluând pentru prima oară în seria aceasta de vest, Dăeștiul nu ne este prea cunoscută, dar, repet, e foarte important cum ne punem noi pe picioare până sâmbătă și cât am învățat din greșelile ultimelor două meciuri. Oricum, sunt convins că fața echipei noastre se va schimba în curând, dar pentru asta avem nevoie și de unul-două rezultate care să ne dea încredere în noi. Pentru asta trebuie să fim și mai pragmatici, să nu ne mai jucăm cu ocaziile, mai ales în fața unor formații mai experimentate, cu obiective clare în acest campionat”, a spus Flavius Moisă, tânărul tehnician al Cermeiului.

„Secundul” vâlcenilor, Lucian Giurcă, este convins că Viitorul Dăeşti va avea un cuvânt important de spus în Liga a III-a, chiar dacă este la prima participare în competițiile federale. Din punctul său de vedere, nou-promovata din județul Vâlcea are față de prima parte a clasamentului seriei a IV-a. „Împreună cu antrenorul principal, Gabriel Mangalagiu, ne-am propus ca obiectiv clasarea în primele 5-6 echipe. Este pur şi simplu obiectivul nostru. E clar că va trebui să dăm totul pentru asta, dar suntem încrezători în lotul pe care îl avem la dispoziţie. Am lucrat mult cu jucătorii, mai ales în cantonament, plus că experienţa ar trebui să fie de partea noastră. Mai toţi fotbaliştii pe care îi avem au multe meciuri în picioare la nivel naţional. Vom da totul ca Viitorul Dăeşti să nu fie doar un pasager anonim în Liga a III-a. Următorul nostru obiectiv va fi obţinerea a trei puncte, din deplasarea de la Gloria Lunca Teuz Cermei”, a spus Giurcă pentru tribunavalceana.ro.

Ieșiți accidentați la Chișineu Criș, Iuga și Udrea au șanse mici să joace mâine, începând cu ora 18, în timp ce Cocină încă nu este apt sută la sută să revină pe gazon. Probabil, cermeianii vor strânge rândurile și pentru președintele lor, Petre Bulza, care astăzi își sărbătorește ziua de naștere.

Formații probabile:

Cermei: Dagău – Rosenblum, Lazăr, Nistor, Burlă – Ciubotariu – Gruiescu, Vezan, M. Călin, Todoran – Matiș.

Dăești: Marinoiu – Vasile, Bucei, I.Săraru, L. Săraru – Rizea, Iordache, Pîrvu – Dima, Marian Ion, Fl. Costea.

Arbitri: Norbert Kemenes (Baia Mare) – Tamas Kopriva, Zsolt Kopriva (ambii Carei). Observatori FRF: Constantin Făniță, Florin Mierea (ambii Timișoara)









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button