Dumbrăvița nu a trecut nici la Pecica, ba chiar a riscat să se înece! Stupar: „Egal mai mult decât meritat” v.s. Bălu: „Suntem blocați…”
Chiar dacă a mai pierdut două „piesele” sale prețioase chiar în această săptămână, respectiv Siminic și Enciu, CSC Dumbrăvița pleca cu prima șansă în deplasarea de la Pecica. Și, după avea să înceapă meciul, cu gol în minutul 8, timișenii păreau să aibă o seară liniștită pentru primul loc succes stagional, dar nu a fost deloc așa. Spre meritul lor, gazdele de la Progresul au preluat frâiele partidei, au dominat copios pe alocuri, doar că ocazii clare nu au prea fost până în ultimele 20-25 de minute.
Ca și în precedenta partidă de pe teren propriu și tot contra unei formație din județul Timiș (ACS Poli), „galben-albaștrii” au forțat atacul și au și cules roadele. Golul de 1-1 a venit în minutul 83, după lansarea lui Arsene și intuiția lui Szekely, care a pus presiune pe Stupu și Miklos și apoi a înscris nestingherit. Apoi, amfitrionii au mai creat o mare triplă ocazie, dar Arsene, S. Popa și Szekely nu l-au mai putut bate pe Robert Miklos. „Exceptând primele 15 minute în care nu am fost conectați și am tratat prea lejer și superficial începutul de meci, eu zic că am fost echipa ce a făcut jocul. Am dominat ca posesie, dar și ca ocazii de gol, am controlat total jocul. Fiindcă nu am fost prea percutanți, am riscat în ultimele 30 de minute cu trei fundași, prin introducerea a încă unui mijlocaș. Am creat superioritate acolo, pentru a deschide unghiurile pentru cei doi atacanți. Am egalat, mai mult decât meritat, iar cu puțin noroc eu zic că puteam să și câștigăm acest meci. Dacă o făceam, era meritat. Dacă ne luăm după numele pe care ei i-au avut în teren, era clar că sunt favoriți, dar eu le-am spus alor mei că niciodată nu joacă numele și, prin angajament fizic, agresivitate, am reușit în multe situații să fim de la egal la egal cu ei sau chiar să îi depășim. Am vrut mai mult, pentru că am jucat acasă, nu ne-a interesat prea mult faptul că avem un adversar foarte bine cotat în față, o pretendentă la promovare. Deja ne gândim la etapa viitoare, pentru că cel mai important meci e mereu cel care urmează”, a punctat Dan Stupar, antrenorul Progresului.
Din 12 puncte posibile, Dumbrăvița a luat doar 3 în prezenta ediție de campionat și, în loc să fie în apropierea formațiilor cu pretenții, ca Horezu sau Craiova, e printre echipele din subsol. „Păcat că nu ne-am putut păstra concentrarea pe toată durata meciului, eu cred că gazdele, exceptând golul și ultima fază, nu au fost periculoase. Noi, pe lângă gol, am avut încă două ocazii mari, dar nu am reușit să înscriem și fotbalul ne-a pedepsit. Sperăm să luăm trei puncte în etapa viitoare. Tactic am jucat foarte bine, gazdele au jucat doar minge lungă, dar, repet, am făcut o greșeală și meciul s-a terminat egal. La final putem să spunem și că am avut șansă cu aceea ocazie din minutul 90, când ei puteau să înscrie golul victoriei. Am anticipat că va fi un meci greu, Pecica e o echipă harnică, care va încurca și pe alții. Obiectivul nostru e să fim în față, era frustrant pentru noi…Te lupți cu numele, cu brandurile, dar încercăm să luăm și noi prima victorie, după aceea ne vom descătușa. Acum suntem blocați pentru că toți ne-au văzut ca mari favoriți la promovare. Eu am știut că va fi greu, pentru că am schimbat, fără voia noastră, mai mult de 80 la sută din lotul de anul trecut. Șase jucători au plecat fără ca noi să vrem asta, iar cei care au venit încă nu s-au integrat așa cum am vrea”, a precizat și Sorin Bălu, tehnicianul „alb-verzilor”.
„Vulpoiul” Szekely începe să producă punct(e)
Fostul fotbalist al lui Poli sau UTA, Szabolcs Szekely este la al doilea meci consecutiv cu gol pentru noua sa formație, Progresul Pecica. „Am dominat Dumbrăvița de la cap la coadă, nu îmi amintesc ca ei să fi avut vreo ocazie sau să fie periculoși, în afară de gol. Nici noi nu am făcut un joc așa de bun, dar am avut mai multe ocazii și meritam să câștigăm, mai ales la aceea ultimă fază. Asta este, mergem mai departe. După părerea mea, Dumbrăvița are cel mai bun lot din seria aceasta, în timp ce noi trebuie să o ținem tot așa, să nu pierdem meciuri, să continuăm să muncim și vor veni și victoriile. Cu puțină omogenizare o să ne iasă și mai bine”, a afirmat atacantul de 34 de ani.
Și Stupar a remarcat contribuția experimentatului său vârf în economia jocului și rezultatului. „În lot aveam atacanți care puteau să joace în 4 – 2 – 3 -1, dar nu aveam un pivot ca și Szekely, care să se bată cu fundașii adverși. E un jucător puternic, are un joc bun de cap și e pragmatic și eficient în fața porții. Noi l-am adus pentru a încerca să avem acel vârf împins și de acolo să își facă bine treaba. Că vine și cu gol sau goluri, până la urmă asta e menirea unui atacant”, a spus tehnicianul Progresului.