UTA Arad

Stoica: „Sunt supărat și trist pentru efortul jucătorilor, am avut ocazia să batem una din cele mai bune echipe din liga a doua”



CS Mioveni rămâne neînvinsă după primele șapte runde în ediția 2019-2020 a ligii secunde, fiind prima echipă ce-i marchează UTA-ei pe „Motorul”. A făcut-o o singură dată, cu toate că ocazii clare ca lumina zilei au mai fost la poarta lui Iacob. Până la urmă, a ieșit o remiză ce nu prea mulțumește niciuna dintre combatante, dar  – cu siguranță – a mulțumit ochiul (tele)spectator.

Ca și înaintea partidei, antrenorul argeșenilor a subliniat aportul publicului arădean la rezultatele trupei lui Laszlo Balint. „E fantastic ce e la Arad, e un public minunat care știe să își ridice jucătorii în momente grele și mi-am dorit o astfel de atmosferă la acest meci. Toată lumea știe, UTA e Campioana Provinciei, e o echipă cu istorie și, pe lângă istorie, arădenii au și cultură fotbalistică. Mi-a plăcut enorma atitudinea fanilor, aș vrea să am și eu așa ceva la Mioveni. Nu am decât cuvinte de laudă pentru așa oraș și public”, a spus din capul locului Marius Stoica.

Comentând desfășurarea efectivă a partidei, tehnicianul „galben-verzilor” s-a arătat dezamăgit de deznodământ. „Sunt foarte supărat, pentru că jocul l-am pregătit fantastic de bine. Am știut că UTA joacă cu linia defensivă la 40 de metri de poarta ei, iar situațiile de a scăpa singur cu portarul au fost multe. Dar, poate așa a vrut Dumnezeu. Jucătorii sunt eroi, eu sunt de principiul de a juca fotbal, nu de a trage de timp. Sunt foarte strict cu acest aspect, spre deosebire de alte echipe ce vin la Mioveni să tragă de timp. UTA e o echipă frumoasă, e în reconstrucție, nu are omogenitate, trebuie să aveți răbdare cu Balint. Mi-este prieten, îl apreciez pentru ce filozofie de joc are. Meciul de azi a foarte bun, peste nivelul ligii secunde, dar nu știu dacă scorul e echitabil. Ambele echipe puteau câștiga, cine marca în partea a doua ar fi luat toate punctele. Sunt supărat și trist pentru efortul jucătorilor, care, cred eu, a fost mai mare decât al UTA-ei, care a avut și perioadă de refacere mai mare, nejucând weekendul trecut. Am venit să arătăm că ne merităm locul în clasament și cred că toți s-au convins că UTA a avut cel mai greu joc de până acum. Azi am avut ocazia să batem una din cele mai bune echipe din liga a doua, nu am reușit, mergem înainte, ne vedem de drumul nostru”, a adăugat Stoica.

Italianul Davide Massaro putea fi erou pentru argeșeni, dar a ratat două ocazii imense și a părăsit terenul în lacrimi. „E afectat pentru că în minutul 91 sau 92, ce mai putea să facă adversarul dacă  dai gol din poziție de singur cu portarul? A avut 2 ocazii, e jucător de calitate, știu ce selecție am făcut, la fel ca și Gyuszi Balint. Are execuții fantastice la antrenament, chiar ieri, pe acest teren, a râs de portar cu o scăriță, azi nu a făcut-o. La ce atmosfera era în tribune, era normal să nu mai gândești la fel de clar ca la antrenament. Altfel, ne-a lipsit Măzărache după acea eliminare din Cupă. Avea viteză bună pe spațiile mari apărute în acest meci”, a fost remarca antrenorului Mioveniului.

În fine, Stoica a vorbit și despre nivelul ligii secunde: „Sunt multe echipe care vor să promoveze, în special cele de tradiție. Au investit mulți bani, au jucători de Liga 1 și numărul de fani pe arene e mai mare aici, în Liga 2-a. E o competiție frumoasă, eu mă bucur că avem continuitate în rezultate. Anul trecut, am terminat cu patru victorii consecutive, am continuat cu acest tur de campionat greu, nu pot decât să-mi felicit jucătorii că înțeleg folozofia mea”.

CS Mioveni are parte de un alt duel tare runda viitoare, odată cu vizita celor de la Dunărea Călărași.

 









4 comentarii

  1. …….las’…..nu te mai văita atât…….puteai și pierde……atunci……erai…..tot supărat, oare ??

    0
    0
  2. Cu fundașii la 40 de metrii !! Cum sa vina înapoi o,,statie” de tramvai Seroni ??? Prieteni cu norocul ,arădenii au făcut ce au putut . Adică numai faza de atac. O echipa care s-a odihnit și se plînge de teren .Cealaltă echipa nu s-a odihnit și nici nu a observat că a jucat pe sintetic !!! Ce sa mai crezi ? Mai exista un drum de a sta sus acolo. Adevărat un drum neasfaltat cu puncte scoase afară . Cat mai multe .Trebuie revigorat Melinte ,mai mobil ,mai in vina !!Așteptăm pe Ciucur să pună ceva ordine în ideile din teren Un brazilian câteodată nu face cat un macedonean cu ,,,inima,”<Speranțe remodelate ,dar tot speranțe !!! Hai UTA !!!

    0
    0
    1. Seroni e peste melinte, a gafat la inceput când ne-a scos Iacob, dar apoi parcă a fost utistul care a pus cel mai mult osul, si sufletul! Intrari curate prin alunecare , urcari cu mingea la picior ca in vremurile bune la rivali, chiar a incercat sut cand a vazut neputinta atacului, după Iacob, si Stancu ( insanatosire grabnică) jucatorul cel mai bun! Bravo Seroni!

      0
      0
  3. Joc frumos facut de cei din Mioveni . Curajosi, mingea jos de la portar nu bat fasolea. Imi place filozofia de joc si gandirea antrenorului Stoica.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button