UTA Arad

Balint vede remiza cu Mioveniul ca pe un insucces, pe care și-l asumă: „Greșeli tehnice individuale și precipitare din dorința prea mare de a câștiga”





UTA a făcut primul pas greșit și pe teren propriu în acest sezon în fața unei formații extrem de incomode. Mioveniul a plecat cu un singur punct de la Arad, dar, după numărul de ocazii clare, poate le-ar fi meritat pe toate.

De altfel, chiar Laszlo Balint a recunoscut că oaspeții sunt cei care ar fi meritat, poate, mai mult după cele întâmplate în actul secund. „Fotbalul e imprevizibil, e frumos pentru spectatori, ne îmbolnăvește pe noi, cei de pe margine. Nu știu dacă, după aspectul celei dea doua reprize, la ce ocazii au ratat adversarii, meritam acest punct. Prima repriză a fost una dintre cele mai bune ale noastre, nu am ce să le reproșez jucătorilor ca atitudine. Am suferit când am comis greșeli destul de simple, când am interpretat nu tocmai bine anumite situații de joc și mai ales la finalizare. Am avut și noi ocazii clare, dar am dat dovadă de lipsă de concentrare. Până la urmă, una peste alta, trebuie să luăm în calcul că Mioveniul a fost cea mai bună echipă întâlnită până acum, la fel ca și Petrolul, dar acolo am știut ce să facem. Aici a fost altceva, am vrut posesie în special în prima parte, în a doua mai puțin pentru că am comis acele greșeli și le-am dat ocazia să ne contraatace. E o lecție pentru noi, trebuie să încercăm să vedem unde am greșit. În mare parte știm, dar e nevoie de o analiză foarte bună. Eu îmi asum în totalitate acest insucces, căci asta este un egal acasă pentru o echipă ce vrea să se bată acolo sus. Indiferent de adversar noi vrem victorie”, a susține antrenorul „Bătrânei Doamne”.

Marius Stoica a vorbit deschis despre problemele identificate la UTA și anume linia defensivă prea avansată a arădenilor. Iar Laszlo Balint a confirmat, oarecum, observațiile omologului său de pe banca arădenilor. „Am gândit o strategie cu asumare de riscuri, iar acestea au fost absorbite, altădată erau să ne coste. Și noi știam că ei joacă contraatac și am încercat să eliminăm riscul care apărea când pierdeam mingea pentru sistem echilibrat defensiv. Ne-a ieșit și nu. Când vrem să dezvoltăm mult în flanc, atunci e clar că apar spațiile pentru adversari. Din păcate, au fost probleme și pe greșeli tehnice individuale, chiar înaintea meciului am spus că trebuie să fim responsabili, să nu facem astfel de greșeli. A fost și precipitare și din cauza dorinței mari de a câștiga. Poate am fost lipsit și de inspirație la primul <<11>>, facem greșeli, vrem să le corectăm. Și băieții știu că puteau mai mult, trebuie să ridicăm capul după acest insucces și să mergem mai departe, pentru că e un campionat lung și avem o linie de păstrat ca și atitudine. Aici nu am ce să le reproșez băieților, dar trebuie să învățăm că e nevoie de răbdare și luciditate, mai ales când dai peste un adversar bun, cu jucători de calitate în atac”, a „principalul” arădenilor.

Campioana Provinciei se deplasează sâmbătă, la „matineu”, pe terenul celor de Pandurii Târgu Jiu, care tocmai au obținut primul succes în campionat, la București, cu Metaloglobus.









13 comentarii

  1. Asta cu analiza nu mai merge nici la Real Madrid Sa poți alerga ca unul cum era COULIBALY !! Și n-ai nevoie de analiza . Mix-ul dintre ceva tehnica ,și mai ales rezistenta fizică da jucătorul capabil să câștige un meci. Ce analize o fi făcut cei de la Măgurele ?? Știu una și bună . Da totul pe teren !!

    0
    0
  2. Balint eu am incredere totală in tine si jucatorii tăi, să incheiem tirul acolo sus, nu foarte departe de Turris , și in retur cu ajutorul primariei, al lui Apostu, si a suporterilor, să sarbatorim promovarea pe noua arenă mult visată de noi! Mare pierdere Bogdan Stancu, preferam să pierdem dar să nu se accidenteze baiatul ăsta!

    0
    0
  3. Pai adica ce vreti sa spuneti domnul Ionescu Gavrila , ca UTA., baietii nu au dat toiul pe teren ? Eu zic ca va inselati , baietii au jucat destul de bine ,au intalnit o echipa buna din plutonul fruntas al ligi a 2 a. Greseala lui Balint a fost ca, au jucat in acest meci cu o aparare mult prea avansata ceea ce le-a permis jucatorilor de la mioveni de a avea foarte multe ocazii de gol . Nu neg faptul ca au fost si gresel individuale lucru care trebuie remediat in scurt timp si facut o analiza in ceea ce priveste relatiile de joc la finalizare in fata portii. De jucat UTA. ,a jucat destul de bine mai ales prima repriza , se vede munca depusa de mister Balint . Echipa este inca in formare ca relatii de joc, trebuie avut rabdare !!! O sa vedeti ca urmatoarea etapa la Tg. Jiu, UTA. va castiga !!! FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0
  4. Tot un egal, 1-1, a fost si in urma cu 49 de ani, dar in 16 septembrie 1969
    UN EGAL ISTORIC PENTRU UTA

    16.09.1970—16 09 2019 49 ani de ani au trecut
    UTA a fost campioana in 1969 pentru a cincea oara.
    A jucat in CCE cu Legia Varsovia
    1-2 la Arad si 0-8 la Varsovia datorita unui medic care a gresit medicamentatia. Datorita acestui rusinos rezultat UTA e suspendata doi ani din acrivitatea internationala.
    Dupa acest 0-8 urmeaza un 0-6 la Bucuresti,cu Dinamo.UTA termina turul campionatului 1969/70 pe locul 5.

    In iarna Nicolae Dumitrescu face o mutare. Il ia de la Vagonul Arad pe Otto Dembroschi.UTA are in retur 10 etape fara infringere 9 victorii si un egal Dembroschi inscrie etapa de etapa la sfirsitul campionatului ajungind la 15 goluri cu doua mai putin ca golgeterul Ion Oblemenco de la Craiova Era sa devina golgeter jucind numai un tur Revista fotbal scria Dembroschi ,noul Bonyhadi al Aradului !
    Se face o pauza Domide si Gornea sunt in lotul Romaniei la CM 1970 din Mexic.

    Se trag la sorti jocurile din CCE.Sortii decid FEYENOORD Rotterdam-campioana Romaniei
    Feyenoord era cistigatoarea CCE din editia 1969/70,2-1,in finala, cu Celtic Glasgow

    Se reia campionatul.UTA devine campioana pentru a sasea oara.Ernst Happel antrenorul echipei olandeze a fost prezent la jocul din ultima etapa de la Iasi, Politehnica-UTA 2-1
    FRF ridica suspendarea echipei din Arad
    Feyenoord cistiga si Cupa Intercontinentala-atunci nu era Campionatul Mondial al cluburilor,ca acum-2-2 si 2-0 cu Estudiantes La Plata,din Argentina ,cistigatoarea Copei Libertadores,Cupa Campionilor Americii de Sud

    16 septembrie 1969 FEYENOORD-UTA 1-1
    Stadion Feyenoord ,acum de Kuip spectatori 57.796
    arbitru Gaspar Pintado Viu-spania
    feyenoord: eddy treijtel, theo laseroms, rinus israel, theo van duivenbode, piet romeijn, ove kindvall (70 joop van daele), coen moulijn, wim jansen, wim van hanegem, franz hasil, henk wery directör tehnic: ernst happel
    uta:gheorghe gornea, iosif leretter, gabor biro, jeno pozsony, dumitru calinin, mircea petescu (85 viorel sima), florian dumitrescu, mircea axente, ladislau brosovszky, flavius domide, otto dembroschi antrenori: nicolae dumitrescu,ioan reinhardt
    goluri: (0-1) min.15 florian dumitrescu , (1-1) min. 25 wim jansen

    -meciul nu a fost transmis nici la radio,nici la televiziune
    -a fost un singur ziarist roman prezent,Stefan Iacob de la flacara rosie din Arad
    -cronica in revista fotbal a scris-o Gheorghe Ola-antrenorul federal –trimis de FRF sa urmareasca pregatirea echipei UTA pentru aceste doua jocuri cu campioana lumii intercluburi
    -ove kindvall-suedez- al cincilea fotbalist al Europei in 1969 dupa france-football.Atunci Balonul de Aur era oferit numai jucatorilor din Europa.Al doilea strain austriacul hasil Austriac era si antrenorul Happel

    -in dimineata zilei de 17 septembrie,ziarul flacara rosie era de negasit Am cumparat un voros lobogo Cind am vazut 1-1 nu mi-a venit sa cred.Acasa aveam abonament la flacara rosie ,revista fotbal si revista sport iar gazda la care stateam in Arad avea abonament la flacara rosie,sportul si revista sport
    -in 30 septembrie 1970 era returul la Arad

    Noul stadion nu va fi gata pe 18 aprilie 2020 cind UTA implineste 75 de ani

    Poate va fi gata pe 16 sau 30 septembrie 2020

    Ce ar fi frumos
    de aceea
    Propun un meci de gala

    UTA-FEYENOORD-echipele de acum

    Invitati de onoare
    jucatorii care mai sunt printre noi
    dintre cei care au jucat in cele doua meciuri inscrise in istoria echipei din Arad cu litere de aur

    0
    0
  5. Balint nu trebuie sa descurajati. Nemultumiti vor fi mereu, ei vor mereu sa gastige UTA, si noi vrem dar mai e si adversarul care se opune. Este o lupta sportiva, de aceea sa nu uitati ca sunteti sportivi care reprezentati aradul. Urmeaza meciuri interesante, trebuie a fiti cu moralul sus si sa luptati cu demnitate pt culori. Meciul de azi a fost frumos, adversarul a fost bun. 1-1, asta e! Puteati pierde, puteati castiga, oricum preferam meciuri de acestea decat cel cu Snagov, meci fara istoric. Presimt ca veti face un meci mare cu Dinamo si asta va fi ceva de vis. Sa ramaneti uniti si sa continuati drumul pe care ati pornit ca e bun.

    0
    0
  6. Noi aici mai mult aducem niste critici de suporter nu cu pretenții Vrem sa ridicam nivelul pentru că în primul rând nivelul e cel ridicat Daca vrem sa vedem partea plina a paharului vedem și noi jocul bun pe ansamblu ,la jumătatea goala vedem că jumătate din puncte e a lui IACOB Ca filmul cu același nume ,interpretat magistral de maestrul Dorel Vișan !!

    0
    0
  7. Miculescu nu e jucător de banda a.rus nu stie sa centreze da e titular lorenzi are kg în plus și nu cred ca face față în liga 1 asa cum ni l prezenta apostu moise am inteles de ce a jucat la astra asa de mult iar SERONI și ilie sunt accidentați ca ia tras curentul rău astăzi cand iacob e omul meciului ai o problema mister balint și una mare nu cred ca te va prinde paltonul la UTA iar etapa viitoare vreau sa aud cu ce scuze mai vi

    0
    0
  8. Am schimbat o echipa, ca si acum 2-3 ani,, cu Grahovac, acum…sa mai asteptam, sa avem rabdare inca 2 ani, pina la o alta schimbare. Adevarul este ca ,daca arbitrul dadea penalty nu il putea acuza nimeni.. E normal sa rateze …Miculescu, ca e tanar., cind va marca il vom transfera .Ca in alti ani, de la inceput avem grija sa pastram distanta de locurile 1=2, nu cumva..In rest, e de stiut ca din transferuri se produc bani, cunoscatorii…stiu cum. Hai sa nu fim tristi, ca nimic nu s-a schimbat. Pacat arena a fost plina, curand..nu va mai fi la fel

    0
    0
  9. UTA are antrenor, are portar și are câțiva jucători promițători. Mai are nevoie de timp pentru ca Gyuszi Balint să poată construi echipa aceea cu care va putea ocupa unul dintre locurile promovabile direct și, apoi, va juca bine în Liga 1.
    Egalul cu Mioveniul este echitabil, Poate pentru frumusețea fotbalului putea fi 2-2 sau chiar 3-3. Dincolo de dezamăgirea că nu am bătut, rezultatul ăsta, scos în fața unui adevărat metronom al competiției, arată că echipa este „under construction” dar semne bune sunt.
    Meciul cu Pandurii nu va fi simplu pentru că egalul e bun, dar nu și suficient. Fără să arate prea mult (un șut pe poartă – golul!, un șut la poartă, mult peste…), oamenii lui Bogoi s-au apărat aproape tot meciul și au lovit, o dată și bine, pe contraatac. Sigur, vor fi greu de desfăcut și depășit…

    0
    0
  10. UTA. va trebui sa castige la Tg. Jiu pt. a tine de plutonul fruntas !!! FORTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button