Pecica e a doua forță a campionatului după 6 runde și corecția administrată Dăeștiului: „Am avut tăria să ieșim din corzi și am câștigat meritat”

Pecica e a doua forță a campionatului după 6 runde și corecția administrată Dăeștiului: „Am avut tăria să ieșim din corzi și am câștigat meritat”

Progresul Pecica a legat două victorii și conduce plutonul echipelor arădene în seria a IV-a a Ligii a 3-a. Mai mult, după rezultatele etapei și excluzând o surpriză mâine, în Hunedoara – U. Craiova, „galben-albaștrii” vor petrece cel puțin o săptămână pe locul 2.

În afară de black-outul din ultimele 5 minute din prima repriză, pecicanii au demonstrat forță și echilibru și i-au marcat cinci goluri unei formații incomode, ce se bazează pe foști prim divizionari precum Costea, Pârvu sau Vasile. „O victorie meritată, dacă eram puțin mai atenți în prima repriză puteam tranșa  mult mai clar acest meci.  Dar, până la urmă, trebuie să luăm în considerare și adversarul. Am întâlnit o echipă bună pe construcție, cu forță ofensivă, preocupată de joc, care ne-au egalat după două contraatacuri bine purtate. Noi am tratat cu superficialitate anumite situații în atac, lucru ce ne-a costat, plus greșeli pe momentul defensiv. Nu am micșorat spațiile și le-am permis să verticalizeze între linia fundașilor, lucru ce ne-a costat pe final de primă repriză. La pauză am avut o discuție cu băieții și le-am spus că o echipă slabă din punct de vedere psihic clachează, iar una puternică iese din corzi și reintră în joc. Iată că am avut tăria să  revenim în joc, am mai marcat de trei ori și ne-am mai creat și alte ocazii. A fost o victorie muncită și meritată. Situația în clasament e destul de bună, dar încă nu am realizat nimic, trebuie să continuăm pe aceeași linie, să muncim ca și până acum, poate și mai mult și să abordăm la victorie fiecare meci”, a spus Dan Stupar,  care încă nu-l are la dispoziție pe Dumitru Copil. „A făcut infiltrații și tratament cu plasmă, îl așteptăm să revină la antrenamente”, a lămurit situația lui „Mitruț” antrenorul Progresului.

Prin vocea lui Gabi Mangalagiu, vâlcenii consideră că ar fi meritat mai mult pe arena „Pădurice”. „Scorul este mincinos, am avut ocazii multe, ei au marcat și noi nu. Nu avem obiectiv promovarea, nici vorbă de așa ceva. Doar ce am promovat în Liga a 3-a, lotul este îmbunătățit doar cu Florin Costea, deci nu avem cum să țintim atât de sus”, a punctat antrenorul oltenilor.

Dacă Pecica e pe o pantă ascedentă, Dăeștiul e în cădere după un start bun de sezon. Viitorul a pierdut două partide și ambele în fața unor formații arădene, Crișul și Pecica.

Facebook Comments
4
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.