Sabău a vorbit doar despre calitatea terenurilor după cel mai clar succes al Lipovei în prezentul campionat: „Vom protesta cu banderole negre!”+FOTO

Sabău a vorbit doar despre calitatea terenurilor după cel mai clar succes al Lipovei în prezentul campionat: „Vom protesta cu banderole negre!”+FOTO

Etapa a 11-a a venit la pachet cu cel mai clar succes stagional pentru Șoimii Lipova. Pe terenul din Pâncota, „alb-albaștrii” nu le-au dat nicio șansă celor de la Dăești, care au avut o apărare visătoare, iar puținele ocazii le-a ratat cu seninătate. A rezultat un sec 4-0 ce o duce pe vicecampioana en-titre a seriei la doar un punct de podium, înainte de restul partidelor rundei. Andrei Banyoi s-a deblocat în acest sezon cu o „dublă” în poarta vâlcenilor, în timp ce portarul Raul Buta a debutat în Liga 3-a la 16 ani și 9 luni. Rusu și Istrate au fost cei care au completat lista marcatorilor în această după-amiază.

La final, Flavius Sabău a apreciat și calitatea gazonului, în comparație cu altele, unde susține că echipa sa nu a putut juca fotbal. Mai mult, fostul fundaș a spus că de acum clubul său va protesta cu banderole când va da peste un teren prost. „Astăzi, am avut unul dintre cele mai bune terenuri. A fost unul umed, tuns si tavalugit, mingea a putut fi controlată în sistem de viteză și mă bucur foarte mult cum am jucat. Am avut foarte multe oportunități din care am și marcat patru goluri, încă sunt dezamăgit de condițiile foarte proaste ce le oferă echipe cu pretenții și cu bani. În acest sens nu pot sa îmi scot din minte terenurile foarte proaste de la Ghiroda și Criș, unde nivelul era mult mai ridicat între echipe dacă și calitatea terenului era bună. Îmi pare foarte rău că toată lumea merge pe sloganul că și adversarul joacă pe același teren, doar că în situația în care ai terenul prost ești constrâns să nu mai joci fotbal. Iar în condițiile acelea, jucători ca Rusu sau Prună, jucători tehnici, efectiv îi omorâm. Eu la Ghiroda l-am scos pe Prună în minutul 20 și mai trebuia să scot vreo tre jucători dacă aveam băieți cu talie pe bancă. În aceste condiții ne creștem copiii și avem pretenții de la ei să bată naționala Spaniei. Dacă nu oferim condiții de fotbal, automat jucătorii noștri talentați și buni nu se pot dezvolta în condiții normale. Ei sper să urle cât mai mult și mai tare toți cei care sunt de acord cu mine, în speranța că o să progresăm și noi odată la infrastructură pentru că ăsta este primul pas spre performanță. Sunt convins că mulți consideră că terenul prost e un alibi și așa mai departe, dar eu zic că acest trebuia să fie principalul obiectiv pentru a dezvolta jucători, să le oferim terenuri bune de joc. Când o să avem parte de terenuri proaste, noi o să purtăm banderole negre în semn de protest pentru că nimeni nu face nimic. Nimeni nu vorbește despre aceste neajunsuri. Ne complacem în situația asta și, repet, omorâm jucători tehnici, ca să păstrăm în lot jucători de luptă, de angajament pentru terenuri proaste. Astăzi sunt convins că le-a plăcut spectatorilor ceea ce au văzut, genul ăsta de jucători tehnici au făcut jocul frumos. Dacă adversarul decide să joace cu minge lungă și așa mai departe este opțiunea lui, nu e niciun fel de problemă, dar asta nu ne obligă și pe noi să nu folosim jucători tehnici care joacă fotbal frumos, pe posesie și construcție cu mingea la picior”, a menționat Flavius Sabău.

Stafful tehnic al celor de la Viitorul Dăești a pus eșecul și pe seama absențelor din compartimentul defensiv, precum O. Vasile, L. Săraru sau Lăzărescu. „Știam că echipa din Lipova construiește și pasează foarte bine, dar noi am jucat cu o apărare improvizată. Am avut trei jucători din linia de fund absenți, dacă ne uităm la fazele golurilor primite, vedem că noi facem aceleași greșeli. Există mari probleme cu faza defensivă și e primul meci când nu am reușit să marcăm. Nu poți să marchezi tot timpul, sunt situații în care echipa adversă conduce și, dacă ratezi una, două, trei ocazii la 1-0, în loc să egalezi sau chiar să preiei conducerea, se schimbă totul când iei și golul doi. Noi jucăm fotbal, nu ne-am închis, dar vedeți că nu merge tot timpul. Avem mulți jucători veniți de la Liga 4-a, cu care am promovat și, în afară de Florin Costea, am adus juniori de 2001 care trebuie să crească, cum este și portarul. E un copil bun, merită să îl jucăm și să avem răbdare cu el. Sperăm caîn iarnă să mai putem face niște transferuri bune, pentru că nu toți jucătorii pe care îi avem se pot ridica la nivelul Ligii a III-a. Obiectivul impus de conducere a fost să nu retrogradăm și cred că stăm destul de bine”, a spus Gabi Mangalagiu, antrenorul vâlcenilor, care termină socotelile cu echipele arădene cu un succes (4-2 la Cermei) și patru eșecuri: 2-5, la Pecica, 1-3 la Chișineu Criș, 0-4 la Pâncota, cu Lipova și acasă, 1-3, cu Sebiș.


Galerie foto Șoimii Lipova – Viitorul Dăești 4-0

.https://www.flickr.com/photos/[email protected]/albums/72157711597823602


Facebook Comments
4
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.