UTA Arad

Zanfir trage concluziile primei săptămâni și ale testului cu UTA U19: „Încercăm mai multe formule de echipă, vom fi mai puternici în retur”






Chiar dacă au avut în față juniorii mari ai clubului cu ocazia unui test în familie, utiștii au scos din case în jur de 100 de spectatori la temperatură de îngheț. De altfel și jocul băieților lui Laszlo Balint s-a dezghețat puțin mai greu, adevărata goleadă venind după pauză.

Noutățile iernii, atacantul Soufiane Jebari și fundașul Radu Crișan au jucat câte o repriză și nu au făcut-o rău. Același lucru a fost valabil și pentru Alex Ciucur, care a fost utilizat ca fundaș dreapta cu un aport important pe ambele faze ale jocului. În schimb, Cristi Pușcaș a rămas pe marginea terenului, fiind încă la faza de recuperare. „Face separat deocamdată cu preparatorul fizic, Alex Radu, sperăm să-l avem apt 100% cât mai repede posibil”, a precizat Cezar Zanfir.

Antrenorul secund al „Bătrânei Doamne” a fost cel care și-a expus concluziile la finele jocului ce a pus capăt primei săptămâni de pregătire a iernii. „După părerea mea, a fost un test reușit, în care ne-am atins scopul. Am intrat puțin mai greu în joc, se vede că încă nu avem ritm, dar cheful de fotbal și de muncă există și asta e cel mai important. Deocamdată, încercăm mai multe formule de echipă, dar, totodată, sperăm să creștem de la săptămână la săptămână, de la amical la amical. Eu zic că vom fi mai puternici decât în tur, bazându-ne, în primul rând, pe jucătorii accidentați în toamnă, care revin acum, dar și pe transferurile realizate. Bineînțeles, sperăm să nu avem parte de alte accidentări, din câte am înțeles Cipri Rus ar putea fi deja cu noi spre finalul săptămânii viitoare”, a spus Zanfir.

Ieri, Melinte et. comp. au susținut și un test fizic menit să le arate celor din stafful tehnic de unde pleacă pleacă la drum cu pregătirea specifică. „Ca după vacanță, parametrii fizici nu puteau fi foarte buni, dar treaba noastră, a antrenorilor, este să-i aducem la un nivel cât mai bun pe jucătorii noștri în cele cinci săptămâni rămase până la primul meci oficial al anului. Avem și jucători cu mici probleme de greutate, au și plătit pentru asta, dar suntem siguri că se vor pune în curând la punct cu kilogramele. După etapa de reacomodare, o să intrăm ceva mai tare în jucători, antrenamentele vor avea o intensitate mai mare, iar la finalul săptămânii disputăm un nou meci de verificare cu un adversar de un alt nivel față de cel de azi”, a mai punctat ajuorul lui Guyszi Balint.

Într-adevăr, la UTA începe etapa de „încărcare” fizică, partenerul de întrecere de sâmbăta viitoare, tot de pe „Motorul” fiind divizionara terță, Progresul Pecica.

7 comentarii

  1. Reluarea muncii cu suporteri în vacanță ! Neobișnuiți cu echipa pe primul loc multi sunt uimiți și au lăsat fotbalul în plan secund . Aceiași ,,preocupare” la Gigi sport pentru cei trei vizați cu lobby pentru promovare . Rapid, U.Cluj și Petrolul. Ba la Rapid apare și bătrânul Lucescu pe lîngă Pancu cu sfaturi sterile care nu mai au sunetul talanților lui Copos ! În curtea arădeană optimism și două nume noi. În timpul unor jocuri mai complexe tehnicienii vor alege formula optima.. Nimeni nu lipsește din ,,coloana ”. vertebrala O mica intirzierea la Cipri .. Așteptăm o schiță de joc real sâmbătă Hai UTA !!!

    0
    0
    1. @Gaby…din partea cui astepti un raspuns?Suntem luati de prosti….de fraieri….Copilul meu de 11 ani ma intreaba simplu….Tati…nu este iarna adevarata,nu este frig,se lucreaza?
      Cu pareri de rau,nu trebuie sa-i raspund,vede si el….Din nou abandon total….Conditii meteo perfecte,s-ar fi putut avansa enorm de mult…..dar pustiu ca si abandonata lucrarea…..Nimeni…..
      Bataie de joc maxima…..Nici la scaune nu s-au mai adaogat nici macar unul…..Gazonul este napadit de gunoaie aduse de vant….Arata ca si dupa Cernobyl…..
      UTA noastra este in sfarsit pe primul loc dar edilii nostri nici macar calificati in trending……Nici o sansa ca stadionul sa fie terminat….Sa fim realisti….Sa nu fim mintiti mai departe…..luati de prosti….

      0
      0
  2. Cine a castigat licitatia pentru stadion ? parca pana in data de 15 ianuarie era ternenul . Stie cineva ceva?

    0
    0
  3. referitor la licitatie normal in 15 s-au deschis plicurile ( daca avem pe cineva interesat) apoi urmeaza 10 zile in care se pot depune contestatii daca avem mai mult de un doritor. Deci undeva prin 25-26 ar trebui sa stim cum stam.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button