UTA Arad

Creșterea lui Oroian, confirmată și de Balint: „A venit cu atitudine bună din vacanță, lucrează foarte bine, dar nu aș vrea să se culce pe o ureche”





Fără doar și poate, utistul care a ieșit cel mai mult în evidență în amicalul cu Progresul Pecica (scor 5-1 pentru liderul ligii secunde) a fost Alex Oroian. Juniorul arădenilor a arătat destule lucruri bune și în stagiunea de toamnă, însă ultimele meciuri nu au fost tocmai reușite.

De altfel, după înfrângerea de la Călărași, Laszlo Balint și-a „urecheat” ușor „aripa” de 18 ani, care nu a avut tocmai atitudinea corespunzătoare în repriza pe care a bifat-o la începutul lunii decembrie. După testul de ieri, însă, tot tehnicianul „Bătrânei Doamne” a remarcat schimbarea în bine a fotablistului originar din Mediaș. „Alex Oroian a venit cu atitudine bună din vacanță și se antrenează foarte bine în această perioadă. Dar nu doar el trebuie să înțeleagă că suntem obligați să ne ridicăm nivelul și acesta a fost mesajul meu de la bun început pentru toată echipa, nu numai pentru el. Mă bucur că Alex înțelege acest lucru, mă bucur că înțelege că trebuie să muncească și să își pună calitățile în slujba echipei și astăzi a fost o evoluție bună. Din fericire pentru el și încununată cu reușite pe tabelă, dar să nu uităm că a făcut destul de bine ambele faze. Într-adevăr, sunt mulțumit de el astăzi, dar nu aș vrea să se culce pe o ureche, pentru că el are mult de muncă la toate aspectele. E și el conștient de acest lucru, însă, la cum s-a prezentat cel puțin în aceste două săptămâni de la reunire, pot spune că este pe un drum bun”, a punctat „principalul” arădenilor, care a dorit să remarce și prestația celorlalți juniori.

Nu doar Alex Oroian a înțeles că așteptăm mai mult inclusiv de la toți juniorii, cu toate că toți au demonstrat deja o creștere în joc încă din prima parte a sezonului. Chiar dacă nu a avut realizările ofensive ale lui Alex Oroian, eu sunt mulțumit și de David Miculescu , care a făcut un efort bun, s-a zbătut mult în bandă și l-am văzut și în apărare, recuperând câteva baloane. Dar, repet, sunt destul de norocos ca antrenor când sunt pus în dificultate de juniorii noștri, în sensul în care cu toții se bat cu șanse egale pentru un tricou de titular”, a completat „Gyuszi” Balint.

Oroian a marcat trei goluri ieri, contra pecicanilor, ultimul după o execuție de mare efect: „covrig” cu stângul la vinclul porții lui Iosub. Juniorul sibian e în curtea UTA-ei din iarna anului trecut, după ce trecuse și pe la puternica Academie a celor de la Arsenal Londra.

9 comentarii

  1. Grupul juniorilor a dat satisfacție Atît cât a permis și evoluția celor consacrați Daca facem o analiza sumară ,la capitolul aport și problema lor nr. 1 ,constanta , îl găsim pe primul loc pe Hrezdac . Mai jos Oroian. și Isac .Un loc sub așteptări pentru Miculescu Pe ultima poziție ,dar cu răspunderea cea mai mare ,A Rus !!! Toți cu posibilități de progres ,ba chiar cu o ascensiune specială la Miculescu. Care credem că și el s-a convins că numai talentul nu ajunge . L-am lăsat la urmă pe VULTURAR. Odată Coco Dumitrescu ,a zis despre Domide ,inca junior ,că e speranța lui secreta. Cariera lui Gigi Domide avea să-i de-a dreptate In curind va veni vremea lui VULTURAR AFTA !!!

    0
    0
  2. Domnule Balint ,felicitări pt tot ce faceți la UTA ,Oroian după cum se vede de afara este la nivelului seniorilor!Foarte bun copilul și cred ca are și un caracter frumos !Bafta tuturor!

    0
    0
    1. nu poti sa ii compari, cei doi sunt complet diferiti unul de altul Hrezdac este genul de fotbalist de care ai nevoie cand trebuie curatata zona pe cand Isac este tipul, corect, box to box. Daca ne uitam cam toate echipele mari au jucatori de tipul lui Hrezdac care intra pentru distrugerea jocului, ok are probleme cu pasa dar sa nu uitam un exemplu Matuidi de la Juventus care rupe jocul adversarelor si daca il pui sa paseze are mari probleme ( in 2015 a fost declarat cel mai bun jucator francez al anului) Kante care a fost declarat omul sezonului cand Leicester a castigat titlul ( si el cu mari probleme la pasa). Clar UTA are nevoie si de Isac si de Hrezdac la fel de mult.

      0
      0
  3. Deseori juniorii de la UTA au fost, valoric si ca eficienta, peste unii jucatori mai in varsta. Asa cum spunea cineva este imperios necesar ca aceste talente sa nu se mai vanda aiurea, si in nici un caz acum, cind ,la anul pot avea oportunitatea de a „exploda” in prima liga. Destui tineri valorosi au fost „vanturati” rapid ( Jorza , de exemplu) si UTA nu s-a ales cu nimic.

    0
    0
    1. Jorza la UTA nu a progresat, e adevărat parcă la Rapid e alt Jorza, pasa de la golul 1 cu noi a fost genială. Dar in momentul plecarii nici el nici Tănase de la echipa lui mititelu , si mai nou Copaci nu par pierderi! Avem un atacant de perspectivă la u19, rețineți acest nume : Boștină!

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button