Fotbal judetean

Păulișul se întărește pentru „careul de ași”. Florin Gâlcă, Darius Don și un junior ce a debutat la Liga 3-a sunt noutățile lui Maghici





Fiindcă începe abrupt campania de primăvară, în compania primelor din clasă, Victoria Zăbrani și Frontiera Curtici, a treia forță a Ligii a 4-a după 15 runde și-a grăbit puțin revenirea din vacanță. Marți, 21 ianuarie, Dinu Maghici a condus primul antrenament la Păuliș, dar nu înainte ca în vestiarul echipei să aibă loc o discuție cu factorii de decizie ai clubului. „Domnul primar, Ioan Turcin și domnul președinte, Florentin Iancu, i-au asigurat pe băieți că vor avea parte de toată susținerea pentru a face o jumătate de an la cel mai bun nivel. Obiectivele noastre sunt clare, calificarea în play-off, dar și un drum cât mai lung în Cupa României. Anul trecut am jucat finala, poate reușim și mai mult anul acesta”, spune antrenorul grupării din Podgorie.

În această iarnă, Păulișul s-a despărțit de fundașul Peia și atacantul Bud, dar a adus trei fotbaliști, unul dintre ei cu meciuri inclusiv în Liga 2-a în tricoul „Bătrânei Doamne”. Este vorba despre Florin Gâlcă, mijlocaș arădean crescut de UTA și cizelat la Școala de Fotbal Gică Popescu. Experimentatul fotbalist s-a despărțit iarna trecută de Crișul Chișineu Criș, a plecat în străinătate, iar acum s-a întors și va evolua alături de fratele său, Cosmin, la Păulișana. „Nu a fost tocmai simplu să convingem un fotbalist precum Florin Gâlcă să vină la Păuliș, dar cred că l-am convins prin seriozitatea noastră și faptul că vrem să ridicăm ștacheta. Am mai adus și doi fotbaliști Under, pe Darius Don, cu care eu am mai lucrat la Curtici și Paul Haj, un mijlocaș din Alba Iulia de 17 ani. Mai negociem și cu un atacant de 21 de ani, sperăm să ne înțelegem și vom avea lotul complet”, ne-a mai mărturisit Maghici.

Darius Don are 20 de ani și vine de la Șimand și poate evolua în atac sau ca mijlocaș dreapta. Paul Haj e „închizător”, a debutat în Liga 3-a la Unirea Alba Iulia și e reprezentat de firma de impresariat a lui Bogdan Apostu.

La finalul acestei săptămâni, Păulișul o va înfrunta pe Progresul Pecica în amical, ceilalți adversari din testele verii fiind: Socodor (15 februarie), Șiria și Periam (în „triunghiular” 22 februarie), Felnac (29 februarie), UTA U19 (4 martie) și Pâncota (7 martie). Păulișul ocupă locul 3 în primul eșalon județean și se bate pentru un loc în „careul de ași” în Liga a 4-a.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button