UTA Arad

Redevine Bustea fotbalistul decisiv din debutul stagiunii? „Să demonstrăm pe teren că suntem favoriți la promovare!”

Cristian Sorin Bustea este unul dintre cei mai importanți utiști în debutul acestui sezon. Mijlocașul ofensiv sosit de la Daco-Getica este autorul primului gol stagional pentru „Bătrâna Doamnă”, în succesul cu 3-0 în fața Călărașiului, după care a obținut și penalty-ul din care „roș-albii” au condus până spre finalul meciului pe „Ilie Oană”. În cele din urmă, Buhăcianu și Lorenzi au rotunjit și acel scor la 3-0. Tot Bustea a mai înscris odată și în runda a 5-a, în 4-0 cu FC Snagov, dar a decis și duelul din Cupa României cu Lipova (scor 1-0).

Apoi, fotbalistul s-a confruntat cu probleme musculare ce l-au scos din circuit mai bine de o lună de zile, pierzându-și și locul de titular în echipă. A revenit treptat la forma din debutul stagiunii, iar în ultimele etape și-a făcut excelent treaba ca fundaș stânga, în condițiile în care Laszlo Balint i-a pierdut pe Stancu și A. Rus pentru accidentări.

În pregătirea de iarnă, mijlocașul de 25 de ani nu a ratat un antrenament și pare printre cei mai în formă utiști înainte de confruntarea de la Miercurea Ciuc, prima oficială a anului pentru „Bătrâna Doamnă”. „Din punctul meu de vedere, a fost o perioadă de pregătire reușită. Au fost șase săptămâni intense, am fost feriți de probleme medicale majore și acum așteptăm cu nerăbdare reluarea campionatului. Chiar dacă suntem pe primul loc, nu ne gândim că suntem favoriți la promovare, ci va trebui să demonstrăm asta, etapă de etapă, pe teren. Mai sunt foarte multe meciuri de jucat și preferăm să muncim și să rămânem concentrați pe ceea ce avem de facut, așa cum am facut-o și în turul campionatului”, consideră Bustea.

Chiar dacă Stancu s-a accidentat din nou, UTA a apelat la Simo Roumpoulakou pentru postul de fundaș stânga, astfel că Sorin Bustea poate avansa pe postul său de bază, cel de mijlocaș stânga ofensiv, acolo unde se bate pentru un tricou de titular cu Ursu. „Nu mă simt un titular, sunt doar pregătit să dau un randament cât mai bun dacă Mister va apela la mine. Indiferent că voi juca din primul minut sau voi intra pe parcurs. E devreme să spun că formez un cuplu sudat pe banda stângă cu Simo, dar, atâta timp cât am jucat împreună, ne-am înțeles și ne-am completat destul de bine. Tot ceea ce contează pentru toată lumea e ca echipa să strânga puncte, chiar de luni, când jucăm la Miercurea Ciuc, pe un teren greu, unde Csikszereda nu a pierdut niciun meci în acest sezon”, a adăugat utistul.

În cantonamentul din Antalya, Bustea a marcat unul dintre golurile prin care UTA a învins-o pe Arsenal Tula, echipă din prima ligă a Rusiei.

FOTO: UTA Media Design

Comentarii Facebook

7
0

Un comentariu

  1. Reîntâlnire ,acum pe calea ,,,undelor” cu băieții. ! Inspirat ales Bustea . După dispariția nucleului valoric condus de Botiș nu mai îndrăzneam sa visam la fotbaliști maturi ,cu chef de promovare.Situatia cu partea financiara ,cu propuneri neviabile din județ cu Tănase și jucători de la Brăila. Cei mai vechi știam că nu asta e drumul .Sa uităm trecutul și să salutăm oameni ca Bustea care a readus zâmbetul pe fata mult încercatului arădean .!! Nu sunt fotbaliști de care sa te despărți după un sezon. Sa- i tina sănătatea ,că fotbal știu !! Hai. UTA. !!

    16

    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close