UTA Arad

Balint încearcă să nu se uite la alte echipe, dar și când o face: „Din fericire, suntem puși în postura de a privi doar sub noi”

Anul 2020 a început aproape perfect pentru UTA. Arădenii și-au luat într-o manieră entuziasmantă punctele de la Miercurea Ciuc, iar dintre formațiile cu pretenții de promovare doar Petrolul nu a pierdut teren în fața liderului tot mai autoritar al ligii secunde. Mioveni, Rapid, FC Campionii Argeș și Turris Turnu Măgurele trebuie să-și reconfigureze traseul, cu speranța că și utiștii vor mai avea accidente de parcurs.

Insistă pe mentalitatea de lider

Până una alta, Laszlo Balint e mulțumit de postura în care se află echipa sa, aceea de a privi doar în spatele ei și nici acolo nu o face prea des atâta timp cât preocuparea principală este pentru punctele puse în joc în dreptul său. „După desfășurarea meciurilor, putem spune că a fost o etapă benefică pentru noi. Eu sunt mulțumit că am reușit să câștigăm cele trei puncte, până la urmă nu trebuie să ne intereseze ce fac celelalte echipe, contracandidatele noastre la această luptă pentru promovare. E important să rămânem noi concentrați pe ceea ce avem de făcut, să nu ne uităm deloc în spate. Din fericire, suntem puși în postura în care, dacă vrem să ne uităm, nu trebuie să ne uităm în față sau în sus, ci doar în spate sau în jos. Este doar rezultatul muncii noastre de până acum, dar, repet, responsabilitatea noastră este să ne menținem nivelul din toate punctele de vedere și să facem puncte săptămână de săptămână. Eu am spus-o și o repet,  trebuie să ne ridicăm nivelul și din punctul ăsta de vedere e foarte important să demonstrăm continuitate. Adică, să ne păstrăm nivelul de concentrare, nivelul de atitudine, nivelul de realizări tehnico-tactice. Iar din punct de vedere fizic este și sarcina noastră, a antrenorilor, ca la ora jocului echipa să aibă un tonus optim. Mesajul meu a fost foarte ferm și în fața jucătorilor, trebuie să ne comportăm ca niște niște adevărați lideri. Asta este realitatea, în acest moment suntem liderii clasamentului și îmi doresc foarte mult ca jucătorii în momentul în care intră pe teren să aibă această responsabilitate de a se comporta din toate punctele de vedere ca niște adevărați lideri”, a spus tehnicianul arădenilor.

Se adaptează programului fixat de televiziuni

În prima parte a sezonului au fost destule discuții pe marginea zilelor de pauză dintre meciurile oficiale ale „roș-albilor”, care ajuns și la „performanța” de a întâlni pe Chiajna la nici 49 de ore de la ultimul fluier al disputei cu Farul. Și în această rundă, arădenii, care au jucat luni la Miercurea Ciuc, și-ar fi dorit să dea piept cu Ripensia duminică și nu sâmbătă, cum au programat-o în cele din urmă televiziunile. „Trebuie să ne adaptăm oricărei situații, la fel cum ne am adaptat în toamnă când am avut parte de acel program. E clar că sarcina noastră ca antrenori este să aducem echipa pregătită la ora jocului din toate punctele de vedere. Dar, într-adevăr, ne-am fi dorit o zi în plus, atât din punct de vedere al tonusului fizic cât și din punct de vedere al pregătirii propriu-zise a meciului. Dar, asta este programarea, nu avem ce face, trebuie să ne conformăm. Apoi, sunt convins că, chiar și așa, sâmbătă la ora 11, stadionul va fi plin și prestația băieților va fi una care să ne asigure cele trei puncte”, a adăugat Balint.

Echilibru și concurența ridică nivelul

După deplasarea din Harghita, antrenorul arădenilor a avut probleme cu doi dintre titularii săi. Oricum, față de tur, optiunile la dispoziția antrenorului arădenilor sunt mai multe și variate, drept dovadă că fotbaliști cu trecut în Liga 1, Alex Ciucur și Cristi Pușcaș, au luat loc în tribună la Miercurea Ciuc. „În afară de problema lui Bogdan Stancu pe care o știm cu toții, băieții sunt ok. Au planat anumite semne de întrebare la Romario Moise, care nu s-a odihnit ca lumea după lovitura primită în dantură luni și la Marius  Tomozei, care are o problemă ceva mai veche din cantonamentul din Antalya. S-au antrenat cu echipa, dar nu la potențial maxim, am avut discuții cu ei și le-am spus să menajeze un pic din punctul ăsta de vedere. Legat de Ciucur și de Pușcaș, am avut o discuție individuală cu ei înainte de jocul de luni și reacția lor a fost extrem de bună, extrem de pozitivă. Ei sunt jucători importanți pentru această echipă, categoric au valoare, dar nu trebuie să uite nimeni că vin după o perioadă foarte lungă de inactivitate și trebuie răbdare cu ei. Pe mine mă bucură atitudinea lor, faptul că sunt foarte pozitivi, că înțeleg momentul echipei și că la acest moment efectiv concurența este mare. E clar că își așteaptă rândul și eu sunt convins că toată lumea va avea o oportunitate în acest sezon să-și pună în slujba echipei propriile calități. Din fericire, în acest moment avem la UTA un lot foarte echilibrat, atât din punct de vedere valoric, cât și din punct de vedere numeric. În plus, toți pașii pe care i-am parcurs în pregătire au contribuit la dezvoltarea noastră ca joc, ca echipă, ca spirit. Iar acest echilibru și concurența pe fiecare post, îi stimulează pe băieți să-și facă să dorească să ridice nivelul la fiecare antrenament și la fiecare joc”, a mai afirmat „principalul” arădenilor.

UTA e prima în Liga 2-a după 23 de runde, la 7 puncte peste locul 2, ocupat de CS Mioveni și 8 peste poziția a treia, de baraj, deținută de Rapid.

Comentarii Facebook

11
1

6 comentarii

  1. N-avem voie să le rămânem datori timișorenilor, sâmbătă trebuie luați pe sus cu fulgi cu tot din primul minut. In tur au avut noroc dar sunt sigur că acum nici bunul Dumnezeu nu-i mai salvează.
    3 puncte, răzbunare pentru nedreptatea din tur și incă un pas spre visul oricărui utist, promovarea.
    Pă ei și pă mamele lor!

    23

    0
  2. Nici nu începuse bine sezonul și un nume circula pe buzele majorității antrenorilor BALINT ! Se știa ce poate și întâlnirea cu un club mare ,de data asta potent financiar ,nu mai lăsa nici o îndoială !! Nu era. obligatoriu un parcurs bun ,și munca depusa sta mărturie că nu a fost ,și nici nu e ușor. !!Doi dintre. jucători ,că Ciucur sau Pușcaș ,tot trebuie sa. între ,mai greu mai ușor ! Valoare au . Sigur că nimeni nu ar vrea să schimbe echipa câștigătoare Trebuie incercat ca și ceilalți din lot sa duca la victorie ! Tot. urcând trepte valorice ,sarcinile devin complexe ,chiar grele . La fotbal nu ești liniștit orice grad ai avea la o echipa ,suporter ,jucător ,antrenor ,conducător. Doar pe Balint l-am văzut râzând ,doua minute ,la un gol șugubăț al băieților . Două minute la trei etape nu e mult . Hai UTA !!

    15

    1
  3. Nu cu Ripensia avem noi treabă ci cu maestrul Pelici care este expert în a adormi adversari. Acuma o dă pe UTA mare favorită, vorbeste de bine, ca în tur. Sper să le dați câte puteți, să-i faceti la Pelici „palmares” la CV.

    14

    0
  4. Concurența aduce progres care e sinonim cu creșterea nivelului de joc iar domnul Balint e conștient că trebuie să crească nivelul de joc deoarece în vară va fii alt nivel,care la liga a2a îl întâlnești la prea puține partide.
    Se vede nivelul scăzut la toate nou promovatele care an de an sunt jos,prea puține rezistenta mai mult de un sezon în liga 1.

    8

    1
  5. Faptul că jucătorii care nu prind foaia de joc își păstrează tonusul pozitiv vorbește de la sine despre calitățile psihologice ale antrenorului, despre încrederea pe care jucătorii o au în el și despre atmosfera excelentă din lot. N-am nicio emoție pentru meciul de sâmbătă. Nu pentru că aș desconsidera adversarul ci pentru că am încredere totală în această ECHIPĂ!

    8

    0
  6. spectatorii vor fi 90 la suta din acest meci!trebuie impinsi de la spate jucatori sa puna ambitie dar pozitiva in nici un caz nu trebuie sa avem probleme cu suspendarea terenului trebuie avut grija la destabilizarea echipei e clar ca valoric uta e peste tot ce are liga2 in acest moment asa ca vor fi provocari si intimidari se va incerca destabilizarea la uta sunt convins de acest lucru asa xa maaaare atentie !

    0

    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close