Fotbal juniori

Campionatul Ligii Elitelor nu se mai reia în weekend, dar și AJF-ul suspendă întrecerile juniorilor



Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, astăzi, închiderea școlilor în contextul epidemiei de coronavirus, măsură propusă de secretarul de stat Raed Arafat. Măsura e valabilă între 11 și 22 martie, condițiie în care nici întrecerile sportive între copii și juniori nu-și justifică desfășuarea.

Prin urmare, Federația Română de Fotbal a decis suspendarea tuturor competițiilor de copii și juniori organizate de FRF și Asociațiile Județene de Fotbal până la redeschiderea școlilor. În acest context, campionatul Ligii Elitelor, în care sunt implicate UTA (cu trei echipe), Viitorul (cu două), Atletico și CS Ineu, cu câte una, nu se mai reia în weekend, așa cum era programul inițial. Ineul mai e implicată și în competiția republicanilor U19, care, bineînțeles, va fi și ea suspendată.

Dar, nici la nivelul campionatelor județene, copiii și juniorii nu vor intra pe teren în perioada următoare. Miercuri, ar fi trebuit să se reia competiția destinată juniorilor A1, dar Asociația Județeană de Fotbal se raliază deciziei luate de FRF și a suspendat totul.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button