Cluburi polivalente

Atleţii seniori arădeni îşi fac încălzirea pentru revenirea pe „Gloria”: „Patru-cinci dintre ei se pot antrena fără probleme”





Federaţia Română de Atletism a fost, în ultima perioadă, una din cele mai vocale cu privire la reluarea activităţii, iar preşedintele forului, Florin Florea, are două mari cerinţe: bazele sportive în aer liber şi parcurile trebuie redeschise, iar atunci atletismul ar reîncepe activitatea: „Noi am cerut Ministerului Tineretului şi Sportului să se deschidă după 14 mai stadioanele şi parcurile. Ăsta e primul lucru care ne trebuie nouă, la atletism. Dacă se rezolvă treaba asta şi se deschid stadioanele şi parcurile, atunci pentru Federaţia Română de Atletism este ok. Pentru restul sportivilor, care nu sunt în lotul olimpic, ei vor continua pregătirea, dar să vedem ce restricţii vor fi în starea de alertă de după 14 mai. Pentru că dacă se deschid stadioanele şi parcurile, deja toţi sportivii se vor putea antrena normal”, a afirmat preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Florin Florea.

Miclea: „Aşteptăm reguli şi norme clare”

Aplicând cerinţa FR Atletism la nivel local, stadionul Gloria din Arad ar trebui să îşi redeschidă porţile începând cu 15 mai, pentru ca atleţii să poată reveni la antrenamente. Mai ales că vorbim în principal de probe individuale, un bun exemplu fiind Denis Both – deja cu o medalie de argint în acest an, la CN de aruncări din martie – atlet arădean specializat în proba de aruncarea suliţei. „Ar fi bine să se redeschidă din 15 mai măcar pentru performanţă, pentru că avem vreo 4-5 sportivi seniori, care ar putea să se antreneze fără probleme pe <<Gloria>>. Doar că trebuie să ni se dea un program clar de funcţionare, cu reguli şi toate normele de la Minister, care am înţeles că încă sunt în dezbatere. Atletismul este un sport cu multe probe individuale, fără contact între sportivi, deci nu văd care ar fi problema. Nu cred că acele cantonamente se refereau la sporturile individuale, ci la cele de echipă şi probabil loturi olimpice. Dar vom vedea cum va suna acel protocol în forma sa finală şi atunci vom şti mai bine ce facem. Eu zic că din 1 iunie sigur se vor redeschide bazele pentru sportivi”, ne-a declarat profesorul Constantin Miclea, antrenor al secţiei de atletism la CSM Arad.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button