23/09/2020

sportarad

stiri sportive din judetul arad

Deși FRF-ul i-a trimis în vacanță prin „înghețarea” Ligii a 3-a, lipovanii își continuă antrenamenetele online: „Continuăm cu același lot și cu o gândire mai bună”

După ce s-a consultat cu reprezentanții cluburilor de Liga 3-a, Federația Română de Fotbal a decis încheierea campionatului 2019-2020 la acest nivel. Mai rămân de disputat trei baraje de promovare în seriile 2, 3 și 5 și, totodată, râmân de aflat numele nou-promovatelor din fotbalul județean pentru completarea celor cinci serii a câte 18 formații.

În seria a IV-a a arădenelor, lucrurile sunt clare, FC U Craiova e promovată în Liga 2-a, iar restul formațiilor rămân pe loc dacă vor avea susținerea financiară necesară. Teoretic, la această dată, cu viitorul campionat ce nu va începe mai repede de finalul lunii august, jucătorii divizionarelor terțe ar trebui să ia automat vacanță, adică să fie scutiți până și de exercițiile fizice, de forță și de păstrre a tonusului, de către antrenori.

La Șoimii Lipova, care a obținut pentru al doilea sezon consecutiv titlul de vicecampioană, antrenamenetele online ale jucătorilor merg mai departe. „Chiar dacă s-a decis înghețarea campionatului, activitatea la club continuă ca și până acum, până în momentul în care vom avea acces la baza sportivă. Am avut o discuție cu fotbaliștii și stafful tehnic și le-am comunicat că începând cu luna aprilie, clubul a apelat la ajutorul statului pentru plata salariilor, probabil pentru 2-3 luni până se iese din situația impusă de autorități. Se fac antrenamente fizice zilnic, sub comanda antrenorilor, desfășurate prin intermediul sistemului video Zoom”, ne-a mărturisit Radu Pop, președintele secției de fotbal lipovane.

Antrenorul Flavius Sabău a vorbit puțin mai detailat despre procesul de pregătire, introducând și factorul mental în ecuație. „Ne așteptam la înghețare după ce am văzut condițiile de cantonamente cerute la Liga 1 și Liga 2-a. Am folosit acest timp cât mai util, punând accent pe factorul fizic și de informare. Am rămas conectați prin sistemul video și am avut ședințe interesante, cred eu. Am luat feedbackuri de la jucători pentru îmbunătățirea activității, am insistat pe aspectul social, să facem grupul mai unit, un lucru care ne va ajuta la meciuri. Practic, am lucrat și la dezvoltarea personală, am dezbătut problematica unui jucător profesionist, de la somn și alimentație, la program extrasportiv și pregătirea fotbalistică, am discutat mult despre gândirea pozitivă și negativă, subiecte care au fost foarte bine primite de jucători. Mai departe, îmi doresc să ne dezvoltăm și mai mult gândirea, de acolo pleacă jocul, adunăm informații cât mai utile și le discutăm. Cu cât vom fi mai educați cu atât va fi mai bine. Vom continua pe această schemă până când vom avea acces la bazele sportive”, a adăugat tânărul tehnician.

Doar două contracte expiră, dar – probabil – vor fi prelungite

În mare măsură, Șoimii Lipova se va baza pe același lot de jucători și din toamnă încolo, când amenințarea coronavirusului ar trebui să dispară sau să fie foarte redusă, iar fotbalul se va putea relua și el. „Pe 30 iunie se încheie doar două contracte, cel al lui Mădălin Popa, care și-a manifestat deja dorința de a continua cu noi și al lui Alexandru Nagy, pentru care s-a discutat cu clubul UTA și nu vor fi probleme, zicem noi, de prelungire a împrumutului. Restul jucătorilor mai au contracte și vrem să avem continuitate în campionatul următor cu acest lot bun și omogen pe care l-am construit. Autoritățile ne-au asigurat de sprijin în continuare, sperăm să nu apară evenimente excepționale care să ne încurce planurile”, a adăugat Radu Pop.

Bineînțeles, și Flavius Sabău nu ar avea motive să despartă de vreunul dintre elevii săi, pe care nu i-a văzut deloc la lucru în această primăvară, amânând evaluarea pentru turul campionatului următor. „Îmi doresc să continuăm cu acest lot, mai ales că nu ne putem gândi la transferuri dacă nu știm cum va fi cu bugetul. Vrem să ținem de jucătorii pe care îi avem acum și în care avem încredere. Singurul junior născut în anul 1999 este portarul Iliescu, dar – poate – că din toamnă se va da o derogare în așa fel încât să mai poată figura un an printre juniori, dat fiind că nu au apucat să se pună în valoare înainte de pasul la seniori. Dar, oricum, în cazul lui Iliescu nu este problemă, va avea loc și ca senior. Este un portar valoros în care avem încredere”, a concluzionat antrenorul „alb-albaștrilor”.

Lipova a fost „înghețată” la cota 29 de puncte, pe locul 2 al clasamentului Ligii a 3-a, la 13 puncte în spatele liderului FC U Craiova, echipă cu care remizase (2-2), la Târgu Jiu, în singura partidă oficială disputată în 2020.

2
0