Liga a 2-a

Divizionarele secunde din Vest, la ora schimbărilor: Pelici pleacă de la Ripensia și l-ar putea înlocui pe Munteanu, la Reșița



Aflate în vacanță, două dintre divizionarele secunde din Vest fac schimbări la nivelul băncilor tehnice. Ambele se aflau în partea inferioară a clasamentului, luptau pentru supraviețuirea în eșalonul secund, iar „înghețarea” sezonului de la locul 6 în jos, decisă în „mod democratic” pe 13 mai, le-a prins bine, atâta timp cât au certitudinea că vor începe noul sezon în Liga 2-a.

„Munti” a strâns 8 puncte la Reșița

Prima care a mutat a fost CSM Reșița, care a anunțat că înțelegerea Dorinel Munteanu, scadentă la 31 mai, nu va mai fi prelungită și că jucătorii nu se vor mai reuni sub comanda lui. Astfel, fostul mijlocaș al naționalei României își încheie colaborarea cu formația din Valea Domanului după numai șapte luni.

El a fost pus în funcția de principal în noiembrie anul trecut, în locul lui Leontin Doană, timp în care a condus echipa în șapte confruntări, înregistrând două victorii, două egaluri și trei înfrângeri. ”Având în vedere faptul că, colaborarea dintre echipa CSM Reșița și antrenorul Munteanu Dorinel a ajuns la scadență, conducerea echipei CSM Reșița multumește acestuia și întregului staff pentru colaborarea avută în perioada Noiembrie 2019 – Iunie 2020. Le dorim multă baftă în continuare în activitățile lor.

De asemenea, aducem la cunoștiință suporterilor și susținătorilor noștrii că, având în vedere situația actuală de la nivel național produsă de pandemia de Covid 19, clubul nostru va intra într-o perioadă de reorganizare, însă nu ne vom abate de la obiectivele propuse, vom continua cu proiectul privind gazonul și al unei clasări cât mai bune în Ediția de Campionat 2020 – 2021 .

Nu dorim să promitem mai mult decât putem face, iar suporterii și susținătorii nostrii vor fi în continuare ținuți la curent cu ce se întamplă nou în Valea Domanului”, se arată în comunicatul emis de CSM Reșița.

Pelici, sub semnul locului 13 la „Ripi”

Nici Ripensia și Alexandru Pelici nu vor mai continua împreună. Liga2.ro a anunțat încă de aseară „divorțul”, confirmarea venind în această dimineață prin următorul comunicat: ”În urmă cu puțin timp, clubul nostru s-a despărțit, pe cale amiabilă, de antrenorul Alexandru Pelici, care preluase banca tehnică încă din toamna lui 2017. Noi îi mulțumim pentru tot ceea ce a făcut pentru Ripensia de-a lungul acestor sezoane și pentru devotamentul său! Îi dorim mult succes pe mai departe în carieră!”, se arată pe site-ul clubului.

Tot Liga2.ro susține că unele voci din Timișoara, dar și din Reșița, spun că fostul fundaș va merge în Valea Domanului, în locul lui Dorinel Munteanu. „Cât despre sezonul viitor, va trebui foarte repede să ne gândim la un antrenor care își dorește să lucreze în Valea Domanului. Vom schimba puțin strategia, nu va mai fi pe teren scurt, ci pe termen lung sau mediu”, spunea, la Radio Reșița, președintele Cristian Bobar după anunțul despărțirii de Dorinel Munteanu.

Fost jucător la Progresul Timișoara, Poli Timișoara, CSM Reșița și Unirea Alba Iulia, Alexandru Pelici a antrenat echipele Unirea Alba Iulia, CSM Reșița, Forex Brașov, Arieșul Turda, FCM Reșița, Voința Siviu, FCM Târgu Mureș, CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reșița, FC Brașov, FC Bihor, CS Mioveni, FC Hermannstadt și Ripensia Timișoara. Pe Ripensia, prima echipă din orașul natal pe care a condus-o, a preluat-o în noiembrie 2018. În sezonul trecut a terminat pe locul 13 din 20 în Liga 2, iar în această ediție ”înghețată” după 24 de etape din cauza pandemiei de COVID-19 a încheiat tot pe locul 13 cu Ripensia.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button