Minifotbal și futsal

Prefectura a aprobat redeschiderea terenurilor de sport în aer liber: Liga Desavoia s-ar putea relua peste exact o săptămână!

Când vine vorba despre măsurile de relaxare din lumea sportului, autoritățile nu sunt foarte clare. La nivel central, MTS susținea că bazele sportive în aer liber pentru sportivii amatori se vor deschide după 15 iunie, însă Prefectura Arad a venit, astăzi, cu o decizie ce îi vor bucura în special pe cei care practică minifotbalul.

Printre altele, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al Județului Arad a hotărât: ”Art. 1. Începând cu data de 01.06.2020, se reia activitatea pe terenurile de sport și locurile de joacă pentru copii situate în aer liber, precum și în zona din parcul <<Mihai Eminescu>> din municipiul Arad, în care se află amplasat mobilierul urban destinat jocurilor de șah, table, remi etc., cu luarea măsurilor de distanțare socială și de igienă, inclusiv de dezinfecție”.

Pe cale de consecință, bazele sportive din orașul nostru, dotate cu terenuri sintetice, își pot face calcule pentru redeschiderea porților, începând de luni. Mai mult decât atât, baza Desavoia poate relua cele trei ligi pe care le organizează an de an, sub patronajul Federației Române de Minifotbal. „Din anunțul Prefecturii asta înțelegem și noi și anume că de luni redeschidem porțile după aproape trei luni de zile. Suntem convinși că vom avea de respectat măsuri stricte, legate de dezinfecție și igenizare, probabil vom fi obligați să le luăm și temperatura celor care de abia așteaptă să pășească din nou pe sintetic, însă cel mai important este ca iubitorii întrecerilor de minifotbal să revină la unul dintre cele mai de preț hobby-uri ale lor”, spune Cristi Lăzău, co-organizator al Ligii Desavoia.

De altfel, Lăzău spune că, de weekendul următor, se pot da deja drumul la meciurile pe puncte. „În primele două ligi, mai sunt de jucat câte 8 etape, avem timp pentru ele. Mai joc, în liga a treia, sunt – într-adevăr – mai multe, vreo 20, acolo s-ar putea gândim un sistem în care să comasăm puțin campionatul. În ceea ce privește Divizia A, avem cel mai disputat campionat de când am lansat Liga Desavoia. Sunt cel puțin trei echipe ce au șanse reale la titlu,  rămâne de văzut cine va reprezenta Aradul la turneul final din acest an. Din discuțiile neoficiale avute cu cei de la Federația Română de Minifotbal, am înțeles că acest sezon s-ar putea încheia fără turnee zonale, ci direct cu finala. Se știe că Râmnicu Vâlcea și-a câștigat dreptul de a organiza meciurile pentru titlu, care, din câte se pare, vor avea loc undeva în august sau septembrie. În schimb, Cupa se va juca la Sibiu, iar campionatul Instituțiilor și Firmelor se va finaliza, parcă, la Piatra Neamț. Multe vor depinde și de partea financiară, știindu-se faptul că posibilitățile nu vor mai fi aceleași ca înaintea pandemiei de coronavirus”, mai susține Lăzău.

După 25 de etape, clasamentul Diviziei A a Ligii Desavoia e condus de Sistema, cu 67 de puncte, urmată de AC Luciano, cu 63 și FC Premiere – 62. Pe 4 vine Demavul, cu 57 de puncte, iar Ergadul are 55, pe locul 5, dar și un meci mai puțin disputat. Campioana en-titre este Premierul, iar deținătoarea Cupei – AC Luciano.

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close