UTA Arad

Alin Pânzaru a intrat oficial în stafful tehnic al „Bătrânei Doamne”: „Un club titrat atrage, dar venirea mea e legată și de perspectiva promovării”





Așa cum vă informam la începutul acestei săptămâni, stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” a fost completat cu începere de azi, 1 iulie. Alin Pânzaru e noul antrenor secund al lui Laszlo Balint, având în fișa postului și funcția de analist. Contactat de sportarad.ro în urmă cu câteva zile, fostul antrenor al Alexandriei nu a dorit să dea declarații de presă până ce nu va semna contractul cu liderul ligii secunde.

A făcut-o după antrenamentul din această dimineață, fiind preluat de site-ul oficial al clubului, uta-arad.ro. „Perspectiva de a face pasul la un club titrat precum UTA atrage și e legată de perspectiva promovării. Deja sunt doi factori care pun pe gânduri orice om din breaslă, în situația mea, pe orice antrenor. E o poziție care era destul de greu de atins. Experiența mea la liga a doua m-a făcut să visez că pot face pasul mai sus, dar oportunitățile și desfășurarea carierei mele m-au <<dezumflat>> puțin în această direcție. Nu am ezitat să-i răspund prietenului meu Gyuszi Balint, nu mi-a luat mai mult să mă gândesc, doar din prisma familiei, distanța de casă e destul de mare, dar cariera a spus imediat <<Da>> propunerii”, a mărturisit Alin Pînzaru, care, bineînțeles, a făcut cunoștință cu efectivul „roș-alb” înainte de a trece efectiv la treabă.

Tehnicianul s-a întâlnit recent cu UTA în câteva rânduri, din postura de antrenor al Daciei Unirea Brăila. „Prima confruntare cu UTA a fost zdruncinantă pentru noi. A fost anul în care s-a făcut o singură serie la Liga a II-a și prima noastră deplasare aici a însemnat o înfrângere cu 3-0. Ne-a ciuruit Man atunci, cu trei goluri. A fost o deplasare grea, dar m-a încântat încă din acel moment impactul cu interesul vizavi de echipă, publicul, organizarea. Nu eram obișnuiți la Brăila cu ce am întâlnit la Arad”, a povestit antrenorul.

Pânzaru a mai anticipat și ceea ce urmează în play-off-ul Ligii a II-a, unul fulger, de 5 etape, obiectivul noii sale echipe fiind, evident, promovare în elită. „Sunt șase echipe nu distanțate foarte clar, după punctajul din clasament. Din punct de vedere al jocului, după toată această perioadă, sunt aduse cam toate la același nivel. Probabil diferența va fi făcută prin maniera de abordare. Nu vorbesc din punct de vedere valoric, echipele sunt cam acolo. Dar prima opțiune rămâne la noi. Nu depindem de nimeni, de jocurile dintre celelalte echipe, suntem la mâna noastră, cum se spune în lumea fotbalului. Băieții sunt cu mai bine de o lună de pregătire la activ, pentru mine a fost mai complicat cu atâta timp acasă. Mi-e dor de tot ce înseamnă fenomenul și de abia aștept să îi văd la treabă! Am încredere în ei, poziția din clasament nu e de conjunctură”., a adăugat noul secund al lui Balint pentru sursa menționată mai sus.

Alin Pînzaru s-a născut pe 18 ianuarie 1976, la Iași, fiind „moldovean sadea”, cum spune chiar el. Bornele carierei de seniori includ echipele Oțelul Galați (a debutat în prima ligă cu trupa de pe malul Dunării pe când avea 17 ani), Dunărea Galați, FC Vaslui, Gloria Buzău, Zimbrul Chișinău și Dacia Unirea Brăila. La ultima din trupele amintite a jucat doi ani și tot acolo a devenit antrenor. Timp de șase ani i-a pregătit pe brăileni, un tur de campionat a activat la Oțelul Galați, iar vreme de un an și două luni a pregătit-o pe CSM Alexandria, echipă ce a fost „înghețată” pe locul 4 al seriei a IV-a.

7 comentarii

  1. Antrenor cu ucenicia pornită de jos și fără ,,scaldat” în bani !!Datorita priceperii lui ,a ridicat ,pentru puțin timp Brăila ,capul din țărână. Se formează o generație de antrenori fara nume și fără pile !! Pânzarul ,Croitoru ,Poenaru ,și chiar Balint. Pe unii îi chiama Mutu sau Rădoi. și ocupa fotolii de prim. rang Sa vedem cu ce rezultate și mai ales până când !!

    0
    0
  2. Daca Alin Panzaru a fost dorit,inseamna ca i se apreciaza munca si va aduce un anumit plus de calitate….Interesanta optiune,la o adica….Nu suntem milionari in Euro…
    Merg ca si orbul spre Braila,vorba vine, pe mana lui Balint,daca si l-a dorit alaturi,sper sa nu fie o despartire de un alt secund…
    Nu ma impresioneaza neaparat nici una dintre echipele pe unde a antrenat….Nici macar unde a jucat….
    Dar daca a fost dorit,atunci Aline…sa fii bine venit in Arad!Sa speram ca aportul tau sa se simta!
    Succes!
    Bine ai venit!

    0
    0
  3. E posibil sa fie înlocuitor la Balint ,după promovare ,ales chiar de Balint. Actualul antrenor cu inca doi ,trei jucători vor primi oferte. Balint nu vrea să se oprească la o promovare. Se uita sus exemplu una ca Astra . Daca vrea bani mai mulți și un secund la arabi și tot e mai câștigat !! Ce nevoie avea el de Pânzarul??? E elegant și vrea să lase o munca pozitivă pe mâini bune !! Ia ganditi-va. !!!

    0
    0
    1. Sincer de ce sa plece Balint de la UTA? Balint a avut oferte din liga 1 in acest sezon oare nu pleca? Balint vrea sa isi faca un nume si in liga 1 iar asta o faci mai bine la o echipa cu suporteti care il adora.
      De ce l-a dorit pe Panzaru la UTA? ia sa va interesati ce trebuie sa contina staful tehnic al unei echipe de liga 1.
      1 Antrenor principal
      2 Antrenor secund
      3 Antrenor secund „având în fișa postului și funcția de analist”- functia de analist face parte din necesitatea in caietul de licenta pentru liga 1
      4 antrenor cu portari
      5 preparator fizic ( nr acestora poate fi diferit de la o echipa la alta)
      plus alte functi maseur doctor kineterapeut etc

      0
      0
  4. Bănuiam și cine pleacă . Buhacianu ,Moise plus Miculescu Arta e să știi să îi înlocuiești . Model Botoșani . Fotbalul nu e cum vrea cineva Are reguli dure de piață chiar la nivel minim..! Anticipam dar de prea multe ori vedem același film Nu aduce ceasul ,ce ar putea aduce TAS -ul !! O promovare fara jocuri !!Din marele public arădean a rămas ,,inima” de 3000. O egalizare cu Craiova ar fi implicarea unui tip ca cel de la ,,Vagoane” !!

    0
    0
  5. Acum dacă UTA in A o ia spre UEFA nu ar pleca nimeni. Lotul actual a făcut destule pentru div. B !! Rămâne proba la un alt palier . Jucători la o promovare se uită la oferte. Lucru cu care putini au rezolvări . La Balint nu pot apare surprize decât dacă vrea el .Odată cere dublare de buget pentru o performanță ,și atunci ce faci ??? Așa părea bătut în cuie și Moldovan la Chindia !! Am incercat cu o minima analiza să vedem viitorul Nu putem știi !! O promovare ,de,,,o vara” nu e de dorit .

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button