Alte sporturi

Doar UTA a primit bani de la Primărie în prima sesiune de proiecte, restul cluburilor și asociațiilor sportive așteaptă…toamna!





Epidemia de SARS-CoV-2 nu doar a oprit sportul, timp de două luni, pe întreg mapamondul, ci și a sistat finanțările din bani publici pentru cluburile și asociațiile sportive. Cel puțin la Arad, Primăria, prin Centrul Culural Municipal, a mai semnat un singur contract cu un club sportiv și acela este cel fanion al județului. Acest lucru nu s-ar fi întâmplat dacă UTA nu ar mai fi avut treabă pe acest final de sezon, în play-offul ligii secunde, lucru ce ar fi afectat iremediabil clubul având în vedere că finanțarea e asigurată în proporție 85-90% de la bugetul local.

Așadar, „roș-albii” și-au primit de ceva timp cele 2,9 milioane de lei câștigate pe baza proiectului ˝UTA 75 de ani”, în timp ce restul entităților sportive au rămas și vor rămâne cu ochii în soare. „Având în vedere faptul că toate federațiile și-au suspendat competițiile pe durata stării de urgență, respectiv a celei de alertă, contractele respective au rămas fără obiect. În momentul în care se decide realuarea activității sportive și competiționale, Centrul Municipal de Cultură Arad va organiza o nouă sesiune de finanțări nerambursabile. Singurul contract parafat este în continuare cel cu clubul UTA”, ne-au declarat reprezentanții Primăriei Arad.

Așadar, 30 de proiecte câștigătoare s-au transformat în scrum, cu toate că unele competiții pentru care s-a obținut finanțarea nu au fost sută la sută amânate sau anulate, ci doar depind de evoluția pandemiei și de ulterioarele măsuri de relaxare mult așteptate de sportivi. Rămâne de văzut dacă CMCA-ul va ține cont de acest lucru în sesiunea a doua de proiecte și va include măcar o parte din sumele nerambursabile câștigate în martie în contractele ce ar trebui semnate peste aproximativ două luni de zile. Nu știm dacă sumele alocate, minus – bineînțeles – banii UTA-ei, adică 6,1 milioane de lei, mai există în bugetul CMCA sau au acoperit alte cheltuieli. În debutul pandemiei, chiar primarul Călin Bibarț susținea că există posibilitatea ca fondurile să deservească „criza COVID”.

Marea perdantă este, bineînțeles, FCC Baschet Arad, care ar fi trebuit să încaseze 1,5 milioane de lei de la Primărie, dar și poloiștii de la AMEFA (cu 4 proiecte câștigate), sau clubul de copii și juniori, Atletico. Bineînțeles, nici contractul în valoare de 500 de mii de lei, cu organizatorii Raliului Aradului, nu a mai fost semnat, întrecerea automobilistică fiind reprogramată pentru luna octombrie. Teoretic, rezultatele sesiunii a doua de proiecte le vom afla pe finalul lunii august, iar bani vor intra în conturile cluburilor în septembrie.

Până una alta, să trecem din nou în revistă lista celor 30 de proiecte ce nu vor mai fi onorate de Primărie, ca urmare a epidemiei de SARS-CoV-2:

Asociația Județeană de Tenis de Masă Arad (˝Tenisul de masă modern, privind spre viitor!˝) – 50,000 lei

ACS Academia Brosovszky (¨Pregătire și participare competiții retur sezon 2019-2020˝) – 10,000 lei

ACS Academia Brosovszky (˝Pregătire centralizată juniori C și D˝) – 10,000 lei

ACS Academia Brosovszky (¨Brosovszky Junior Summer Cup ediția IV – 2020 Arad˝) – 12,000 lei

Clubul Sportiv ”Atletico” Arad (˝Turneu internațional de fotbal în sală 2020, ediția XIX-a˝) – 120,000 lei

Clubul Sportiv ”Atletico” Arad (˝Participare în competiții naționale și internaționale˝) – 500,000 lei

ACS Voința Arad (˝Campionatul Mondial de Rafting 2020˝) – 15,000 lei

ACS Voința Arad (˝Campionatul Național de Bărci Dragon 2020˝) – 10,000 lei

Asociația Județeană de Atletism Arad (˝Concurs de atletism ”Cupa Aradului” memorial

Gheorghe Indreica și Gheorghe Mărginean – juniori + copii, ediția a III-a, 10.10.2020, Arad˝) – 25,000 lei

Asociația Club Sportiv Mistral Arad (˝Susținerea sportului de performanță majorete și twirling 2020˝) – 50,000 lei

Asociația Club Sportiv Piroș Security Protect ()Continuitate și performanță în fotbalul feminin Lioness˝) – 50,000

Asociația Sportivă ACS Viitorul Arad (˝Viitorul Arad – creștem pentru un vis˝) – 150,000 lei

Asociația Club Sportiv AMC Racing (˝Raliul Aradului – etapă în Campionatul Național de Raliuri și etapă internațională a Trofeului Europei FIA 2020˝) – 500,000 lei

CS Șah Club Vados Arad (˝Șahul de performanță˝) – 25,000 lei

CS Șah Club Vados Arad (˝Festivalul Internațional de Șah Arad 2020, ediția a VIII-a˝) – 55,000 lei

Asociația CS Provolei Arad (˝CS Provolei Arad – Pregătirea și participarea echipei de volei seniori în turneul de promovare în Liga I de volei masculin˝) – 50,000 lei

Asociația CS Provolei Arad (˝CS Provolei Arad – Tradiție și performanță în voleiul de plajă românesc˝) – 50,000 lei

Asociația CS Provolei Arad (˝CS Provolei Arad – Continuitate în voleiul de performanță˝) – 50,000 lei

Club Sportiv Astra Arad (˝Participarea sportivilor de la CS ASTRA Arad, la competiții naționale și internaționale în anul 2020˝) – 150,000 lei

Clubul Sportiv AMEFA Arad (˝Aradul în Superliga – polo pe apă 2020˝) – 150,000 lei

Clubul Sportiv AMEFA Arad (˝Polo juvenil arădean în Campionatele Naționale 2020˝) – 100,000 lei

Clubul Sportiv AMEFA Arad (˝Cupa Aradului Polo pe Apă – juniori 2020˝) – 20,000 lei

Clubul Sportiv AMEFA Arad (˝Cupa Aradului – haltere 2020˝) – 10,000 lei

Clubul Sportiv AMEFA Arad (˝Tradiție în sportul arădean – haltere – Campionate naționale 2020, (seniori și juniori)˝) – 100,000 lei

Baschet Club Valbon Arad (˝Pregătirea și participarea la Campionatele Naționale de Baschet˝) – 45,000 lei

CS Ballroom Dance (˝Aradul dansează, ediția 2020˝) – 40,000 lei

Club Sportiv CS Westar Arad (˝Participare în Campionatul Național de volei feminin˝) – 20,000 lei

Club Sportiv CS Westar Arad (˝Participarea în Campionatul Național de volei masculin˝) – 20,000 lei

Club Sportiv Baschet Arad (˝Locul III în L.N. și C.R. 2020˝) – 1,500,000 lei

Asociația Club Sportiv HC Beldiman (˝Participarea în Campionatele Naționale de seniori și juniori ale Federației Române de Handbal, pregătirea pentru Liga Națională și promovarea sportivilor în handbalul de performanță˝) – 150,000 lei

Asociația Județeană de Fotbal Arad (˝Cupa Aradului 2020˝) – 35,000 lei

Un comentariu

  1. Mi se pare ceva normal,este sportul cel mai popular ,iar obiectivul echipei UTA e cit se poate de serios

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button