Rugby

Federația a amânat turneele de rugby în 7, „studenții” arădeni ar trebui să revină pe gazon de abia la începutul lui septembrie

Prelungirea stării de alergă, dar mai ales dificultățile cu care se confruntă cluburile afiliate când vine vorba despre respectarea ad literam al protocolului pe sănătate impus de autorități în contextul epidemiei de coronavirus, au determinat Federaţia Română de Rugby (FRR) să decică amânarea reluării competiţiilor interne pentru seniori.

Prima dintre aceste întreceri era campionatul național de rugby în 7, unde trebuia să participe și divizionara secundă CS Universitatea Arad Arad. ”Având în vederea decizia autorităților de a prelungi starea de alertă, situație în care nu există un cadru legal pentru disputarea partidelor oficiale, membrii Biroului Federal al Federației Române de Rugby au decis ca reluarea competitiilor rezervate seniorilor, Campionatul Național de Rugby 7, Cupa Romaniei si SuperLiga CEC Bank, programate a fi reluate în luna iulie, respectiv luna august, să se amâne. În funcție de evoluția pandemiei de coronavirus și a măsurilor ulterioare care vor fi luate de autorități se va alcătui un program competițional astfel încât competițiile menționate mai sus să se poată desfășura în cele mai bune condiții”– se arată în comunicatul FRR.

Programată în 25 iulie, la Petroșani, etapa CN de rugby în 7 nu ar fi fost, oricum, onorată de arădeni. În urmă cu trei zile, antrenorul Marian Grindei ne declara: „La un lot de 26-28 de jucători am avea nevoie de peste 150 de milioane de lei vechi pentru testări COVID-19, sumă ce se apropie de bugetul de competiție pentru un sezon întreg și ea ar trebui cheltuită numai ca să începem să jucăm acest turneu de rugby în 7. Din punctul nostru de vedere, e aproape sigur că nu vom juca la Petroșani, dar, și mai grav, e greu de crezut că ne vom întoarce prea la competițiile oficiale””. Și, într-adevăr, nu se va mai juca în Valea Jiului peste 6 zile, însă și reluarea întrecerilor în Divizia Națională, prevăzută la începutul lunii septembrie, devine incertă.

Ocupantă a locului 6 la finele turului, CSU Arad s-a reunit la începutul acestei luni și, conform planului calendar stabilit de FRR luna trecută, ar urma să joace primul meci oficial din acest an pe 5 septembrie, pe propriul teren, cu CS Năvodari, în returul ediției 2019-2020 a ligii secunde la rugby.

Comentarii Facebook

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button
Close
Close