UTA Arad

Sărbătoarea promovări utiste poate începe în Piața Avram Iancu, 500 de arădeni invitați să vadă meciul cu Rapid pe ecran mare





După 12 ani, „Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc poate respira din nou aerul Ligii 1. Duminică seara, la Arad sosește o echipă Rapid ca și resemnată cu ideea că va juca și la anul în eșalonul secund, iar UTA poate închide socotelile promovării cu încă trei puncte. Ca și la precedentele partide de pe teren propriu, suporterii „roș-albi” sunt invitați în Piața Avram Iancu, pentru a urmări confruntarea cu giuleștenii pe ecran mare și ceva ne spune că cele 500 de locuri se vor ocupa rapid.

În acest sens, UTA a și făcut anunțul oficial pe site-ul său privind organizarea evenimentului din Piața Avram Iancu:

”Duminică, 26 iulie, în colaborare cu Primăria Arad (prin Centrul Municipal de Cultură), clubul UTA organizează vizionarea pe ecran mare a meciului cu Rapid București.

Locația: Piața Avram Iancu (500 de locuri).

Acces: gratuit, pe bază de înscriere. Înscrierea se desfășoară joi (23 iulie), vineri (24 iulie) și sâmbătă (25 iulie) între orele 10:00 – 18:00.

Modalități de înscriere:

– Telefon, SMS, WhatsApp: 0744 767 291

– Email: media@uta-arad.ro

Mesajul trimis trebuie să conțină numele, prenumele și numărul de telefon.

Hidratarea va fi asigurată contra cost de comercianții din zonă. Clubul asigură gratuit dezinfectant și mască pentru fiecare participant.

Programul zilei începe la ora 17:00, cu proiecții documentare sportive și muzică! Este interzisă introducerea în zonă a flacoanelor, sticlelor, dozelor și materialelor pirotehnice.

De asemenea, vă anunțăm că, în continuare, se pot achiziționa bilete virtuale pentru meciul UTA – Rapid. Cele online rămân disponibile la adresa https://uta.iabilet.ro/. Cele fizice se găsesc la sediul clubului, Calea Victoriei, nr.20, joi și vineri, în intervalul orar 10:00 – 15:00, și sâmbătă, între orele 10:00 – 14:00. Duminică, de la ora 17:00, sunt puse în vânzare și în Piața Avram Iancu.”

7 comentarii

  1. Mergem…normal ca mergem….Sa electrocutam megalomanii rapidisti….sa le treaca visele, ura si scanteia atatata impotriva tuturor….Sa le treaca gazetelor,televiziunilor, promovarea aceasta,agresiva pro-Rapid…
    Vor veni cu shorturi maro/visinii,ca sa nu li se vada cacatul,de frica….

    0
    0
  2. Sărbătoarea PROMOVĂRII va incepe duminica, putin dupa ora 20.
    Cum vor mai curge laudele, felicitarile mai ales din partea celor care au ridicat piatra. De 3 ori peste cap, ca-n poveste si din cei care jigneau, dadeau verdicte, condamnau echipa la inca un an in Liga 2 vor deveni cei mai infocati suporteri. Trist!

    0
    0
  3. Dar în piață nu e contagios corona virusul? De ce se organizează aglomerări de persoane,dacă pe stadion nu i voie de ce trebuie să i adunăm pe oameni în piață? Întreb și eu așa …..,pe cei de la dsp.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button