Stranieri aradeni

Man și Petre, la primul trofeu din cariera de seniori! Arădenii FCSB-ului mai luaseră Cupa la juniori, cu UTA!





25 mai 2016 – 22 iulie 2020 e perioada ce a trecut între  cele două Cupe ale României din palmaresul arădenilor Dennis Man și Adrian Petre. Fotbaliștii crescuți de Cristi Păcurar și Francisc Tisza la Atletico câștigaseră primul trofeu la Deva, în tricoul UTA-ei, în finala Ligii Elitelor U19 cu ACS Poli, ocazie cu care au și marcat. Petre de două ori și Man odată pentru succesul „roș-albilor” contra „alb-violeților”, cu 3-2.

În această seară, Man a fost decisiv în finala Cupei României la seniori. FCSB s-a impus cu 1-0 în fața lui Sepsi Sfântu Gheorghe, fotbalistul arădean profitând de o eroare în defensiva covăsnenilor (min. 65) pentru o execuție simplă din careul mic.

Adrian Petre a intrat doar la pauză pe teren pentru bucureșteni, în timp ce Dennis Man a fost integralist  și apoi desemnat omul finalei. Jurnaliștii de Sport24.ru a scris că Lokomotiv Moscova se interesează de fotbalistul adus de la Arad cu 420.000 de euro.

Din lotul pregătit de câteva zile de Toni Petrea mai fac parte și Răzvan Oaidă, crescut și el la Atletico de aceiași antrenori și Ovidiu Popescu, care a evoluat și el la UTA în sezonul 2013-2014.

Un comentariu

  1. Felicitări pentru cei doi arădeni Trofee care au ajuns rare și pentru cei mai galonați .După o mai consistentă evoluție la A ,poate și Balint sa mai abordeze o faza înainta la Cupa De ce nu chiar a treia Cupa ! Mai aproape de orice , se intrevad bani in contul unui transfer a lui MAN Și nu putini !!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button